Mai întâi dr. Elena Demetrescu, membră şi preşedintă a Cenaclului de Arte al
Medicilor „Ion Ţuculescu“ din Capitală, respectiv studentă a Universităţii Naţionale
de Arte Plastice, secţia Artă murală, cu participări, începând din 2006, la
expoziţii de grup şi personale în Bucureşti, Sinaia, Curtea de Argeş, Buzău. Michaela Maliţa Gherase – licenţiată a
Universităţii de Artă, Facultatea Artă Decorativă şi Design, cu multiple
participări la expoziţii colective şi de grup (Bucureşti, Constanţa) şi, cea
de-a treia, Danina Pilat Stănciulescu –
licenţiată a Universităţii de Arte Bucureşti – secţia Ceramică, sticlă, metal;
expoziţii de grup şi personale – Bucureşti.
Sala Foaier a Cercului Militar Naţional din
Capitală a găzduit între 2 şi 15 septembrie a.c. expoziţia amintitelor doamne
care au în comun un debut profesional fără legătură cu artele plastice (medicină,
construcţii, utilaj tehnologic) şi, deopotrivă o virare către acestea nu doar
ca violon d’Ingres, ci ca profesiune
de credinţă întru desăvârşire, întru înscriere în bătălia pentru a da realităţii
un plus de frumuseţe.
Elena Demetrescu pictează în tehnică mixtă.
Temele lucrărilor sale se raportează la lumea celor care nu cuvântă –
efemeride, gâze, faună acvatică, totul trimiţând la anotimpurile toate de care
numai omul (cu efemera lui respirare de o viaţă) ştie. Toamna însă apare în
lucrările sale sub formă de roade – elegant mozaicate în recipiente familiare,
regine ale cămărilor, ca tot atâtea radiografii ale legumelor formând o adevărată
simfonie de arome în lungi zile de iarnă când să tot îngâni: „Te uită cum ninge
decembre“. Pe la începutul anilor ’80 din secolul ajuns deja trecut (al
nostru), la Teatrul de Comedie din Capitală, actorul-pictor Mircea Şeptilici îşi
deschisese într-o toamnă (ultima pe care şi-o mai petrecea în ţară înainte de a
migra spre alte zări de miraje pline) expoziţia „Roadele toamnei“. Să fie
pictura Elenei Demetrescu o reverenţă târzie adusă umbrei pictorului-actor? Să
fie o reverenţă făcută vieţii simple, omeneşti, unde mama, bunica, nepoata ştiu
bine de rosturile a toate câte ordine înseamnă? Orice ar fi, pictura acesteia
este cu siguranţă o armonie de culoare în care se cheamă şi-şi răspund forme
ale vieţii de o clipă care uită să mai treacă.
La Michaela Maliţa Gherase tapiseria ocupă
locul preponderent al creaţiei sale. Culorile naturale atent rânduite,
îmbinarea lor, jocul de linii, ironia ori surâsul cald sunt tot atâtea
componente care, îmbinate, dau lucrărilor sale forţa suavă a întipăririi în
oglinda afectivă a privitorului.
Pe lângă mostre disparate – semne de carte,
covoraşe, tricot – în fond crâmpeie de creaţii din care putem uşor reconstrui
întregul, reţine atenţia tapiseria „Cârdul“ (de gâşte autohtone? de struţi
exilaţi prin ogrăzile noastre? de mergători spre un înainte de ceaţă, care se
uită nostalgic înapoi?) în care tonurile de gri şi brun se diluează în aurul
mincinos al unei toamne pe sfârşite (n-o fi chiar existenţa noastră?). Aşteptăm
tapiseriile de mari dimensiuni cu care artista plasticiană să dea prezentului răsfrângere
după chipul ghicit de ochiul ei interior.
Danina Pilat Stănciulescu şi-a ales lutul
drept materie (suport) a fanteziei sale creatoare; încredinţată fiind că, faţă
de celelalte arte, „ceramica este pictură prin cromatică, sculptură prin
plasticitate şi arhitectură prin construcţie“. Şi mai vrea să ne şi convingă.
Pentru început o credem pe cuvânt invitând-o la confruntare cu timpul – marele
judecător.
Trei doamne, de curând intrate în sala paşilor
pierduţi ai Artei, îşi pledează dreptul la o judecată imparţială. Mai aşteptăm
probe.