Una din cele mai interesante reprezentante ale acestei comunităţi de medici-scriitori este dna dr. Francisca Stoleru. Născută în Dorohoi, absolventă a UMF din Iaşi, după un stagiu în nordul Moldovei a lucrat un timp la Spitalul Judeţean din Constanţa, iar din 1971 este medic de familie la Haifa. Atracţia pe care o avea încă din liceu pentru literatură şi-a împlinit-o abia în 2001, când i-a apărut un prim volum de proză scurtă. Care a fost urmat, curând, de un al doilea – ambele editate la Tel Aviv. În 2005, le-a oferit cititorilor primul său roman, apărut, de astă dată, la Bucureşti. Şi iată, acum, am în faţă o nouă carte a dnei dr. Stoleru, tot un roman: MIGDALUL A ÎNFLORIT A DOUA OARĂ, care a văzut lumina tiparului la Fundaţia Culturală Libra (Bucureşti, 2009).

     Cel care – ca mine, bunăoară – cunoaşte şi celelalte scrieri ale acestei autoare, sesizează, chiar de la primele pagini ale noului său roman, paşii semnificativi făcuţi de dsa în cultivarea talentului scriitoricesc, ca şi progresele acumulate în tehnica prozastică despre care se poate spune că o stăpâneşte tot mai sigur. Acum câţiva ani, după apariţia primului roman al acestei scriitoare, prestigioasa revistă israeliană „Minimum“, care apare în limba română, constata: „Francisca Stoleru are toate datele unei romanciere care îşi gradează acţiunea cu un rafinament bine cultivat“. Fapt pe care noul său volum îl reconfirmă din plin.

     Povestea ce se derulează între copertele recentului roman al dnei dr. Stoleru nu e cu totul ieşită din comun; deosebit este modul cum autoarea îşi construieşte subiectul pe fundalul cu totul aparte al Israelului de astăzi, cu viaţa lui de zi cu zi, ce constă dintr-o împletire sui-generis de modernism, nonconformism şi tradiţionalism. Protagoniştii sunt membrii familiei Moran, originară din România – Mira, medic psihiatru, o fiinţă în aparenţă fragilă, dar care se dovedeşte a fi adevăratul „stâlp de rezistenţă“ al edificiului compus din celelalte personaje, soţuli ei, Dan, un arhitect talentat şi de succes, precum şi cei doi copii – Ron, care îşi face stagiul militar şi Dafna, elevă în ultima clasă de liceu. Este deci o familie împlinită, îndestulată, iar viitorul pare că va desăvârşi tot ce înfăptuiseră ei până atunci. Dar… Viaţa nu e chiar atât de schematică şi previzibilă. Totul a început când Mira s-a decis să închirieze casa în care locuise cu ai ei şi din care se mutaseră într-un apartament mai mare. Noii locatari – familia Nudelman – tocmai imigraseră din Rusia şi îşi căutau un rost. Tatăl, Oleg, fusese acolo un cunoscut cardiolog, dar în Israel nu reuşise să ocupe decât un post de medic de familie. Mama, Rita, era casnică – o femeie cumsecade, care devine prietena Mirei. Şi ei aveau doi copii: Marina, de vârsta Dafnei, cu care se şi împrietenise, mai ales că între ea şi chipeşul Ron se legase, de la prima vedere, o dragoste puternică, şi un fiu, Igor, proaspăt medic, căsătorit cu superba Larisa, despre care doar el ştia ce trecut dubios avea (o cunoscuse într-un sexy-club din Sankt Petersburg, unde făcea striptease şi nu numai). De altfel, acea mesalină avea să dea prima lovitură familiei Moran: angajată, ca desenatoare, la biroul de arhitectură al lui Dan, ea îşi foloseşte farmecele pentru a-l cuceri, reuşind să-l despartă de Mira şi să-l determine să o ia în căsătorie (părăsit, tânărul ei soţ, Igor, pleacă să se specializeze în SUA, unde îşi va reface viaţa). Dar asta nu e singura lovitură primită de Mira şi de toţi ai ei: cu puţin înainte de a-şi încheia stagiul militar, Ron e ucis într-o acţiune antiteroristă. Ce nenorocire mai cumplită poate lovi o mamă, o familie? Dar timpul trece – cu greu, dar trece, migdalul înfloreşte din nou. Iubita lui Ron, Marina, naşte un fiu – rod al dragostei lor. Nemângâiată de dispariţia fratelui, Dafna îşi regăseşte, târziu, liniştea sufletească într-o lungă călătorie prin India. Ba chiar şi Marina îşi reface viaţa. Părăsit de Larisa pentru un bărbat mai tânăr, Dan rămâne singur şi trist. Doar Mira, care şi ea îşi găsise, în aparenţă, liniştea, fiind, de fapt, „singura supravieţuitoare a unui cataclism care a zdruncinat din temelii mica ei lume, tihnitul ei microcosmos“, se lasă adesea în voia amintirilor, care nu încetează să doară. Chiar dacă anii trec şi migdalii continuă să înflorească, marcând, de fiecare dată, o nouă primăvară ce însoreşte lumea…