În sud-estul Asiei, între Taiwan şi Indonezia, se află arhipelagul Filipine, format din peste 7.000 de insule. Dintre acestea, 800 sunt încă nelocuite, iar două – Luzon (pe care se află capitala Manila) şi Mindano – sunt cele mai mari şi reprezintă 66% din suprafaţa totală a arhipelagului. Relieful este în parte muntos, iar din punct de vedere tectonic zona este instabilă, cu frecvente cutremure şi erupţii vulcanice. Climatul este tropical, cu musoni şi taifunuri, mai ales în partea de nord, iar flora şi fauna sunt de o mare varietate.
Despre primii locuitori ai acestor insule se ştie prea puţin, dar se presupune că ar fi fost aşa-numiţii negritos, un fel de pigmei (mici de statură), cu pielea de culoare închisă, care astăzi mai reprezintă doar 5% din populaţie. Restul este format, în mare parte, din malaiezieni subras (de rasă mongoloidă, veniţi din Sumatra prin secolul al XIV-lea) şi din chinezi.
Insulele au fost descoperite în 1521, de un portughez aflat în slujba spaniolilor. Abia după cucerirea Mexicului, spaniolii au colonizat fără mare rezistenţă insulele din nord şi le-au numit Les Felipinas, după prinţul spaniol ce avea să devină mai târziu regele Filip al II-lea. Mişcarea de rezistenţă naţională împotriva spaniolilor a apărut mai târziu, ca urmare a discriminării populaţiei băştinaşe de către emigranţii spanioli veniţi să se stabilească în număr din ce în ce mai mare. Cu toate acestea, sosirea primilor spanioli a rămas în memoria colectivă şi este sărbătorită şi astăzi în insula Bohol, în aşa-numitul festival al „înrudirii de sânge“ (în fotografia alăturată, monumentul Blood compact din oraşul Tagbilaran). Independenţa faţă de Spania va fi recunoscută în 1898, Filipine devenind astfel primul stat democratic din Asia. Din secolul al XVIII-lea şi până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, insulele vor fi sub protectorat american, iar din 1946 statului Filipine îi va fi recunoscută independenţa absolută.
Eroul naţional şi părintele independenţei statului Filipine este José Rizal (1861–1896), descendent al unei familii de emigranţi chinezi obligaţi să-şi schimbe numele din Domingo Lam în Mercado din cauza sentimentelor antichineze ale coloniştilor spanioli. Copil precoce, ştia alfabetul la vârsta de 3 ani şi să scrie la 5 ani. Stimulat de mamă, profesoară, îşi va începe educaţia în Filipine şi va deveni în scurt timp un intelectual polivalent şi scriitor prolific, educat în medicină, poezie, sociologie, arhitectură şi multe altele.
Studiul medicinii l-a început la Universitatea Santo Tomas din Manila, dar l-a abandonat din cauza discriminării la care erau supuşi studenţii filipinezi de către tutorii dominicani. Mai târziu, îşi va desăvârşi educaţia medicală la Universitatea din Madrid, în timpul unei şederi de zece ani în Europa. În această perioadă, va mai studia pictura, filosofia, sculptura şi limbile străine la Paris, Heidelberg , Berlin, Gent şi va învăţa să scrie şi să vorbească în zece limbi. Deoarece mama sa suferea de o formă de orbire destul de avansată, se decide să studieze Oftalmologia la Paris şi Heidelberg. Despre José Rizal nu se poate spune că a fost un mare cercetător în înţelesul de astăzi al cuvântului. În schimb, se ştie că a fost un explorator şi un colecţionar pasionat. Astfel, el a lăsat în urmă cea mai mare colecţie de scoici din zilele noastre, cu 200 de genuri, şi cel puţin trei specii biologice îi poartă numele: Draco, Apogonia şi Rhacophorus Rizali.
În 1892, se reîntoarce în Filipine şi formează La Liga Filipina, o formă de protest civic neviolent, pentru promovarea liberalismului şi împotriva opresiunii coloniale spaniole. Pentru aceasta, va fi închis şi exilat în Dapitan (Mindanao), unde va practica medicina, va iniţia proiecte comunitare şi se va îndrăgosti şi decide să trăiască împreună cu Josephine Bracken. O întâlnise anterior în timpul unei scurte şederi la Hong Kong, când l-a consultat pe tatăl ei adoptiv, suferind de cataractă şi, la rândul lui, un respectat oftalmolog. Razal va denunţa violenţa autorităţilor din timpul revoluţiei naţionaliste din Filipine din 1896 împotriva ocupaţiei spaniole şi va cere permisiunea să plece în Cuba, pentru a trata victimele epidemiei de febră galbenă. Pe drum, este arestat de spanioli şi extrădat la Manila, unde este judecat pentru conspiraţie, nesupunere şi instigare la rebeliune. Primeşte pedeapsa cu moartea şi este executat la 30 decembrie 1896. Execuţia l-a transformat în martir şi, în semn de mare respect pentru curajul, compasiunea şi rezistenţa tăcută la tiranie de care a dat dovadă, ziua de 30 decembrie a fost declarată zi naţională – Ziua lui Rizal – şi se sărbătoreşte în fiecare an. Operele literare ale lui José Rizal, printre care şi poemul Mi Ultimo Adios (scris în închisoarea Fort Santiago şi pe ascuns înmânat lui Josephine, cu care s-a căsătorit cu doar două ore înainte de execuţie), sunt şi astăzi sursă de inspiraţie şi material de studiu în şcolile din Filipine.
Alături de poporul filipinez, nici lumea ştiinţifică nu a uitat să-l omagieze. Medalia José Rizal este înmânată, în fiecare an, unui oftalmolog care şi-a adus contribuţia la dezvoltarea acestei specialităţi în regiunea Asia-Pacific.
