Într-o
perioadă de aproximativ un deceniu a fost acoperită, în cea mai mare parte,
lipsa ghidurilor terapeutice de specialitate, cele care asigură cadrul unitar
în diferitele ramuri ale practicii medicale. Ele oferă, în multe situaţii şi un
suport juridic pe baza căruia se pot face evaluări şi clarifica opinii diferenţiate
şi creează aptitudini de conştientizare în rândul personalului de la toate
nivelurile. Despre necesitatea acestor ghiduri şi motivaţia lor s-a vorbit mult
şi s-a şi realizat cât s-a putut şi s-a vrut, dar această etapă este, de acum,
depăşită. Se va pune cât de curând problema actualizării acestora, deoarece
lucrurile nu stau pe loc şi suntem încredinţaţi că unele dintre aceste
instrumente cu potenţial normativ erau, într-o oarecare măsură, depăşite chiar
din momentul apariţiei lor.
În
aceste circumstanţe, Ghidul de management al infecţiilor
nosocomiale (sub coordonarea dr.
Vasile Cepoi şi prof. dr. Doina
Azoicăi) asigură agregarea diferitelor aspecte ale problemei şi articulează
unitar contribuţiile celor doisprezece autori ai celor tot atâtea capitole ale
acestei lucrări.
Arătând
de la început că „infecţiile nosocomiale (IN) sunt o sursă importantă de
cheltuieli şi de efort pentru pacient şi sistemul medical“ şi că managementul acestor
infecţii este o clauză pentru acreditarea spitalelor, rezolvarea diferitelor
aspecte este încredinţată unui grup de lucru de la Iaşi, condus de prof. dr.
Doina Azoicăi, textul fiind supervizat de un grup de lectură de la UMF Cluj
(prof. dr. Ioan Stelian Bocşan şi dr. Irina Maria Brumboiu). Apoi, prin
consens, în cadrul unei conferinţe naţionale, lucrarea a fost adoptată drept regulament şi ghid obligatoriu pentru toate situaţiile în care activitatea
corpului medical trebuie să ţină seama de riscul IN ca de o primejdie permanentă.
Trecând
peste partea de informare şi de delimitare a subiectului (Doina Azoicăi),
lucrarea este cu totul pragmatică şi formulată în etape clare, în termeni direcţi
şi exacţi, care să nu provoace dubii ori interpretări. Autorii renunţă la
utilizarea termenul de „eradicare“ a IN, apelând la instalarea unor strategii
de „diminuare“ ori de „control“ ale acestora, şi adoptă o poziţie realistă, după
care trebuie să fim conştienţi că este inevitabil să convieţuim cu acest
fenomen, să îl recunoaştem şi să ne asigurăm că putem să-i reducem efectele,
dacă nu putem să le eliminăm în totalitate. În acest sens, Ghidul de faţă asigură, într-un capitol special, instrumentele de
monitorizare ale riscului de infecţii intraspitaliceşti şi face cunoscute
mijloace imediate de măsurare a acestui risc la nivel de structură (resurse
fizice, personal), de proces (analiza documentelor medicale, înregistrarea
activităţii practicianului) sau de rezultate (analiza evenimentelor evitabile,
ratele de mortalitate şi morbiditate, anchetele de satisfacţie etc.).
În
ceea ce priveşte rata evoluţiei IN, autoarea (Maria Liliana Iliescu) publică în
capitol formule matematice riguroase privind incidenţa, prevalenţa ori
letalitatea. Capitolul atrage atenţia asupra importanţei unui sistem intern (în
spital) de comunicare în privinţa IN şi formulează conţinutul acestui aspect
mergând de la supravegherea epidemiologică până la înregistrarea şi
supravegherea accidentelor cu expunere la sânge şi lichide biologice a personalului
sanitar, normele privind deşeurile, igiena alimentară, proceduri de utilizare a
dezinfectantelor şi antisepticelor ori de verificare a conductelor de apă
sterilă şi prelucrarea sanitară a instrumentarului. Fără să fie subliniată cu
agresivitate, ca un imperativ, este extrasă obligaţia după care tot personalul
unui spital trebuie să cunoască perfect normele specifice locului de muncă unde
îşi desfăşoară activitatea, de la directorul financiar-contabil şi cel de
îngrijiri, până la personalul de la blocul alimentar ori şeful medical al unităţii.
Procesul de conştientizare este atât de important încât trebuie în permanenţă
adoptate metodele cunoscute şi expuse, astfel încât caracterul dinamic al
acestei activităţi să fie asigurat printr-o preocupare neîntreruptă şi neobosită.
În
acest context, corectitudinea rezultatelor poate fi apreciată şi de
reprezentativitatea datelor colectate şi prelucrate. Un articol din „Viaţa
medicală“ (28/2013) sublinia tocmai acest aspect, marcând faptul că, în ceea ce
priveşte România, un raport ECDC arată că reprezentativitatea datelor trimise
de ţara noastră este cu totul insuficientă şi că rata IN de 2,8% reflectă o
situaţie puţin concludentă în condiţiile în care 5,7% din bolnavii din
spitalele europene aveau cel puţin o infecţie nosocomială.
Parcurgând
conţinutul acestui util ghid, găsim capitole pragmatice şi tehnice privind
toate cerinţele şi normele problemei, mergând de la criteriile de prescriere şi
utilizare ale antibioticelor până la norme de protejare pentru personal ori de
diminuare a riscului de contaminare a mediului intraspitalicesc; de la mijloace
de eliminare a riscului infecţiilor digestive de tip nosocomial până la
principii şi tehnici de dezinsecţie, sterilizare şi, punctual, de la ce fel de
halate trebuie să purtăm şi unde până la cum trebuie să spălam mâinile ori
pardoseala.
Atragem
atenţia în mod special asupra capitolului „Planul de control al riscului infecţios“
(dr. Manuela Trifan), pentru calităţile de cuprinzătoare concizie şi claritate şi
credem că trebuie să fim recunoscători grupului de lectură pe care l-am menţionat
mai sus pentru lipsa neconcordanţelor, stângăciilor şi greşelilor exagerate pe
care le găsim – din păcate, destul de frecvent – în alte cărţi medicale
insuficient prelucrate editorial.
După
parcurgerea textului acestei lucrări, ne permitem sugestia – în primul rând
pentru coordonatorul principal al lucrării – să sondeze posibilităţile ca acest
volum (care, la acest moment, are aspectul unei cărţi de lucrări practice din
studenţie) să capete forma unui handbook,
ceva în genul Agendei Medicale, reeditat şi actualizat anual, pe care să îl ţinem
mai uşor aproape de noi şi să îl consultăm în momentele de rutină, de cumpănă
sau de amnezie. Până vom avea această satisfacţie, reţinem doar mulţumirea de a
avea la dispoziţie un conţinut pragmatic, util şi nepretenţios. 
