Newsflash
Cultură

Un basm la Teatrul Dramaturgilor

de Candid STOICA - apr. 20 2018
Un basm la Teatrul Dramaturgilor
    Ca la oricare început, conducerea bicefală (nedeclarată) a Teatrului Dramaturgilor – formată din Lucia Verona și Horia Gârbea – a adus pe scenă până acum diverse texte, încercând să facă noul teatru, cu titlu atât de pompos, dezirabil pentru o anumită categorie a scriitorilor – dramaturgii. Teatrul Dramaturgilor se dorește a fi cât mai vizibil, mai original în peisajul teatral postrevoluționar – dorințe respectabile și, în fond, de bun augur. Cu toate acestea, de fiecare dată după cele zece premiere, rezultatul nu a fost cel scontat, dovedind că nu există nici fler, nici „mână” pentru texte de teatru autentic și de anvengură.
    După ce a eliminat din competiția pentru care de fapt a fost creat autori de prestigiu și texte cât de cât valoroase („Poftă Bună, Canibali!”, de Radu Iftimovici), aducând pe scenă autori ce doar au trecut pe lângă teatru (Arghezi, Astaloș), cu texte minore – de fapt, scenarii ale regizorilor –, conducerea bicefală a trecut la prezentarea unor slabe piese ale unor autori de mult dispăruți din peisajul teatral (Băieșu, Tărchilă), pentru a ajunge la ultima premieră, Dona Juana, un text uitat, un basm jucat cu anii în urmă, care a luat pâinea de la gură teatrelor pentru copii și tineret.
    De data aceasta, Teatrul Dramaturgilor își încearcă norocul cu piesa exilatei și mult titratei Anca Visdei, un basm ce se vrea caustic și, bineînțeles, cu pretenții. Piesa este despre mitul lui Don Juan întors pe dos, transformat în Dona Juana. Este o reevaluare a celebrului mit al lui Don Juan... în variantă feminină. Adică, de ce ar fi numai bărbații cuceritori? De ce n-ar fi cuceritoare și femeile? Cum oare au fost Cleopatra, Dalila, Aspasia, Olimpia, Teodora, Lucreția Borgia, reginele Elisabeta și Ecaterina a II-a, Evita sau Carla Bruni... dacă nu niște cuceritoare? Don Juan a cucerit-o, printre altele, pe Dona Elvira, dar, în viziunea Ancăi Visdei, lucrurile stau invers – Dona Elvira l-a cucerit pe Don Juan.
    Demersul Ancăi Visdei nu este însă nici măcar original. Mai există în literatura dramatică română un text cu un subiect asemănător – o Dona Juana a dramaturgului Radu Stanca, datând din anul 1947, când a primit premiul „Sburătorul”. Spectacolul pe care s-a străduit să-l însăileze cu abnegație Radu Gheorghe are la bază de fapt un text a cărui premieră absolută a avut loc în anul 1995, la Teatrul de Stat din Oradea, în regia lui Emil Gaju și având-o ca protagonistă pe Elvira Platon Rîmbu. Regizorul improvizat – de altfel un stimabil actor cu multe performanțe în domeniul muzical și foarte simpatic în viața reală –, în ciuda distribuției, regret să o spun, dar nu are anvergura necesară unui subiect de calibrul căutat de autoare. Autoarea n-are nici cutezanța lui Moliere de a ataca un subiect tabu, periculos pentru vremea respectivă, nici ideația prolixă, cinică, misogină a lui Max Frisch, care declara că Don Juan al lui este mai interesat de un triunghi, de un paralelipiped decât de femei. În ultimă instanță, nu are nici pic de haz. Așa se-ntâmplă când comicii vor să fie serioși, intrând într-un alt capitol – li se duce hazul...
    Nu ar fi nicio problemă, totuși, dacă spectacolul ar fi asaltat de un public care ar da năvală la noul teatru, ce deocamdată trăiește consumând fonduri într-un ferice anonimat, alături de idealul pentru care a fost creat. După modelele lor diurne pe care le văd zilnic, ceas de ceas pe toate canalele de televiziune, ce să mai impresioneze Dona Juana, deși prestația verbală a actriței e... onorabilă? Aceasta ridică, totuși, o mică întrebare: de ce se îmbulzesc bărbații în jurul ei? Sunt oare atrași de elexirul nebuniei sau sunt, iertată fiindu-mi expresia, idioți, oligofreni?
Dacă Don Juan e vioi, aprig, seduce, cucereşte și apoi pleacă, Dona Juana „stă”, primeşte, e asaltată şi desfiinţează, ştie şi se-ncrede în puterile sale şi în forţa de a rezista avansurilor cavalerilor şi, chiar mai mult, se bucură şi iubeşte acest tratament sadic al respingerii iubirii, scrie Gabriel Liiceanu în eseul său, „Despre Seducție”, ceea ce în spectacol nu prea se vede.
Mânată de imboldul cunoașterii, Juana îi cucerește pe toți bărbații, din toate perioadele, țările și profesiile (preoți, cavaleri, militari, chiar și pe Parsifal). Odată seducția împlinită, ea își abandonează victima, nu din plăcerea de a cauza suferință, ci din goana neobosită după altceva, după bărbatul ideal, compunându-l din zeci de piese diferite. Ca o actriță desăvârșită, ea înscenează zi după zi spectacolul cuceririi, țese intrigi, întreține iluzii, apoi își scoate masca și râde sincer de toți și de toate, în timp ce toți în jurul ei îmbătrânesc și mor, ceea ce în spectacol nu prea se zărește.
    Revenind la problema repertoriului, a alegerii unei piese care să reprezinte racilele societății actuale, va trece multă vreme până când grupul bicefal – Lucia Verona și Horia Gârbea – va înțelege că nu cu piesuțe uitate, nu cu autori expirați și nu cu reluări ale unor texte vechi se face un teatru viabil, care să intereseze prin producțiile sale noua generație de spectatori. Ca să fiu cât de cât înțelegător cu situația lor, pot să exprim ideea că mai au timp, n-a trecut decât un an de la înființare. Poate, poate.
    Din distribuția spectacolului fac parte Cătălina Mustață (Dona Juana), Angela Ioan, Dan Profir (Parsifal), Dan Vișan, Alexandru Nagy, Răzvan Popa, cărora n-ai ce să le reproșezi, fiindcă toți își debitează corect rolul. Cu toate acestea, așteptând de la ei o scânteie de adevăr, aceasta întârzie să apară, ori din cauza autoarei, ori a regizorului. Apare astfel dezamăgirea. Se detașează silueta masivă a lui Dan Profir, o persoană parcă venită de pe alte meleaguri. Cu multe și frumoase înclinații se mai evidențiază Angela Ioan, prin seriozitatea cu care își lucrează apariția. Se impun costumele realizate de cunoscuta creatoare Doina Levința, pentru care aceasta merită felicitări.
    Dacă Don Juan e vestit prin cuceriri, Dona Juana e celebră în piesa Ancăi Visdei prin rezistență, precum cultura română din timpul comunismului prin glasul unor istorici… literari. Până la urmă, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului! Aparent, cel mai bine i-au reușit regizorului dansurile din buric ale grupului de dansatoare improvizate – format din Georgeta Ciocârlan și Amelia Stuparu – și, bineînțeles, aplauzele finale în timpul cărora s-a dovedit un adevărat artist, cerșindu-le prin cunoscutu-i zâmbet șugubăț pe buze.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe