Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Un spectacol mamut

Viața Medicală
Candid STOICA vineri, 5 februarie 2016
     Teatrul Național București reia, după o pauză, spectacolul cu care a inaugurat sala mare a teatrului: „Înșirʼte mărgărite“, de Victor Eftimiu. Regia este semnată de Dan Puric, actor, creator de trupă, autor de confesiuni, orator, propovăduitor în pustiu al unei credințe acceptate de toată lumea. În ciuda trupului firav pe care-l deține, el a dovedit că are și atitudini de proroc, fiind omul care crede că are soluții pentru mântuirea sufletului românesc. La ora actuală, Dan Puric a devenit guru pentru mulți dintre privitorii permanenți ai canalelor tv, având fani înrăiți, care au uitat a gândi cu mintea lor, pentru că mentorul le oferă întotdeauna soluția. Pentru aceștia, Puric scrie într-un ritm alert cărți care ocupă în exces tarabele chioșcurilor de ziare. Ce vreți? Omul e multilateral!
     Lui Dan Puric nu putem să nu îi admirăm talentul de actor și creator de spectacole „one man show“, însă ca regizor de megaspectacole, poate că mai are de învățat. În viziunea regizorală a lui Puric, „Înșirʼte mărgărite“ – poem dramatic scris în versuri – a devenit o aglomerare de modalități de exprimare teatrală care obosește spectatorul, făcându-l de multe ori să părăsească sala. Astfel, după premieră, critica s-a împărțit în două tabere: lăudătorii encomiaști și entuziaști, pe de-o parte, și criticaștrii duri și violenți, pe de altă parte. S-au auzit chiar acuze tari, cum ar fi „învierea lui N. Ceaușescu“, „Cântare României“, „amalgam heteroclit“, din partea celor care respingeau cu hotărâre ultima realizare a regizorului Dan Puric: „Cele câteva zeci de minute ale primului act marchează nu doar unul dintre cele mai catastrofale debuturi ale unei piese din istoria contemporană a teatrului românesc, dar și renașterea, după peste 25 de ani, a «Cântării României»“.
     Ce se impută? Dincolo de tonul sever și distrugător, unul din capetele de acuzare, camuflate destul de bine, de fapt mărul discordiei, este redeschiderea sălii mari cu o piesă în versuri, un basm, considerat la vremea lui o capodoperă și jucat până la epuizare de majoritatea teatrelor naționale, dar catalogat astăzi drept antedeluvian și vetust.
     După unele voci, redeschiderea sălii mari putea fi făcută cu oricare altă piesă al unui autor român. Putea să fie „Mușatini“ a lui Eminescu. Sau puteau să fie „Visul Dochiei“ sau „Oștenii noștri“ ale lui Frédéric Damé, „Meșterul Manole“ sau „Avram Iancu“ ale lui Blaga, „Letopiseți“ ale lui Mihail Sorbul. Putea să fie oricare piesă a lui Matei Vișniec, dramaturg care a reușit să spargă cortina de fier a limbii, având piese jucate în 15 țări din Europa.
     Lăsând la o parte soluțiile puțin fanteziste, se putea comanda unui dramaturg român în viață, din vreme, un text special pentru acest eveniment. Caragiale a fost solicitat pe vremuri pentru un eveniment similar și a produs textul „Începem!“. E adevărat, acesta nu a fost o capodoperă, ci doar un text de circumstanță.
     De multe ori însă, scandalul mediatic în jurul unui spectacol poate fi provocat. Se cunosc multiple cazuri. Cel mai elocvent este cel de la Paris, de la Théâtre National de Chaillot, din anul 1964, când un mare regizor a fost invitat să pună în scenă „Prințesa Turandot“ de Carlo Gozzi (tot un basm). „Vreau să faci un spectacol la care lumea să dea năvală“, i-a spus directorul teatrului tânărului regizor pe vremea aceea. Regizorul s-a conformat: a adus drept pețitori ai prințesei… pitici, ceea ce a iscat un imens scandal.
     Trecând peste amănunte, în „Înșirʼte mărgărite“ se poate observa cu ochiul liber, fără efort, inadecvarea dintre operă/piesă și regizorul creator. Opera, piesa respectivă, este eminamente verbală și poetică, iar acțiunea regizorală este pur vizuală, astfel încât ele nu se întrepătrund în mod fericit decât uneori. Regizorul, simțind că va isca un scandal, și-a luat măsuri de siguranță, atenționându-ne în caietul program că spectacolul este o versiune scenică de Dan Puric, după Victor Eftimiu. Mențiunea a apărut în interiorul caietului program, nu pe prima pagină.
     Dan Puric încearcă adaptarea expresiei corporale la cea verbală. Se recită patetic tirade, dar replicile nu mai prind forță emoțională, fiind sufocate de dominația muzicii, dansului și, mai ales, de lungile „pauze“ de relatare expresivă prin mișcarea cu încetinitorul, pentru a sublinia stările interioare ale personajelor centrale. În înghesuiala de stiluri de expresie creată, personajele devin marionete, astfel ele pierzându-și consistența.
     Actorii lasă impresia că au fost îndrumați să considere textul doar un pretext, pentru a demonstra că numai credința în Dumnezeu poate învinge răul. Cât privește interpretarea lor, reținem pe Maria Dinulescu în Sorina, actrița trăind intens, replicile impunând emoționalul în personaj. Cu fină ironie prezintă Constantin Dinulescu pe Alb-Împărat, reușind să propună un personaj mitologic.
     Firește, Dan Puric s-a voit altfel decât înaintașii săi zmei, încercând să creeze momente deosebite în rolul zmeului. Prin talentul său, a oferit personajului o excesivă trăire interioară. Mălăele a dorit ca zmeul său să fie un suflet chinuit de tristeți, mai puțin un revoltat pe demersurile destinului său, și de multe ori a reușit. Carmen Ionescu a propus și ea o altfel de vrăjitoare, mai umană, o femeie care tăinuiește suferința proprie pentru viața fiului, zmeul. Fac o figurație nobilă Irina Cojar (Ileana Cosânzeana), Ștefan Ruxanda (Făt-Frumos) sau Gavril Pătru (Buzdugan), și neașteptat de autentic Alex Hasnaș (un bătrân). Ireproșabile rămân și aparițiile celorlalți colegi din distribuție, care servesc un spectacol maraton.
     Cea mai mare parte a distribuției este alcătuită din actori tineri – excepție făcând doar Constantin Dinulescu și Alexandru Hasnaș, octogenari, și interpretul zmeului care a împlinit și el 56 de ani. Aceștia nu au experiența de a juca o piesă în versuri, pentru care este necesară o tehnică specială. Desigur, azi nu se mai poate declama ca pe vremea lui Nottara, dar există modul de abordare veridic pentru spectatorul contemporan, pe care ar fi trebuit să-l abordeze majoritatea celor ce dețin rolurile principale.
     Marele învingător din spectacol nu este, așa cum ar fi normal într-o piesă cu lungi monologuri în versuri, actorul, ci este Doina Levința, creatoarea costumelor. Peste 100 de costume, care mai de care mai diverse, mai adecvate, mai originale, formează o simfonie cromatică impresionantă. Marea scenografă s-a realizat plenar în acest spectacol, lăsând auditoriul pur și simplu uimit în fața bogăției cromatice atât de diverse.
     Într-o cu totul altă ordine de idei, în caietul program, regizorul Dan Puric amintește cu nonșalanță performanța de pe vremuri a celor trei actori, colegi de-ai săi care l-au interpretat, în anul 1941, pe scena Teatrului Național, pe Hamlet: G. Vraca, G. Calboreanu și… Mihai Popescu. Nu este nimic grav, dar e bine să se știe că minunatul actor care a fost Mihai Popescu nu l-a interpretat niciodată pe Hamlet. Cel de-al treilea actor din celebrul spectacol al Teatrului Național a fost Valentin Valentineanu.
     La final, am parcurs cu încântare holurile teatrului ai cărui pereți au fost vopsiți în culoarea albului imaculat, regretând desființarea sălii „Rebreanu“ și apreciind sălile de expoziție și celelalte săli, dintre care unele au nume ciudate: sala „Mare“, sala „Studio“, sala „Atelier“, sala „Pictura“, sala „În aer liber“, sala „Media“. Am avut bucuria să constat că în acest teatru nu mai este director un politruc înrăit, de tristă amintire, ci un artist care și-a dedicat ultimii ani ai vieții refacerii acestui minunat for de cultură.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.