Nu e nimic în neregulă cu a face PR (public
relations). Este un simplu instrument, depinde pe mâna cui îl laşi şi în
slujba cui îl pui. Poate fi o meserie foarte nobilă dacă o practici pentru ţelul
potrivit. Ceva e însă foarte greşit în a face PR deghizat ca jurnalist. E ca şi
cum ai juca poker în biserică. Nu se pupă. Poţi să pretinzi că vei umple cutia
milei cu banii câştigaţi. Degeaba. Există o separare şi e necesară. Necazul e
că, deşi toţi recunoaştem cu uşurinţă nepotrivirea dintre poker şi biserică, e
mai greu pentru cititori, chiar şi pentru cei mai experimentaţi într-un domeniu
sau altul, să sesizeze diferenţa dintre un material jurnalistic şi un text
scris de un om de PR astfel încât să pară material jurnalistic. Iar când
întreaga „politică editorială“ a unei publicaţii pare orientată de interesele
unor organizaţii, personalităţi sau instituţii, de ale oricui mai puţin ale
cititorului, numai jurnalism nu mai facem. Din păcate, piaţa publicaţiilor din
sănătate e plină de astfel de exemple, fie că vorbim de reviste glossy
pentru publicul larg, fie că ne referim la din ce în ce mai numeroasele reviste
la fel de lucioase adresate profesioniştilor în domeniul medical. În care, din
păcate, nu doar informaţia ştiinţifică, ci şi simţul critic al jurnalistului
sunt mai mereu sacrificate pe altarul împachetării frumoase a unor mesaje subţiri
şi al obiectivelor de marketing şi comunicare ale unui partener sau sponsor.
Lista e lungă şi nu voi pretinde că Romanian
Journal of Health Manager (nu mi-e foarte clar de ce titlul este în
engleză când articolele sunt scrise în română şi, dacă tot e în engleză, de ce
este greşit gramatical) e cel mai ilustrativ exemplu, pentru că, să fiu
sinceră, ar fi greu de făcut un top al iniţiativelor pseudojurnalistice. Însă,
răsfoind ultimele două numere ale publicaţiei, m-am întrebat serios dacă îmi
scapă mie ceva. Să le luăm pe rând. Numărul 5 al revistei e deschis de
editorialul numit „Nepreţuita valoare a timpului pe care ar trebui s-o preţuim!“
(număraţi greşelile!), în care nu e atât de grav că autoarea pune virgulă între
subiect şi predicat, cât că referinţele ei culturale rămân în sfera filmelor cu
Justin Timberlake. Lângă editorial, caseta redacţională. Număr aici 18 specialişti
în medicină şi farmacie, inclusiv profesori universitari. Niciunul nu semnează
însă vreun text din revistă, majoritatea covârşitoare a articolelor aparţinând
managerului editorial Alexandra Mănăilă. Printre ele, un articol care se cheamă
„1 din 2 pacienţi nu respectă tratamentul corect cu antibiotice“. Cum îi stă
bine unui comunicat de presă (pardon, material jurnalistic), oferă statistici şi
procente a căror sursă nu e precizată. Dar pe care o putem intui. Probabil e
compania farmaceutică, la al cărei proiect face, de fapt, referire „articolul“.
Textul nu e marcat ca fiind reclamă, dar e în regulă: nici celelalte nu sunt.
La secţiunea „Health & Finance“, Vasile
Ciurchea şi Nicolae Bănicioiu prezintă, în cuvintele Alexandrei Mănăilă, câte
un bilanţ vesel şi optimist pe anul 2014 şi promisiuni la fel de vesele şi
optimiste pentru 2015. Aşa de vesele şi optimiste sunt toate pentru 2015, încât
mă aştept să năvălească peste noi şi medici şi pacienţi de peste hotare dacă se
duce vestea.
Cu lentilele roz la ochi, ajungem, tot cu
Alexandra Mănăilă, la Centrul de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia“ Bucureşti.
Cătălin Codreanu, managerul instituţiei e generos în răspunsurile pe care le dă
la întrebările ridicate la fileu de reporterul binevoitor. Facturile sunt
plătite la zi, datoriile sunt pe zero, medicii sunt tineri, adresabilitatea mare,
aparatura de vârf. Eu sun să întreb dacă au şi cafea proaspătă şi, dacă da, mă
mut acolo.
Un zâmbet larg şi uşor adolescentin al
ministrului sănătăţii umple coperta numărului 6 al Romanian Journal of
Health Manager. „Un bun manager trebuie să fie mai întâi de toate om“ îi
răspunde Nicolae Bănicioiu aceleiaşi Alexandra Mănăilă la întrebarea: „Ce
înseamnă a fi un bun manager în sănătate în România?“, iar ei i se pare
suficient de original răspunsul încât să îl facă titlu şi să îl pună şi pe
copertă. Bine că ministrul n-a zis: „Mai întâi de toate un bun manager trebuie
să respire“. Ar fi avut la fel de multă dreptate. „Condus de ambiţii mari şi
fapte măreţe, cel mai tânăr ministru al Sănătăţii pe care l-a avut România până
acum“ îşi face, din nou, bilanţul pentru RJHM, de data asta după un an de
mandat. Nu ştiu dacă sunt mai amuzante răspunsurile patetice de tipul „Medicina
este viaţa mea“ sau întrebările inspirate de tipul „În ce măsură aţi reuşit să
faceţi ordine în spitale în general: de la curăţenia propriu-zisă (stop-cadru,
să ni-l imaginăm pe ministru dând cu mopul în spital) la partea adminstrativă,
circuitele spitaliceşti, modul de lucru cu managerii şi controlul mult mai
sever faţă de ce se întâmplă în spitale până la comportamentul faţă de pacient?“,
dar eu vă recomand cu drag interviul. E savuros. Spoiler alert: Nicolae
Bănicioiu este pasionat de istorie, călătorii, literatură şi sport. Dacă nici
acum nu v-am convins că sunteţi pe mâini bune, chiar că nu ştiu cum aş putea
s-o fac. Să facem şi noi un bilanţ?