Nu s-au stins încă ecourile Festivalului „Enescu“ și, la Ateneu,
a debutat ediția a șasea a Concursului internațional de dirijat „Jeunesses
musicales Bucharest“, derulat între 22 și 26 septembrie. De la un an la altul,
interesul tinerilor pentru participarea la acest concurs a crescut spectaculos,
de la cei opt participanți din 2010, ajungându-se la 88 de candidați din 37 de
țări în 2014. După cum a menționat Marius Constantinescu, de această dată au
intrat în prima etapă aproape 50 de dirijori de pe cinci continente (limita de
vârstă 35 de ani), caietul-program notând tineri din Rusia, Kazahstan,
Germania, Elveția, Taiwan, Coreea, Iran, Austria, SUA, Cehia, Polonia, Anglia,
Franța, Spania, Ucraina, Japonia, Hong Kong, Italia, Lituania, Grecia, Mexic,
China și doar doi din România.
Juriul, prezidat de Mark Stringer (profesor la Viena), a
alăturat personalități din țară (Horia Andreescu, Gheorghe Costin, Nicolae
Licareț, Bujor Prelipcean) și străinătate (Jacek Rogala de la Filarmonica din Kielce,
Polonia, precum și Sigmund Thorp din Norvegia, a selectat, în finală, trei
dirijori care, ca și în etapa a treia, au apărut la pupitrul Filarmonicii
bucureștene, abordând pagini din marea muzică romantică. Fiecare dintre ei a
dirijat prima parte din concerte celebre, solistă fiind pianista Adela
Liculescu, deosebit de promovată în ultima vreme. Ea a reușit să relaționeze cu
cerințele „baghetelor“ diverse, mai mult sau mai puțin conturate și s-a adaptat
cu rigoare și vizibilă disponibilitate manierelor dirijorale cu o anume
experiență în domeniu.
După cuvântul managerului de proiect, Laurențiu Dașcă, și
alocuțiunea reprezentantului sponsorului manifestării, pe podium a urcat
June-Sung Park (Coreea de Sud) care, în secvențele din Concertul nr. 2 de Rahmaninov
și din Simfonia nr. 4 de Ceaikovski, a dovedit o cunoaștere atentă a
partiturilor. Cu o gestică ușor stereotipă, la început cam haotică, având o
mișcare paralelă a mâinilor destul de surprinzătoare, sud-coreeanul a urmărit
atent acompaniamentul pianului solist, implicându-se efectiv abia spre
sfârșitul primei părți, după (prea) multe momente statice și plate.
A urmat Serghei Simakov din Rusia, care a realizat cu rigoare și
precizie acompaniamentul Concertului de Schumann, apelând la mișcări restrânse,
iar în prima parte a Simfoniei nr. 7 de Dvořák la o gestică largă, „ducând”
orchestra într-o construcție clară. Experiența sa și-a spus cuvântul atât în
interpretare, cât și în atitudinea scenică, deși încă nu are o independență
reală a mâinilor.
Japonezul Kazuki Wada a fost, încă de la primele acorduri ale
Concertului nr. 2 de Chopin, incisiv și ferm, punctând atacurile și intrările
instrumentiștilor cu rigoare. A obținut o paletă de nuanțe și o anvergură ce
s-au regăsit apoi și în Simfonia nr. 3 de Brahms, alternând momentele
strălucitoare cu cele calme într-o derulare fluentă, cu acumulări bine gradate,
astfel încât am aplaudat o versiune elegantă și bine realizată, remarcabilă
fiind și maniera sa de a „închide“ finalul unor secțiuni.
După deliberări destul de îndelungate, poate pentru că opțiunea
juriului era dificilă, președintele Mark Stringer a anunțat laureații. Premiul
I i-a revenit lui Serghei Simakov, Premiul II lui Kazuki Wada – deși, sincer,
aș fi văzut ordinea invers, iar reacția entuziastă a orchestrei la apariția
dirijorului japonez a fost edificatoare în acest sens. Premiul III i-a fost
înmânat de June-Sung Park. S-au oferit diplome pentru calitatea
acompaniamentului pianistic din primele etape de concurs, asigurat de Rodica
Oatu și Verona Maier. Britanicul Jonathan William Mann, care nu a intrat în
finală, a primit premiul acordat de Filarmonică și pe cel constând în concerte
la Kielce, iar Vlad Vizireanu a fost desemnat ca cel mai bine cotat dirijor
român în competiție.
În minutele rezervate jurizării, Șerban Sturza, vicepreședintele
„Pro Patrimonium“, a detaliat eforturile făcute pentru restaurarea casei de la
Mihăileni, considerată a fi locul copilăriei lui George Enescu (deși în
amintirile sale, muzicianul se referă doar la cea din Liveni), aparținând mamei
sale, familiei Cosmovici. Pornind de la implicarea în salvarea acestei case,
Filarmonica a interpretat, simbolic, Rapsodia I de Enescu, sub bagheta lui
Cristian Sandu, câștigătorul ediției din 2010 a Concursului. El a reușit o versiune
interpretativă atractivă, cu un desen clar al temelor, liniilor melodice și
reperelor „de culoare“, orchestra răspunzând și de această dată indicațiilor
dirijorale precise.
