Ce i-a trebuit poporului român ca să-şi asigure supravieţuirea? Spre deosebire de mulţi alţi istorici, acad. Mircea Maliţa preferă să răspundă printr-o abordare multidisciplinară şi, mai ales, evită reducţionismul facil. Despre recenta ediţie „Strategii de supravieţuire în istoria poporului român. Cuminţenia pământului“, scrie Elena Solunca.

"> Strategiile lui Mircea Maliţa - Viața Medicală
Cultură

Strategiile lui Mircea Maliţa

de Elena SOLUNCA - feb. 27 2013
Strategiile lui Mircea Maliţa

Ce i-a trebuit poporului român ca să-şi asigure supravieţuirea? Spre deosebire de mulţi alţi istorici, acad. Mircea Maliţa preferă să răspundă printr-o abordare multidisciplinară şi, mai ales, evită reducţionismul facil. Despre recenta ediţie „Strategii de supravieţuire în istoria poporului român. Cuminţenia pământului“, scrie Elena Solunca.

   Fără să fie un proces nou, globalizarea a atins cote de complexitate greu de stăpânit, iar discuţiile pe care le generează pot fi clarificatoare, ducând la un plus necesar de conştientizare. Este limpede că problema depăşeşte posibilităţile de soluţionare ale unei singure discipline ştiinţifice şi impune o abordare multi-, inter- şi transdisciplinară, spre evitarea oricărui reducţionism mult păgubitor. La noi în ţară, unele dintre lucrările pe această temă au reuşit să işte gâlceavă, ca şi cum Eris, zeiţa discordiei, îşi face neobosit năravul. Nu o dată, argumentul folosit este adjectivul Mircea Maliţalaudativ sau ofensator; alteori, autorii „ciupesc“ din istorie ce li se pare potrivit pentru scenarii care să inducă o anume stare de spirit. Poate din acest motiv cartea Strategii de supravieţuire în istoria poporului român. Cuminţenia pământului a lui Mircea Maliţa, un real eveniment editorial, deşi aflată la o ediţie revăzută şi adăugită, nu a fost luată în seamă de cei care s-au specializat în strategia reducţionismelor ce pun sub semnul întrebării autoritatea ştiinţifică şi intelectuală. Mircea Maliţa e conştient de aceasta, nu-şi propune să convertească pe înrăiţii concepţiilor extremiste, preferând să se adreseze celor care vor să-şi păstreze mintea liberă, ferindu-se de orice derapaj spre un extremism sau altul.

Dăinuieşte! Supravieţuieşte! Persistă!

   Prin concepţie şi realizare, lucrarea este un model de abordare ştiinţifică pluri- şi interdisciplinară, sine ira et studio, de la care învăţăm, între altele, să nu cădem în capcana celebrelor cuvinte ale lui Rabelais: „Ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului“. Enumerându-i meritele, acad. Dan Berindei o consideră un „nou şi frumos dar“ şi aşa se cuvine să-l primim şi să-l onorăm, cu bună cuviinţă. Se pleacă de la întrebarea cea mai simplă – Ce este un român? – şi se urmează un fir al Ariadnei spre ieşirea din labirintul devălmăşiei evenimentelor, într-un spirit aproape matematic, amintind de formaţia iniţială a autorului. Treptat, lucrurile prind a se clarifica odată cu necesara disociere între cultură ca mod de a fi,de a vieţui şi civilizaţie ca rol pe care fiecare îl poate avea un timp şi pe care îl poate schimba. Conceptul-cheie este, în consecinţă, supravieţuirea, omniprezent în timp şi spaţiu, ascultând neabătut întreitul imperativ: „Dăinuieşte! Supravieţuieşte! Persistă!“. Interes vital, supravieţuirea evoluează spre valoare şi rămâne pentru aceasta „ceea ce termometrul este pentru căldură“.
   Lucrarea e structurată pe două mari secţiuni – Strategii militare şi paşnice; Profilul românesc –, punctând repere de natură să confere conştiinţei de sine şanse reale de împlinire a rostului care ne legitimează în istorie. Paideic, primul reper este cunoscuta definiţie a lui George Brătianu, după care poporul român este un miracol, eveniment cu o foarte mică probabilitate de realizare. Întrebarea iniţială suferă o primă modificare: Ce trăsături le-au permis românilor să-şi asigure supravieţuirea? Între acestea, primordială este memoria colectivă, cultivată cu osârdie de înaintaşi şi supusă unei proces perfid de erodare de apostolii năucitorului carpe diem. Or, „memoria colectivă este un liant al societăţii“, imperativ necesar câtă vreme „supravieţuirea este un obiectiv pe termen lung“ şi presupune, ca o condiţie sine qua non, continuitatea şi unitatea.
   Riguroasă este şi structurarea primei secţiuni – Strategii militare, Strategii paşnice, Unitatea, Retragerea din istorie, Pe scena lumii – într-o amplă frescă a supravieţuirii între ispite şi pericole, între jertfe şi compromisuri sedimentate în memoria colectivă. Luptele purtate de-a lungul istoriei ne-au pus mereu în situaţii asimetrice – inferioritate militară şi dotare militară precară –, ce, conform modelelor existente, duc cel mai adesea la victoria celui mai puternic. Românii au recurs la „schema războiului asimetric pe care au adoptat-o propriilor condiţii, ameliorând-o mereu“. Elementele ei sunt evitarea duşmanului, obligarea armatelor ostile să caute mica armată până la uzură şi epuizare fizică, împreună cu atragerea în locuri defavorabile. Ideea este bogat ilustrată cu pagini de istorie în care au rămas înscrise nume ca Basarab I, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. În virtutea unei coerenţe organice, este pus în evidenţă un joc inteligent al relaţiei unitare dintre strategiile de război şi cele paşnice, primele cu eroi oşteni, celelalte cu soli, ambasadori sau împuterniciţi, primii confruntându-se cu arme, ceilalţi cu argumente. Între ele, multe similitudini şi contraste, toate urmărind un singur scop: fereşte-te de confruntări directe.

Între jertfă şi compromis

   Strategia paşnică apelează la capacitatea de a stabili şi controla un raţionament „riguros şi subtil“ orientat spre resursele cele mai apropiate de scopuri – încurajarea soluţiilor nefavorabile, atragerea unor prieteni, stabilirea unor puncte de sprijin din afară, atenţia permanent îndreptată spre valorificarea promptă a unor momente prielnice în configuraţia puterilor. Înalt semnificative sunt cuvintele de învăţătură ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, în care revin frecvent demnitatea, prudenţa şi modestia. Între jertfă şi compromis, domnitorul recomandă să nu iubească războaiele şi bătăliile şi să fie „şoimi, nu cuci“, iar şoimul este pregătit să cedeze celui puternic pentru a-şi asigura pacea. Această înţelepciune şi-a dovedit nu odată virtutea, Ţara Românească fiind, după un diplomat francez citat de Iorga, „o moşie“ bună de atribuit oricui, după nevoile echilibrului european. Şi alte multe exemple ignorate sau uitate expuse într-un stil elegant, ce face din cititor un partener de discuţie.
   Solidaritatea conceptuală con­tinuitate-unitate aduce în prim-planul preocupărilor limba, cultura, religia, la care se adaugă simfonic elementele specifice civilizaţiei – instituţii, legi şi tehnologii. E locul unui măiestrit recurs la filosofia culturii în care mari personalităţi dau mărturie ca în faţa unei instanţe a istoriei, ca şi folclorul care „nu-i aşteaptă pe cronicari“. Cultura este „piatra cea grea a supravieţuirii“, miezul ei este limba şi de aceea Eminescu este „unul dintre creatorii identităţii noastre durabile“. Dintre instituţii, Biserica e temeiul dăinuirii, fiind, cum scrie Blaga, „însăşi viaţa“ prin acel caracter „sofianic“, armonie ce-şi împlineşte menirea prin deschiderea către transcendenţa care coboară spre dorul ca o aşteptare. Mult discutata „retragere din istorie“ e analizată cu fineţe şi subtilitate după modelul propus de Ştefan Lupaşcu, al terţului inclus, mereu spre un „echilibru median... între participare şi absenţă, implicare şi rezervă, intrarea şi ieşirea din istorie“. Aşa au fost posibile marile şi cumva neaşteptatele ieşiri pe scena lumii, cum au fost Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor, Unirea cea Mare şi Independenţa, participarea la cele două războaie mondiale.

„Aici e o fiinţă, nu o renunţare“

   Pe registrul conştiinţei de sine, înţelepciunea omului de ştiinţă e preocupată de felul în care istoria, cu cele bune şi rele ale ei, a fost percepută şi interpretată de cei care au participat, într-un fel sau altul, la crearea ei. Secţiunea În viziune proprie se deschide cu Nicolae Bălcescu, la care „dominantă a fost iubirea de naţiune... dăruirea totală“, urmând naţiunii spre „civilizaţia universală şi în cultură proprie“. Şi aici, omul de ştiinţă dă o lecţie de etică exemplară, pentru că personalităţile şi teoriile sunt selectate cu obiectivitate şi rezervele sunt temeinic argumentate şi amiabil expuse. Virtuoz al raţionamentului nuanţat, Mircea Maliţa reliefează ceea ce, definitoriu fiind, îşi perpetuează actualitatea specifică într-o înţelegătoare proiecţie pe ecranul universalităţii. Ne oprim la Caragiale, despre care se vorbeşte mult şi cu îndreptăţire, însă nu ştiu de când nu a mai fost menţionată scrisoarea trimisă lui Vlahuţă în 1904. Autorul „Scrisorii pierdute“ îi scrie prietenului său cum să „nu ne facem inimă rea“, gândind că „lumea românească e mai stricată decât altele“, câtă vreme „calităţile şi defectele sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni“. Neamul nostru însă „e încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghietură frântă“. De la crescendo se ajunge la fortissimo când vine vorba de o posibilă dispariţie: „Neamul românesc tot neam românesc va fi, lucrând cu răbdare vremea când să dea şi el culturii şi civilizaţiei europene concursul lui specific“. Mai aproape de noi, Ion Sârbu scria că poporul român se aseamănă lui Iov, e într-o stare iov-ită. Un moment fast al istoriei a fost Spiru Haret, care a făcut posibil un miracol cu simplitatea unei legi care ar putea fi formulată prin: „investeşte în educaţie şi culegi în economie“, în ştiinţă şi cultură. Concepţia supravieţuirii prin cultură şi educaţie, care, prin potenţare reciprocă, asigură continuitatea şi unitatea, se rotunjeşte şi se luminează cu viziunile proprii ale unor gânditori – de la Lucian Blaga la C. Rădulescu-Motru, Mihail Ralea şi Constantin Noica, Emil Cioran şi Eugen Ionescu sau la Mihail Sadoveanu, George Călinescu şi Răzvan Theodorescu. Apoteotic, suita viziunilor proprii se încheie cu portretele lui Constantin Brâncuşi şi George Enescu, ale căror vieţi seamănă cu o bilă de fildeş din care „destinul muşcă în zadar“ şi nici după două războaie mondiale „lumea nu avea mai multă minte şi nu urma doi înţelepţi stoici“. Cât, când şi cum a ascultat lumea pe înţelepţi?! Lupta pentru a fi mereu întâiul, indiferent prin ce mijloace, împreună cu ritmul de schimbare a stărilor de spirit înnourează perspectiva şi, o spune încă Nicolae Iorga, toate ni se trag din „magia periculoasă a cuvintelor care şi-au pierdut înţelesul şi au ajuns la lozinci nelămurite în care se poate ascunde cel mai bolnav misticism“.
Dacă e adevărat că lumea de astăzi e, paradoxal, bolnavă de misticism, această carte are virtuţile unui diagnostic corect însoţit de terapie folositoare spiritului ameţit de explozia necontrolată a informaţiilor pro­cesate de iluzioniştii vorbelor golite de rost. De aceea, un capitol e dedicat ştiinţei de la care aşteptăm noi înţelesuri de folos omului, acest continuu necu­noscut, şi umanităţii.
Abia simţit, se conturează imaginea reprezentativă a Cuminţeniei pământului, văzută de Brâncuşi, situată, cum scrie C. Noica, „pe linia precisă între frumos şi urât, bun şi rău... adunată asupra ei înşişi, dar nu încovoiată“. E ca o nesfârşită posibilitate de a făptui, rostind cu o anume îndărătnicie: „Aici e o fiinţă vie, nu o renunţare“. Atunci, lista trăsăturilor se încheie cu enunţul simplu: Românii sunt cuminţi, în sensul descifrat sine ira et studio de Mircea Maliţa, adică ascultă de simţul măsurii, dreapta socoteală, armonizare a calităţii şi cantităţii. În lumea în care „toate-s vechi şi nouă toate“, îndeamnă mereu Eminescu: „Ce e rău şi ce e bine, tu întreabă şi socoate“. E o alchimie doinită care ne-a învăţat, de la cronicar încoace, că „nu omul e deasupra vremii, ci bietul om e sub vremi“ nesfârşit trecătoare, omul se poate împlini în dăinuire de unde poate privi dincolo. Această cuminţenie poate fi aportul nostru benefic într-o lume ce parcă nu găseşte drumul ieşirii din criză, dar concepe cele mai fantastice scenarii apocaliptice. Închidem cartea şi şoptim cu Blaga: „Când între lipsă şi prisos/Ne bucurăm de câte sunt/Şi cântă pe sub glii un os/Mai e nevoie de cuvânt?“.
   Cum în aceste zile acad. Mircea Maliţa şi-a sărbătorit ziua de naştere, cu recunoştinţă îi urăm sănătate, întru mulţi şi rodnici ani.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe