„Venirea
ta n-aduse niciun adaos lumii?
Plecarea n-o să-i sfarme rotundul şi
splendoarea
şi
nimeni nu-ţi va spune adâncul sens al glumii –
Ce rost
avu venirea şi-apoi, ce sens plecarea?“
(Omar
Khayam)
Sunt oameni care înţeleg că trecerea lor
prin lume trebuie să fie şi altceva decât o urmă de umbră pe un val mişcător.
Sunt locuri pe pământ în care ai zice că nu se întâmplă nimic şi că viaţa repetă
doar nişte tipare rămase de veacuri neschimbate. Când în astfel de locuri se
ivesc oameni care vor să schimbe ceva, lăsând şi urmă de trecere, începe un soi
de trezire întru lumina verbului a fi. Un
astfel de loc este satul Boholţ/Făget din Făgăraş, a cărui vechime se măsoară în
veacuri multe şi ai cărui locuitori paşnici par înfrăţiţi cu veşnicia şi
toleranţa (nu doar religioasă, dacă ţinem seama că prin venirea saşilor în
Ardeal, aduşi de regele Gheza al II-lea [1141–1162], au fost înălţate şi lăcaşe
de cult închinate Scaunului de la Roma). Şi fără de toleranţă, înţelegere pre pământ
nu-i.
Omul care în zilele noastre a hotărât să
dea „pragului său de lume“ nou blazon de nobleţe este inginerul Vasile Joantă, fiu al Boholţului, îndrăgostit
de meleagurile de poveste ale Ţării Făgăraşului şi care a dorit să lase mărturie
despre acestea prin artă. Nu, el nu este nici pictor, nici sculptor, dar din
2012, a pus la dispoziţia artiştilor plastici din România fosta şură, renovată
la standarde cu care s-ar împăuna şi simandicoasele ţări din bătrâna Europă, şură
de pe domeniile moştenite din veac în veac de la străbunul său, Vasile al
Priotesii 
– primul dascăl al cărui nume era consemnat prin anul 1765, când
mitropolitul Atanasie Rednic cita şcoala de aici ca „una cu bune rezultate“.
Astfel fiinţează în satul cela tabăra de
creaţie plastică „Pro Boholţ“, despre care au adus mărturie prin recenta expoziţie
colectivă de la Muzeul Suţu din Capitală (martie 2014) artiştii creatori
participanţi la cea de-a doua ediţie (vara 2013): Ion Aurel Gârjoabă, Cornelia Victoria Dedu, Mihai Coţovanu, Marinela Măntescu
Isac, Teodor Vişan, Gavril Mocenco, Raul Popa, Tudor Meiloiu, Alexandra
Meiloiu.
Tema centrală a expoziţiei – chipuri de
oameni din Boholţ, costume şi sărbători tradiţionale, peisaje reprezentând
locul acesta de sub soare cu taina lui de nealterată frumuseţe şi curăţenie, ce
se răsfrânge în privirea „modelelor“, în ţinuta lor, în toate câte prin spirit
se luminează.
Catalogul expoziţiei – realizare grafică de
excepţie, întregeşte nobleţea demersului iniţiatorului acestui act de închinare
filială, de înălţare a unui templu (fără ziduri, ci din lumină doar) întru păstrarea
memoriei celor care n-au îngăduit întunericului şi absenţei să se înstăpânească
în sfânta vatră de veşnicie a Boholţului natal.
Nu există sat de pe acest pământ al nostru
care să devină un loc unde nu se întâmplă nimic atâta vreme cât cei ce se vor
fi înălţat pe mişcătoarele scări sociale nu vor uita de unde au plecat şi vor încerca
să aducă la rândul lor, prin ceea ce sunt, un cât de mic adaos lumii. Iniţiatorul
şi susţinătorul taberei de creaţie de la Boholţ, ing. Vasile Joantă, chiar asta
face.
Pictorii participanţi sunt cronicari din
ale căror lucrări generaţiile care vor veni vor pricepe cum vor fi fost pe la începutul
mileniului al treilea „Sânzienele“ de la Boholţ, portul popular, locurile cu
oameni, care, iată, fără truda lor tălmăcită în desen şi culoare, le-ar fi rămas
neştiute. Cine ştie care stră-stră-strănepot va întârzia
într-o zi cu privirea pe chipul acelei „Fete din Boholţ“ rămasă la fel de tânără
cu cât în urmă anii, sau „Copilul“ prins de mâna mamei, ajuns la vârstă
patriarhală, va mângâia cu degete tremurate rotundul obrăjorului prins în
tabloul nou astăzi?
Urând
existenţă lungă taberei de creaţie din satul făgărăşeanului Vasile Joantă, aşteptăm
alte şi alte realizări, cu speranţa că şi alţi români vor înţelege imensa
diferenţă dintre a fi şi a avea.
