Newsflash
Cultură

Un debut promițător

de Geo VASILE - iun. 15 2018
Un debut promițător
    Debutul de bun augur pentru o rodnică parabolă lirică a autoarei Carmen Secere vine la vârsta de 40 de ani. Cartea de poezie Aproape fericiți a apărut de curând la editura clujeană Grinta, prefața fiind semnată de Eugen Pohonțu, iar postfața, de Ciprian Chirvasiu.
    Prin titlul cărții, autoarea reușește să fie derutantă, ceea ce întărește ipoteza că, înainte de a publica, aceasta a asimilat a cincea esență a poeziei românești și universale și tehnici scripturale de la simboliști la suprarealiști, de la onirici la expresioniști. Iată un vers de o dramatică originalitate, exponențial pentru întreg climatul cărții: „Și-n mine se prăbușește viața/ca o moarte ușoară”.
    Lipsite de titlu, textele poetice pot fi considerate un lung monolog, un recital, o confesiune totală, ca și cum poeta, absolventă a Facultății de Psihologie și Sociologie, nu s-ar lua nicio clipă în serios. Carmen Secere se visează cu ochii deschiși relaționând cu lumea ca obiect și subiect dintr-un jurnal insolit ce se scrie sub acel faimos dicteu automat, atât de drag lui André Breton, Paul Éluard, Leonid Dimov sau lui Virgil Mazilescu, diseminat cu emoționante oximoroane: „când trec strada unghiile roase deșiră mătasea/ciorapilor din toate duminicile împrumutate/nimeni nu-și mai amintește numele meu” sau „nu-mi băga pe gât/infuzii cu aromă de iasomie/lumea rămâne o caracatiță uriașă/mai bine scoateți mănușile aprinde focul/și șoptește-mi despre iubire/voi continua să râd în hohote aproape/ca un om viu”.
    „Aproape fericiți” include firesc răul existențial ce nu o cruță pe poeta noastră sub diverse metafore indelebile ce rezumă un pesimism cosmic în care lumea este ca un octopod imens sau punga de plastic în care autoarea și-a sufocat sufletul.
    Așadar, ne aflăm la polul opus idilismului sau idealizării relațiilor umane, dovada cea mai dureroasă fiind rateul, eșecul contratimpului în relațiile sentimentale. Iată unul dintre tablouri, zugrăvit cu o rigoare terminologică uimitoare în sensul negativării universului: „În dreapta mea se zbat/nopțile singure/câte un vis niciodată întreg/și jumătatea goală/a paharului desenez o linie dreaptă/ca o plecare continuă/ochiul stâng/și coama unui cal argintiu/galopând spre apus/fără ham sau potcoave”.
    În ciuda prețiozităților și a contorsionismului, a unor lejere glisări în melodramă dintr-o seamă de versuri ludice,
eclatante, frapante, teribilist-adorabile („până și inelele grenadelor cad prizoniere/și mi-e sete iubite ca-n vremea holerei”), inerente unui debut, în ciuda unor tentative de a epata burghezul, Carmen Secere excelează prin sintagme memorabile, precum cele ce aparțin lui Gellu Naum, datorate unei gesticulații cu virtuți halucinatorii: „Înainte să plec am înfipt cuiul/în mijlocul umbrei mele/a doua zi rătăceam pe o stradă fără amintiri (…) eu duceam genunchii la ureche să-mi ascult inima”.
    Sau „baby duminicile sunt o invenție îmi spuneai râzând/fără să observi că printr-o mișcare greșită/am rotit răsăritul din spatele ochilor/pentru prima dată în Torino a venit altă dimineață/și era luni toată ziua”.
    Am fi nedrepți dacă am nega versurilor și autoarei o certă gravitate încorporată descântecului de singurătate și alean, de psihoze, nevroze sau dezamăgire.
    Carmen Secere pare a fi o șeherezadă doctorandă în jocuri de cuvinte, în arcanele magiei albe, daliană, în versuri cu intensitatea și densitatea unor aforisme, ce nu exclud umorul amar: „Dacă nu-ți răspund/nu înseamnă că m-am pierdut/în ape de băut/sunt doar nisip în ochiul deșertului/rostește-mi numele de trei ori în tâmpla unui elefant alb/și iată-mă/adică iartă-mă”.
    O șeherezadă expertă în deliciile artei de dragul artei, în delirul bine temperat: „Am citit într-un abecedar de duminică/șansa este a celor care aruncă zarurile/fără să mai calculeze densitatea aerului/deasupra mea o pasăre/spintecă burta aerului”.
    Sub forma unui enunț ermetic de o profundă frumusețe lăuntrică, ca să zicem așa, Carmen Secere își formulează într-un fel de artă poetică anxietatea și resemnarea în fața tainei ce suntem sau nu suntem, eventualele conexiuni ale regnului uman în timp și spațiu cu celelalte regnuri, timpuri și spații: „Nu poate fi înțeles totul/cine poate să știe/dacă m-am trezit din zidirea pietrei/poate că sunt doar tot ce-a mai rămas/dintr-un pumn de pământ/în forma lui târzie”.
    Nu putem face abstracție de feminitatea demersului poetic din „Aproape fericiți”, ce emană sub formă de gingășie, căldură sufletească, iubire, dar cu precădere în cazul autoarei Carmen Secere, sub formă de energie intuitivă amplificată de temeritatea acelei ars combinatoria specifice poeziei, a inspirației fără limite, cum este cea a lui Paul Celan, un amestec de mister și vulnerabilitate: „remiza se obține/printr-o îmbrățișare căzută la pământ/când încăperea respiră apneic/cum să împart a doua șansă/folosind targa unui spital falimentar/fără liste de așteptare/picătură cu picătură așteptând/să-mi iubești misterul din căușul claviculei/în cealaltă jumătate chiar nu se mai întâmplă nimic”.
    Dacă ar trebui să dăm un diagnostic autoarei acestei cărți, am putea spune că, prin triplul salt de „cădere în sine”, Carmen Secere suferă de o imaginație debordantă, numai bună să scrie texte poetice ce plac fără să le înțelegi, dovadă că poezia nu trebuie înțeleasă, ci pur și simplu iubită. Precum amprentele dureros de dulci ale iubirii, acest act plastic infailibil, devenit amintire: „Insomnii albe/îți trădează trecerea/prin sângele meu/urmele degetelor tale ca un demon adânc și dureros/în memoria pielii”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe