Teatrul Metropolis, născut pe ruinele a două teatre sucombate (Urmuz, Theatrum Mundi), înființat în special pentru a juca piesele autorilor români, s-a gândit că ar fi cât se poate de potrivit să întâmpine referendumul pentru familie cu o piesă despre un cuplu de homosexuali. Colivia cu nebune (La Cage aux folles), textul de mare succes al anilor ‘70, a fost mai întâi o piesă scrisă de prodigiosul actor Jean Poiret și jucată cu mare succes de teatrele pariziene de bulevard. Ulterior, textul a stat la baza unui film franco-italian regizat de Édouard Molinaro, cu Ugo Tognazzi și Michel Serault în rolurile principale. După evenimentele din decembrie ‘89, textul a fost transpus într-un spectacol regizat de V. Moisescu, care a prilejuit actorilor Iurie Darie, Cornel Vulpe și Iarina Demian creații remarcabile și care s-a jucat la Teatrul de Comedie din București (1992).
„Colivia cu nebune” prezintă povestea lui Georges, proprietar de cabaret, și a partenerului său de viață, Albin. Cei doi formează de mulți ani un cuplu de homosexuali, dar Georges are un fiu, dintr-o legătură pasageră din tinerețe, care dorește să se căsătorească cu fiica unei familii ultraconservatoare, adeptă exigentă a familiei tradiționale. În consecință, Georges și Albin se vor strădui din răsputeri, din dragoste paternă, să pară ceea ce nu sunt, adică o familie model, iar de aici, bineînțeles, zeci și zeci de încurcături.
Cu ajutorul scenografic al neobositei și prolificei Adriana Grand, regizorul Victor Ioan Frunză (cu ani în urmă, autorul unui grandios spectacol la Teatrul Național din București – piesa „Ghetou”, de Joshua Sobol) se străduiește să facă textul destul de decoltat al francezului Poiret cât mai plăcut publicului neaoș românesc. Alunecând ușor peste asperitățile și situațiile destul de scrâșnite, de confuze uneori, alături de realismul normal cotidian, în final, regizorul reușește să ofere publicului un spectacol amuzant, plin de voioșie, în care tinerii actori caută să se integreze cu brio într-un subiect cu totul și cu totul neobișnuit. Piesa începe brusc, chiar neașteptat de plăcut, când frenetic, când languros, dorind să ilustreze numerele artistice ale localului de noapte (coreografia – Crista Sandu, direcția muzicală – Csibi Andreea) cu bunele intervenții muzicale solo ale lui Andrei Huțuleac. Ceilalți actori încearcă din răsputeri să pară vedetele unui local de noapte frecventat de transsexuali, bețivi înveterați, excentrici, așa-numiții păsări de noapte și turiști care vor să se distreze cu orice chip și în mai toate felurile.
Greul reprezentației îl duce George Costin, în rolul vedetei localului, năzurosul și excentric Albin care, deși e bărbat, se crede și profesează ca femeie. Actorul încearcă, și de multe ori reușește, cu mijloace destul de simple să ne dea o imagine credibilă a personajului, care poate cădea ușor în ridicol. L-am mai văzut, cu câtva timp în urmă, într-un alt spectacol, „A 12-a noapte”, de W. Shakespeare, regizat tot de Victor Ioan Frunză, jucând magistral rolul lui Malvolio, pentru care a și primit un premiu prestigios. Cu o alură de Michael Douglas tânăr, Sorin Miron (deja o vedetă a anumitor teatre particulare, cu un palmares bogat pentru vârsta sa) poartă și el pe umeri cu nonșalanță un rol dificil, cel al lui Georges, patronul localului de noapte și partenerul de viață al lui Albin. El are sarcina aproape imposibilă de a păstra aparențele în fața viitorilor socri, tânărul actor descurcându-se destul de bine.
Rolurile viitorilor socri sunt jucate cu aplombul și specificul necesare (înfumurare, superficialitate, incultură) de Corina Moise și Alin Florea, fiecare în parte reușind cu succes să creeze o pată de culoare adecvată. Între cei doi uriași nuzi (cu sexul la vedere), care sunt un fel de emblemă a localului Colivia cu Nebune (străjuind marginile micuței scene), se perindă o faună de personaje care mai de care mai ciudate și mai excentrice, interpretate cu aplomb și înțelegere de Codrin Boldea (Francis), Voicu Aniței (un emigrant), Adrian Nicolae (un măcelar). În alte roluri de mai mică întindere apar foarte tinerii actori Tudor Cucu Dumitrescu (Laurent), Ana Crețu (Muriel), Nicoleta Hâncu (Simone), Carol Ionescu (un paparazzo), Sorin Flutur (un balerin), care se integrează modest ansamblului. Ajutat de autor, dar mai ales de regizor, iese în evidență Andrei Redinciuc (Salome, balerin), cu bune scene de comedie. Mai toate personajele apar în costume extrem de pastelate, excentrice, luxuriante, semnate de multitalentata Adriana Grand.
Dar, cum se întâmplă de multe ori la teatru, apar și eclipse. Dacă primele acte se derulează lin, fără incidente, în ultimul, dat fiind că pe micuța scenă există mai multe personaje și întâmplările se aglomerează, jocul interpreților cam scapă de sub control, adesea ivindu-se „acrocuri”, pe care interpreții au căutat să le depășească, uneori reușind, alteori nu. Se pierd astfel multe dintre replicile de mare haz. De multe ori, tensiunea și adevărul scad subit, dar, în cele din urmă, trupa și-a regăsit suflul original, prilejuind, surprinzător, un final de mare montare. Toți, inclusiv familia cuscrilor, sunt îmbrăcați în rochii elegante decoltate, cântă șlagăre la modă, dansează frenetic și obțin aplauzele binemeritate ale publicului. Una peste alta, reușita spectacolului se poate socoti incontestabilă și, eventual, educativă pentru anumite persoane cu înclinații diverse.
