Newsflash
Cultură

Un alt fel de jurnal

de Dr. Paul ULMU - aug. 21 2009
Un alt fel de jurnal

Într-un fel, lucrarea dlui dr. Nicolae Stănicel este o autoantologie. În prima parte, dsa adună şi republică 16 dintre articolele apărute în „Revista Medicală Română“, unde este permanent şi apreciat colaborator, apreciat atât de către cititori, cât şi de redactorul-şef, dl dr. Grigore Buşoi. (...)

   În partea a doua, dl dr. N. Stănicel îşi adună recenziile asupra lucră rilor publicate de medicii Nicolae Bacalbaşa („Fals tratat de navigaţie“), Nicolae Botezatu („Personalităţi medicale din Ţara de Jos a Moldovei“) şi de scriitorul Ion D. Sârbu („Jurnalul unui jurnalist fără jurnal“), precum şi prezentarea omului de ştiinţă, a filozofului şi teologului Emanuel Swedenborg, trăitor în secolul al XVIII-lea.
   În sfârşit, în ultima secţiune a cărţii: „Diverse însemnări“, găsim note de lectură, citate sapienţiale din diverşi autori (maxime, precum: „Lumea este alcătuită, pe lângă puţine elite excepţionale, de o masă imensă de mediocri şi submediocri“ – L. Borges; „Mediocritatea pendulează între «frică» şi «adaptare» cu orice preţ, iar geniile şi elitele se dovedesc a fi servitorii cei mai perfizi şi mai laşi ai puterii“.
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru.


 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe