După evenimentele din decembrie ^,89, tinerii regizori, dezgustaţi de dramaturgia comunistă, au aruncat-o pur și simplu la coș, îndreptându-și atenţia spre operele clasicilor, pe care au căutat să le valorifice într-o viziune cât mai personală. Așa a apărut la sfârșitul titlului unor spectacole cuvântul: DUPĂ.

Unele spectacole semănau cu originalul doar la titlu, pentru că întreaga reprezentaţie era împănată cu ideile „inovatoare” ale noilor regizori, care schimbau textul, locul unde se petrecea acţiunea și chiar omiteau personaje, fără să ţină seama de intenţiile autorului.

Calul de bătaie în această „reconsiderare” este piesa lui I.L. Caragiale, „D'ale Carnavalului”. De aceea nu m-am mirat prea mult după vizionarea spectacolului După d'ale (regia, Cornel Scripcaru), al Teatrului Bulandra.

Personaje reinventate

Spectacolul regizat de Cornel Scripcaru, altfel un mare actor, dă impresia că este un fel de examen pentru Facultatea de Regie, cu tema: ce se mai poate întâmpla în piesă cu personajele lui Caragiale. Acţiunea se petrece în timpuri moderne, păstrează personajele, eliminând doar Catindatul și actul doi, care conţine aventurile eroilor la un bal de cartier. Celorlalte personaje fie le-a dat alte acţiuni fizice, fie le-a schimbat evoluţiile și reacţiile. Singurul care a rămas fioros este Pampon, iar Crăcănel merge pe vechile coordonate ceva mai decente.

Au rămas pe vechile canavale Nae Girimea, dar care este un tânăr șarmant, îmbrăcat după ultima modă, un june care frecventează barurile și magazinele de lux, ascultă la căști muzică de calitate și are siguranţa farmecului său personal. Singurul personaj salvat în coordonatele caragialiene este Miţa Baston, care, trecând peste multele indicaţii regizorale, reușește să facă un personaj valabil: o femeie care iubește sincer, cu pasiune. Interpretarea Manuelei Ciucur este excelentă, dând chiar imaginea personajului gândit de Caragiale. Nu putem decât să-i spunem sincer: FELICITĂRI.

Indiferent de reacţia publicului sau a criticilor dramatici, stă în picioare întrebarea elevilor care constată că ce au citit și, probabil, ce le-au explicat profesorii nu se potrivește mai deloc cu ce au văzut pe scenă, la Teatrul Bulandra. Asta să fie adevărata piesă a lui Caragiale, pe care ei o studiază la școală, se vor întreba elevii? Oare acest spectacol nu-l contrazice drastic pe profesorul de literatură? Elevul, oare, nu va spune colegilor săi sau, peste ani, copiilor lui cum a vizionat la teatru un spectacol în care povestea e alta decât cea a lui Caragiale?