Pentru a celebra o lună extrem de încărcată de cultură franceză, organizatorii s-au gândit că nimic nu ar putea fi mai potrivit decât o piesă de teatru, scrisă în limba lui Molière de un autor născut în România, dar pusă în scenă de o trupă din Belgia. Astfel, într-un singur act cultural, români, francezi şi belgieni au fost aduşi laolaltă prin expresia artistică. Aşa s-a făcut că, sâmbătă seara, pe 30 martie, la sala ArCuB, publicul cunoscător de limba franceză şi totodată iubitor de teatru a avut parte de o reprezentaţie de excepţie. Compania La Loba din Bruxelles a venit la noi, prin intermediul Delegaţiei Valonia-Bruxelles, cu creaţia din 1997 a scriitorului Matei Vişniec, intitulatăLa femme comme champ de bataille sau Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie, în regia Mariei Hossenlopp. În deschidere, Benoit Rutten, delegatul Valonia-Bruxelles la Bucureşti, a transmis spectatorilor un mesaj din partea autorului piesei, care, deşi nu a reuşit să fie fizic alături de publicul din ţara sa natală, a dorit să îşi exprime bucuria de a fi acasă prin intermediul creaţiei sale dramatice, o piesă în care s-au regăsit femeile din toate ţările în care a fost pusă în scenă, fără a ţine seama de graniţe sau de etnii.

   Actriţele Marie Denys şi Sophie Jaskulski, ajutate cu percuţie, sonorizare şi unele lumini şi decoruri de Florian Jubin, au reuşit să ne transpună în teritoriul devastat de conflicte al Bosniei, pentru a ne face să înţelegem spiritul războinic balcanic, un model de luptător într-o zonă de vechi întrepătrunderi de naţionalităţi şi religii, unde divergenţele uitate au ieşit la iveală pentru a justifica violenţa de pe urmă: aceea în care – întotdeauna – femeile, pentru un motiv sau altul, trebuie sacrificate, să aducă tributul propriei demnităţi pe altarul zeului războiului. Dora, bosniacă, este una din femeile al căror corp a devenit câmp de luptă, iar Kate, americancă, psiholog, după ce lasă în urmă casă şi copii, încearcă să o ajute pe Dora să înfrunte şi să depăşească realitatea cruntă. În acelaşi timp, face eforturi extraordinare pentru a-şi învinge propriile traume provocate de venirea în Bosnia, căci identificarea de cadavre din gropile comune nu este o activitate care să nu lase urme adânci. Şi, după cum în mijlocul unei păduri pârjolite de flăcări încep să apară după o vreme primele fire de iarbă, semn că moartea nu a reuşit să se înstăpânească peste toate, aşa şi în mijlocul acestor tragedii ale existenţei umane viaţa nouă îşi reclamă dreptul la a fiinţa şi luptă din răsputeri pentru a ieşi învingătoare. Nu e o bătălie uşoară, dar este, fără îndoială, cea mai dreaptă şi de aceea ajunge să devină o reuşită. Semn că, în final, energia trebuie canalizată spre a lăsa în urma noastră ceva constructiv şi folositor.

PS: Pentru că 20 de ani de francofonie şi de apartenenţă a României la această prestigioasă organizaţie nu reprezintă ceva cu care să ne putem mândri în fiecare zi, autorităţile Capitalei au decis, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, crearea unui spaţiu public care să amintească peste timp de acest moment. Astfel, intersecţia dintre Bulevardul Libertăţii şi Calea 13 Septembrie (în sectorul 5) se va numi Piaţa Francofoniei, urmând să fie inaugurată public la jumătatea acestei luni.