Teatrele particulare, populate cu sutele de absolvenţi ale puzderiilor de Institute teatrale înfiinţate pe întinsul scumpei noastre patrii, își fac simţită prezenţa tot mai pregnant, în ultimul timp, pe scena culturală românească.

Neputând rivaliza în multe privinţe cu teatrele profesioniste, adică nedispunând de resursele adecvate, care să le dea posibilitatea unor mari montări, folosesc tot felul de înjghebări, unele ingenioase, pentru a putea supravieţui, și mai ales, pentru a propulsa materialul uman extrem de talentat, folosind mai ales texte cu puţine personaje.

Tânărul actor Ștefan Opreanu, absolvent al Facultăţii de Teatru Hyperion, este un animator al acestui gen de teatru, un pasionat pentru care teatrul este singura raţiune de a trăi. L-am remarcat cu ani în urmă într-un spectacol al Teatrului Nottara, unde juca un rolișor. L-am revăzut la Teatrul Bulandra, jucând cu aceeași abnegaţie un alt rolișor. Dar în scurta lui carieră a realizat foarte multe spectacole particulare, încă neacceptat de marile teatre.

Vrea cu tot dinadinsul să se producă, să joace teatru așa cum crede de cuviinţă. Pentru aceasta a încropit tot felul de formaţii teatrale, unele efemere, cu piese pe care le reduce la formula de două personaje. Al doilea personaj fiind întotdeauna o tânără femeie.

Recent, împreună cu tânăra actriţă Valentina Visarion, sub sigla Syarela Arts și Teatrul SoArt, au luat o piesă a prolificului dramaturg englez Michael Frayn, care iniţial avea mai multe personaje, și a redus-o la două.

Au denumit-o Încurcături printre chinezi și au jucat-o într-un local dintr-un vechi cartier bucureștean de pe malurile Dâmboviţei, Old Mike Pub, în faţa unui public eterogen, format în majoritate din fani ai teatrului.

Dincolo de iniţiativa lăudabilă, spectacolul scârţâie însă pe alocuri, are goluri și i se zăresc „cusăturile”, ca urmare a mediului neadecvat și a condiţiilor precare de desfășurare.

Cu toate acestea, se poate observa ușor talentul celor doi interpreţi care întruchipează cu imaginaţie și frenezie, cu destulă înţelegere a artei teatrului, câteodată cu bun gust, mai multe personaje extrem de diferite.

Folosesc tot felul de trucuri, cum ar fi perucile, ochelarii, elemente de costum și chiar un limbaj adecvat specific personajelor respective, arătând cu succes mai tot ce au învăţat de la profesorii lor de teatru, dar dând la iveală și carenţele, la care a contribuit din plin ca regizor Constantin Marincea.

În final, poate fi și o lecţie despre de ce e bine și de ce nu e bine să se folosească unele elemente din angrenajul teatral în actualele condiţii... istorice. Asta pe de o parte. Pe de alta, merită felicitări ambiţia celor doi tineri actori, râvna și pasiunea dedicată teatrului.