La sfârşit de octombrie, Orchestra Medicilor „Ermil Nichifor“ a
invitat publicul la concertul prin care a inaugurat o nouă stagiune, cu un
program atractiv ce a adus la rampă şi tineri solişti cu un potenţial promiţător,
abordând pagini celebre, mult îndrăgite de melomani. Astfel, după uvertura
operei Forţa destinului de Verdi,
interpretată cu acurateţe de către ansamblul „halatelor albe“, întregit cu suflători
care, de această dată, au fost „în formă“, am ascultat o arie din aceeaşi
partitură, punând în valoare glasul frumos şi amplu al sopranei Bianca Margean, studentă aplaudată
deopotrivă în aria din Tosca de
Puccini, parcursă cu îngrijire, dar cu probleme în acut, care sper să fie
rezolvate. Deloc întâmplător, repertoriul ales face parte din cel care, cu ani în
urmă, i-a adus profesoarei sale, reputata soprană Maria Slătinaru-Nistor,
satisfacţii artistice deosebite pe scene importante din lume. Colegul Biancăi
de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, tenorul Augustin Hotea, a surprins extrem de plăcut
prin timbrul plăcut de tenor liric, prin datele naturale incontestabile
(inclusiv acut strălucitor şi sigur) şi prin sinceritatea redării ariilor din Don Giovanni de Mozart şi Boema de Puccini (nu am înţeles de ce
oare vestita Che gelida manina a
fost… botezată, în programul de sală, Una
gelida manina). Prof. dr. Mircea
Penescu, apreciatul concertmaestru al Orchestrei, a precizat că tânărul
este acum la clasa de canto condusă de soprana Mariana Colpoş. Dacă la Bianca
Margean se poate vorbi despre lipsa de experienţă în concerte cu orchestra, la
el situaţia este diferită, pentru că, fiind şi membru în corul Operei Naţionale,
ar fi trebuit să dea dovadă de o bună relaţionare cu cei care îl acompaniau,
ceea ce însă nu s-a petrecut, fiecare având tempoul şi frazarea proprie,
independente de cerinţele dirijorului Iosif
Ion Prunner, decalajele şi dezechilibrele devenind astfel inevitabile.
Aspect care nu s-a regăsit însă, din fericire, în Introducere şi Rondo
capricioso de Saint-Saëns, foarte tânărul violonist Ştefan Beşan (despre care publicul probabil şi-ar fi dorit să afle
cu cine şi unde studiază acum, după absolvirea Liceului de Muzică din Bucureşti)
având toate calităţile necesare unei cariere de anvergură – tehnică performantă,
sensibilitate, expresie şi frază elegantă –, în ciuda sunetului destul de
discret. Iar colaborarea sa cu orchestra a fost… aşa cum trebuie.
După
pauză s-a cântat Simfonia „Jupiter“ de Mozart (din nou o formulare incompletă şi
surprinzătoare în program, ştiut fiind faptul că este obligatoriu să se
precizeze numărul şi tonalitatea lucrării, ultima din şirul celor 41 de
simfonii compuse de creatorul vienez). După primele două părţi destul de
ezitante, orchestra şi-a regăsit precizia şi aplombul, astfel încât seara s-a încheiat
la nivelul calitativ cu care, de decenii, formaţia şi-a obişnuit spectatorii
fideli, şi acum numeroşi sub cupola Ateneului, aplaudându-şi colegii medici
sau, pur şi simplu, una dintre orchestrele preferate. Cu
siguranţă, la cupa de şampanie oferită apoi în rotondă, entuziaştii interpreţi
au primit felicitările şi aprecierile binemeritate, pregătindu-se deja pentru
un nou concert, dar şi pentru o nouă săptămână de intensă activitate ca medici
sau profesori, investind aceeaşi pasiune şi dăruire ca şi în hobbyul de o viaţă
– muzica.
