Concursul „Ceaikovski“
de la Moscova a fost considerat, de-a lungul vremii, un reper greu de atins de
tinerii români, chiar dacă în echipele de jurizare s-au regăsit constant
maeștri invitați din țară, iar pe podium au urcat, totuși, câțiva soliști care
ulterior au confirmat – sopranele Felicia Filip și Emilia Oprea sau violonista
Mihaela Martin –, dar niciodată nu s-au clasat pe primul loc.
Ei bine, în 2015,
surpriza de proporții a fost violoncelistul Andrei Ioniță (foto),
care, la doar 21 de ani, a cucerit premiul întâi, impresionând realmente juriul
și spectatorii. Tânărul solist a devenit cunoscut în țară încă de la vârsta
„pantalonilor scurți“, surprinzând prin sunetul format, tehnica pusă la punct,
dar și prin interiorizarea parcă nefirească pentru un copil-adolescent. L-am
ascultat, spre exemplu, la Sinaia, unde s-a clasat pe prima poziție la un
concurs rezervat elevilor, în cadrul Festivalului „Enescu și muzica lumii“,
fondat și condus de violoncelistul Marin Cazacu, maestru cu care, de altfel, a
și lucrat mulți ani la rând. Au urmat alte premii naționale și internaționale,
invitații în concerte și recitaluri pe scene de prestigiu din Europa, dar și
continuarea studiilor la Universitatea de arte din Berlin, acolo unde
personalitatea sa a căpătat un plus de pregnanță, nu doar ca interpret, ci și
prin propria deschidere în relațiile cu cei din jur, cu arta sa. Chiar dacă a
cântat, în ultimii ani atât la București, cât și în țară, abia după câștigarea
concursului „Ceaikovski“ se poate spune că publicul nostru l-a descoperit cu
adevărat.
Deloc întâmplător,
Andrei Ioniță a evoluat, în luna martie, în compania Orchestrei Române de
Tineret pe care același împătimit Marin Cazacu a fondat-o, ovaționat astfel, la
scurt timp după acea performanță, pe podiumul Ateneului, sub bagheta lui
Cristian Mandeal, alături de foști colegi din anii de școală bucureșteană. Iar
la mijlocul lunii mai, tânărul violoncelist a apărut, la sala Radio, în
concertul Orchestrei Naționale, interpretând un celebru opus de Dvorak, în care
sunetul generos, amplu și cald, expresivitatea și sensibilitatea regăsite în
discursul solistic simplu, sincer și fără excese de vreun fel, rigoarea tehnică
și, în general, maniera impecabilă de cânt s-au reliefat din plin. În plus, relația
cu ansamblul și cu dirijorul ceh Tomas Brauner s-a construit fluent și
echilibrat, întreaga sa abordare purtând amprenta unei liniști interioare cu
totul aparte. Publicul l-a aplaudat entuziast, remarcând, probabil, și
calitatea deosebită a violoncelului Giovanni Battista Roger (1671) pe care i
l-a pus la dispoziție o fundație germană.
A fost o seară în care
orchestra a oferit și monumentala Simfonie nr. 3 de Saint-Saëns, tălmăcită cu
omogenitate și suplețe, în planuri bine diferențiate, alături de Corul Radio
(pregătit de Ciprian Țuțu), care a avut intervenții de reală frumusețe,
realizând astfel o interpretare remarcabilă a unei creații dificil de conturat
și mai ales de menținut la o intensitate emoțională constantă.
Cei care vor dori să-l
reasculte pe Andrei Ioniță, vor avea această ocazie, din nou la Ateneu, în
zilele de 9 și 10 iunie, când va cânta Concertul de Elgar, o partitură puternic
marcată de lirism și meditație, apropiată structurii sale interioare, alături
de orchestra Filarmonicii, sub bagheta lui Cristian Badea. Programul propune și
o Simfonie de Brahms. Cu siguranță, de-acum înainte, fiecare nouă apariție pe
podium a violoncelistului va fi așteptată cu interes de toți melomanii și,
sper, de muzicienii care, până acum, nu s-au prea grăbit să-l remarce.
