„Numele meu este Denise şi sunt primul DJ
virtual din istoria radioului!“ Anunţul acesta a fost rostit pentru prima dată
acum un an, la 24 august 2011, pe un post de radio american din San Antonio,
Texas. Cuvintele frumoasei artificiale sunau „la fel de rigid ca un mesaj
telefonic automat“, arătau criticii, dar, pe de altă parte, semnalau ei, pentru
„angajatori“, ea vine cu noutăţi: nu tu salariu sau prime, nu concediu de
maternitate, niciodată nu întârzie la serviciu, nu apare mahmură, nu vrea la
baie, n-are nevoie de birou… Virtualul DJ Denise este un program de calculator
conceput de Studiourile Guile ca asistent personal, care răspunde la telefoane,
verifică e-mailuri, programează întâlniri etc. contra unui cost de aproximativ
200 de dolari. Dominique Garcia, o personalitate radiofonică a oraşului, a
cumpărat-o însă pe Denise cu inteligenţa ei artificială cu tot şi a
transformat-o în gazdă la un post de radio. Denise se descurcă, vorbeşte din ce
în ce mai bine, învaţă, se perfecţionează mai ceva ca un om. Spune glume,
prezintă buletine meteo şi relatări de reporter, apare în filme, unde afişează
o mimică expresivă, pe lângă prezentarea fără cusur pe care o face bucăţilor
muzicale în calitate de DJ. Sandra Mohr, realizatoarea filmului „Radio Wars“,
prezentat la Festivalul Filmului de la Seattle din 2012, considerat de critici
drept un film „curajos“ datorită întrebărilor pe care le pune, îi aduce în
prim-plan pe dr. Martine Rothblatt, inventatoarea – transsexuală – a radioului
prin satelit, dar şi pe nedreptăţitul inventator al radioului, vlahul croat
Nicola Tesla, pe acidul – la adresa politicienilor – umorist Howard Stern, cel
care afirma că „în America sunt prea multe libertăţi“, pe David Armstrong,
inventatorul FM şi, între posibile variante de viitor, pe Denise. Surprinzătoarea
alăturare a cuvintelor „război“ şi „radio“ e firească. Nu numai pentru că acest
mijloc de comunicare a apărut în preajma Primului Război Mondial şi s-a perfecţionat
pe front sau fiindcă a dus şi duce lupte grele pentru existenţă şi afirmare cu
celelalte medii (în America a avut un prim mare duşman în presa scrisă, iar
agenţia Associated Press nu accepta să i se citească ştirile la radio). Despre
luptele crâncene din culise nu se prea vorbeşte. Ele se duc între cei care-l
iubesc, îl slujesc şi îl cresc, socotind radioul o binecuvântare, şi cei care-l
folosesc ca armă, ca instrument de manipulare în propriul interes, aflaţi fiind
în zona banului, a politicii şi a puterii. Sandra Mohr demonstrează că „această
entitate“, radioul, influenţează puternic nu doar cultura, ci şi viaţa personală
a oamenilor. Care-i va fi însă viitorul? Evoluatul speaker in-uman, ar putea fi
o variantă de răspuns? Denise reprezintă un progres real sau numai unul
tehnologic? După un an de „serviciu“, ratingul postului la care „munceşte“ e scăzut.
Mulţi DJ se temeau că, dacă robotul biruie, vor rămâne fără locuri de muncă.
Scenariştii rămâneau, ca să-i scrie textele de prezentare a muzicii, deşi cu
glumele, starea vremii şi căutatul pe internet se descurcă Denise şi fără dânşii.
Creatorul ei afirma că posturile de radio ar putea economisi, cu ea, sute de
mii de dolari: „Dacă cinci angajaţi costă o jumătate de milion de dolari pe
an“, acest program costă „o singură taxă de 200 dolari anual“. Jurnalistul
Corey Deitz a reacţionat însă vehement într-un comentariu radiofonic: „Nu vă e
oare ruşine, industriaşilor? Va fi oare radioul mai fericit dacă se va renunţa
la marile personalităţi radiofonice, care vor trebui să-şi caute de lucru?!“.
Nu, radioul
nu va fi mai fericit. Cele mai izbutite creaţii ale sale sunt cele care cultivă
prietenia sinceră, o anume intimitate cu ascultătorul. Şi chiar dacă astăzi
mamele nu-şi mai neglijează pruncii ascultând radio, ca la început, ca să se
îndepărteze de o suferinţă reală sau doar temută (acasă sau în spital), ca să-şi
poată reechilibra decompensarea identitară care survine odată cu ieşirea la
pensie, ştiinţa actuală a descoperit că omul are nevoie de „o reţea socială de
susţinere“, formată din persoane apropiate, ca şi de un anume tip de dialog. În
reţea s-ar include – alături de tot personalul medical, fireşte – şi specificul
radiofonic. Iar în dialogurile lui, vedeta vedetelor este Vocea Umană. Nu cea
care sună „ca un mesaj telefonic automat“, ci vocea aceea dragă, vie, apropiată,
uneori obosită sau mahmură, care vrea la baie, îşi poate lua concedii de boală
sau de maternitate, dar este de neînlocuit. Progresul uman reprezentat de
Denise merge pe o cu totul altă cărare.
