Trei sunt subiectele pe care coperta numărului
de vară al revistei Medica Academica (nr.
29, iulie-august 2012) le propune cititorilor săi. Primul dintre acestea este
un interviu realizat de prof. dr. Irinel Popescu, pe tema personalizării
tratamentului cancerului. Răspunde la întrebări prof. dr. Victor Velculescu,
de la Universitatea Johns Hopkins. Plecând de la progresul major înregistrat în
analiza genetică tumorală, de la generalizări la cazuri individualizate,
profesorul Velculescu este încrezător în viitor: „Tratamentul cancerului se va
transforma în viitorii ani într-o terapie individualizată bazată pe
caracteristicile prezente în cancerul fiecărui pacient. Metodele genetice vor
ajuta la diagnosticarea cancerului, la clasificarea sa, la determinarea
prognostică şi la terapia ideală“. Desigur, după cum cititorii „Vieţii
medicale“ deja ştiu şi din interviul realizat de Alice Ţuculescu, publicat în
mai 2012, Victor Velculescu nu este un observator al evoluţiei domeniului, ci
unul dintre pionierii de seamă ai progresului în analiza genomică tumorală, de
la fundamentarea conceptului de transcriptom (analiza în ansamblu a tuturor
genelor exprimate într-o celulă şi a nivelului lor de exprimare), în 1997, pe
baza unei metode dezvoltate tot de grupul de la Johns Hopkins (metoda SAGE) cu
doi ani înainte, la cariotiparea digitală (2002), până la imaginarea analizei
personalizate a terminaţiilor ADN rearanjate (metoda PARE), în 2010. Întrebările
la care răspunde, de această dată, cercetătorul născut în România, au menirea
de a lămuri unele aspecte greşit înţelese de presa (generalistă) din România,
cum ar fi faptul că „metoda [PARE] permite descoperirea rearanjărilor
(translocărilor) genetice în tumori care au fost îndepărtate chirurgical sau în
biopsii ale tumorilor existente“, fiind utilă în monitorizarea evoluţiei, dar
nu în stabilirea diagnosticului „printr-o simplă analiză a sângelui“. Autorul
interviului mai punctează şi asupra potenţialei aplicabilităţi clinice a
metodei, a cărei translatare, aflăm de la profesorul Velculescu, este favorizată
de licenţa obţinută de laboratorul înfiinţat de dsa, care permite realizarea
de analize cu scop diagnostic la bolnavii cu cancer.
Un al doilea material anunţat pe coperta
revistei a fost prilejuit de vizita în România a unei reputate personalităţi
internaţionale din domeniul transplantului – profesorul Francis L. Delmonico,
de la Universitatea Harvard. Dintre meritele recunoscute ale actualului preşedinte
(2012–2014) al Societăţii de Transplant (organizaţie internaţională recunoscută
oficial de OMS), cele mai importante sunt includerea ca potenţiali donatori a
pacienţilor cu bacteriemie şi a celor aflaţi în moarte cardiacă. Deloc întâmplător,
prezenţa sa în România, la invitaţia profesorului Irinel Popescu, a justificat
schimbarea datei la care s-a marcat Ziua naţională a transplantului, pentru a
coincide cu evenimentul organizat de Fundaţia pentru Transplant şi Fundaţia
„Dan Setlacec“ în cadrul proiectului FSE-POSDRU „S.P.E.R.“. Mesajul oaspetelui
american a fost unul cât se poate de clar: „Daţi şansa medicilor români să
salveze vieţi!“. Mai trebuie spus şi că prof. dr. Francis L. Delmonico a fost
ales, prin votul adunării generale din aprilie 2012, membru de onoare al
Academiei de Ştiinţe Medicale.
Probabil
că de la un eveniment organizat sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale (alături
de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi de Asociaţia Medicală Română)
a plecat şi al treilea articol anunţat pe coperta acestui număr al revistei Medica Academica – interviul acordat de
acad. Leon Dănăilă redactorului şef Delia Budurcă. În iunie, la Bucureşti, a
fost organizat Simpozionul internaţional dedicat aniversării a 160 de ani
de la naşterea lui Santiago Ramón y Cajal, eveniment prezidat de acad. Leon Dănăilă.
Dsa a prezentat, cu acea ocazie, lucrarea: „Thread-protective cell: a new
multifunctional cerebral cell“, de la care porneşte, de altfel, interviul la
care ne referim. Reţinem o afirmaţie legată de neurochirurgie, aplicabilă încă
în numeroase centre din România: „Am spus odată la televizor că dacă aş fi
ministru aş interzice neurochirurgilor să opereze fără microscop operator.
Ministru n-o să ajung, dar regula asta e valabilă oricând!“.
