Dramatizarea unui roman celebru, care a fost ecranizat și a luat premiu pentru regie la Festivalul de la Cannes, mi se pare un act de temeritate și, la prima vedere, imposibil de realizat.

Și totuși, cu o anume ingeniozitate (încăpăţânare) a regizorului Radu Afrim, romanul s-a transformat într-un spectacol de trei ore și jumătate pe scena mare a Teatrului Naţional București (TNB). Bineînţeles, ca orice dramatizare, și actuala prezintă lipsuri și inconveniente.

Scenariul nu poate cuprinde toată complexitatea situaţiilor, dar mai ales lupta care se dă în sufletul eroului pe care spectatorul, care a citit cartea sau a văzut filmul, o simte.

Având la bază un roman, spectacolul a avut nevoie de un povestitor, pe care Radu Afrim l-a creat, numindu-l Conștiinţa (Marius Manole). Avea nevoie de diverse zone unde se petrec acţiunile și, pentru că n-a vrut să construiască decoruri care ar fi îngreunat mersul spectacolului, regizorul a creat secvenţe despărţite unele de altele prin întuneric și lumină. Astfel, marea scenă a teatrului a fost ocupată doar cu o casă mică înzestrată cu multiple întrebuinţări.

Plusuri și minusuri

Unele secvenţe militărești sunt absolut inutile, iar multe dintre simbolurile introduse sunt aiurea. Alte secvenţe sunt seci și fără suport dramatic, deși sunt acompaniate de imagini filmate. Dar atunci când regizorul lasă liber firul epic, asistăm la un teatru de bună calitate, iar excelenta trupă a Teatrului Naţional face faţă cu brio și acestei noi provocări.

Alexandru Potocean și Richard Bovnoczki, din ce în ce mai exacţi în ultimele apariţii, acoperă bine rolul lui Apostol Bologa, respectiv pe cel al cehului Klapka. Raluca Aprodu și Ada Galeș creează mici crochiuri viabile, în ciuda scurtimii rolurilor, iar Ciprian Nicula îl pigmentează succint pe tânărul Petre.

Scena băii Ilonei, împreună cu soldaţii, este într-un fel șocantă, iar cea cu Marta, din satul eroului, pare comică, deși are un substrat dramatic. Emoţionante sunt apariţiile Nataliei Călin, în rolul mamei eroului.

Ar mai fi de adăugat declaraţia regizorului, din care spicuim: „Vreau să provoc oamenii, să-i pun să se uite la ei, prin ei... să facem bine să ne uităm la ceea ce suntem cu adevărat după 100 de ani... așa că propun un spectacol-dezbatere”.

Citiți și: Ploaie de vară în plină iarnă