Institutul Cultural Român (ICR) a găzduit,
recent, la București (4–7 februarie), prima ediție a Festivalului internațional
„Orașul și literatura“. Acesta completează seria de manifestări publice din
Capitală, dedicate artei scrisului, alături de Festivalul internațional de
literatură din decembrie și Festivalul internațional de poezie – Maratonul de
poezie și jazz din mai. Dorindu-și să mijlocească interacțiunea directă a
cititorilor cu scriitorii, organizatorii au alcătuit programul fiecărei seri,
astfel încât să cuprindă o sesiune de lecturi publice ale autorilor invitați,
urmate de dezbateri pe marginea celor citite, și nu numai. Ca o încununare a
evenimentului stă publicarea antologiei de proză „Orașul“, ce reunește textele
citite la festival.
Partener
al manifestării, Institutul polonez a susținut participarea a doi dintre oaspeți,
autori polonezi care au în comun nu doar naționalitatea, ci și același subiect
jurnalistic și literar: România și orașele sale, cu precădere Bucureștiul.
Małgorzata Rejmer este cunoscută prin
intermediul volumului său „București. Praf și sânge“, lansat la ediția din 2014
a Târgului de carte Bookfest. Cel de-al doilea invitat a fost Bogumił Luft,
jurnalist și diplomat, fost ambasador al țării sale în România și Moldova, acum
este în postura de autor al volumului „Românii în goana după happy end“,
apărut în 2015 tot în colecția Ego-grafii a editurii Polirom.
Avem
în față un volum în care autorul mărturisește de la început că destinatarii
paginilor sale erau conaționalii lui polonezi, pe care a dorit să îi apropie de
cele două țări în care se vorbește românește, cu ajutorul unor istorisiri și a
transcrierii unor experiențe personale. Cartea scoate în evidență și simpatia
pe care românii au avut-o în general față de polonezi, întărită în anii ’80
datorită exemplului dat de acțiunile „Solidarității“, sentiment nu întotdeauna
reciproc, fapt pe care Bogumił Luft și-ar dori ca scrierile sale să îl schimbe.
El folosește adesea repere similare din istoria Poloniei pentru a facilita înțelegerea
unor contexte socio-politice sau a caracterului unor personaje din perioade mai
recente sau mai îndepărtate de momentul prezent. Văzute din partea românească a
lecturii, aceste exemple ne pot oferi puncte de plecare, spre a ști mai bine
care a fost destinul unei țări și al unui popor de care ne apropie multe
lucruri, pe care l-am admirat nu de puține ori de-a lungul timpului.
Deceniile
de activitate ca ziarist și corespondent de presă i-au dat lui Bogumił o putere
de observație și percepție a lucrurilor mult dincolo de suprafață și de aparență,
precum și o ușurință în a transpune faptele seci într-o povestire ce atrage
cititorul. Totul a fost fericit completat de perioadele petrecute în calitate
de diplomat la București și Chișinău, când a avut posibilitatea să vadă și să
descopere realități și dedesubturi mai puțin accesibile în alte condiții.
Firul
narativ nu ține cont de vreo cronologie, căci nu este o carte de istorie.
Autorul îmbină experiențele trăite cu trimiteri la întâmplări actuale sau la
fapte istorice, bine documentate și argumentate. Pornim în călătorie de la
București la Chișinău, cu trenul, alături de Bogumił Luft, și descoperim
istoria Basarabiei pe scurt, odată cu frământările politice care chinuiesc țara
de un sfert de veac încoace, între tendința de orientare către Vest, și cea de
permanență în zona de influență rusească, din Est. Toate acestea, suprapuse
peste viața oamenilor de rând din orășele mici de provincie, cărora Europa le
pare ceva îndepărtat și vag față de Moscova pe care o simt mai aproape.
Anii
scurși din 1990 încoace sunt abordați, în cazul României, cu amintirea
oamenilor care putem spune că au făcut istorie în această perioadă, cu faptele
lor corecte sau îndoielnice, cu evenimente de anvergură, triste sau memorabile.
Înapoi în trecut, ne surprind referiri la subiecte dintre cele mai delicate,
cum ar fi soarta Bisericii catolice la noi și peste Prut, la destinul Bisericii
greco-catolice din Ardeal, dar și la parcursul Bisericii ortodoxe din România și
Moldova în timpul regimului comunist. Din acest context, nu avea cum să
lipsească relatarea vizitei istorice a Papei Ioan Paul al doilea la București și
întâlnirea acestuia cu Patriarhul Teoctist.
Apar
în carte și momentele care i-au adus, în timp, pe români și polonezi laolaltă.
Aflăm, astfel, despre comunitatea poloneză din județul Suceava, despre refugiații
polonezi ajunși în România la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și
despre contextul în care statul polonez a vrut să își manifeste solidaritatea
cu românii după cutremurul din 1977, materializată cu un spital – Spitalul de
Copii „M. S. Curie“ de astăzi, cunoscut și cu numele „Budimex“, după ce uzina
poloneză care a trimis oameni și materiale pentru construirea lui. Legătura
polono-română este subliniată și printr-o istorisire personală, a familiei soției
autorului, născută la București, având mamă poloneză și tată român, și ale
cărei bunici, românca și poloneza, se împrieteniseră într-o tabără de cercetași,
înainte de începerea conflagrației mondiale.
Pe
parcursul lecturii, desprindem printre rânduri și motivația lui Bogumił Luft de
a scrie această carte. Iar dacă, ajunși la final, mai avem încă îndoieli, ele
ne sunt risipite în ultimul capitol, încă din titlu: „Îmi plac românii“. În
ceea ce privește acel happy end introdus de autor pe copertă, rămâne
pentru fiecare cititor provocarea de a-l descoperi, ori de a-i da o semnificație
anume, în paginile cărții și dincolo de ele.
