Dacă eşti tânăr şi deştept, ai ajuns la
locul potrivit – aşa îţi şopteşte o voce tonică, aleasă anume ca să nu te
sperii de prea multă ştiinţă şi să laşi în pace telecomanda. Imaginile se
succed în ritm vioi, purtătoare de amuzante şi neaşteptate conotaţii: îţi vezi
planeta pusă în ramă, te înduioşează nou-născuţii animalelor „care cuceresc
inima oricui“, te fac să râzi şi îţi deşteaptă înclinaţia spre satiră porcii
care îşi înfulecă hrana prea zgomotos.
Cum se ocupă animalele de puii lor? Chiar aşa,
de ce să plictisim adulţii speciei umane cu discursuri despre responsabilităţile
şi abilităţile părinteşti, când putem să le arătăm zâmbind ce fac vecinii noştri
din regnul animal şi să-i molipsim de zâmbet? Iată: îi apără de primejdii pe
cei mici, dar se şi joacă cu ei, lăsându-i, chiar, să li se urce în cap, însă
numai la propriu. Mama panda ştie când puiul ei trebuie să-şi caute propriul
teritoriu, de unul singur. Crocodilii îşi duc puii în gură, feriţi de viezuri şi
de alţi duşmani, în aceeaşi gură care poate semăna moarte. Puii de urangutan învaţă
să-şi folosească braţele nu numai la căţărat, ci şi în acţiuni constructive. La
elefanţi, toată lumea are grijă de toţi puii. Iubirea faţă de tânăra generaţie
este moştenită, la fel ca ataşamentul faţă de locurile natale. Ori de câte ori îşi
fac apariţia primejdiile, adulţii turmei de elefanţi fac zid în jurul celui
mic. Şi speciile se succed, cu exemple de urmat pentru toţii părinţii umani,
prezenţi şi viitori.
O păpuşă ce redă imaginea unui sugar în căruţ
este susţinută din off de un plâns de sugar autentic. Îi e foame? Primeşte ceva
la sticlă şi suge din biberon. Dar, evident, se poate mânca şi altfel decât din
sticlă. Un prezentator uman face o minidemonstraţie: „Asta este o furculiţă şi
iată cum se foloseşte“. „Acesta este un cuţit şi iată cum se foloseşte“. Pentru
un contrast cât mai edificator, aici apar porcii care mănâncă murdar şi
zgomotos. Spre deosebire de ei, focile din Hawaii par că nu mănâncă nimic şi e
aproape sigur că vor muri de foame. Cercetătorii vor să ştie ce fac focile când
nu le vede nimeni şi încotro înoată ele când se avântă în mare. Au găsit soluţia:
pe o anume focă, prietenă, au montat o cameră de luat vederi şi când ea a
revenit pe plajă, ce au văzut dânşii? Foca fusese departe. Departe şi adânc. În
adâncime, foca a vânat o caracatiţă care stătea sub o piatră. Submarinul cercetătorilor
a coborât şi el la 500 de metri adâncime. Concluzia: se cer protejate
profunzimile, cu flora şi fauna lor, ca să nu moară de foame focile. Păpuşa înfometată
nu se mai face că plânge, ci, sătulă fiind, comunică. Zice „Mama!“. Continuă
instruirea părinţilor? Ce-i prea mult nu-i sănătos – aşa e şi la cactuşi. Un
cactus gigantic, inundat de ploi, care a primit prea multă apă, nu înfloreşte,
ci se prăbuşeşte. Doi peşti sunt surprinşi faţă în faţă cu gurile căscate larg,
ca şi când le-ar fi drag şi ar vrea să se sărute. Îndrăgostiţi? Mavi, desenul
animat care prezintă scena, exclamă în germană: „Falsch!“. Cei doi nu sunt îndrăgostiţi.
În apă, cel cu gura mai mare va fi şeful. Şacalii apar şi ei, apoi vin
„speciile care se distrează împreună“: omul şi caii, omul şi delfinii.
Un „Magazin ştiinţific“ de limbă franceză
prezintă, într-o sinteză originală, „Digestia“. Nu lipseşte nimic. Nici faptul
că alimentaţia echilibrată e sănătate curată, nici că în Asia şi Africa bântuie
foametea, şi nici întrebarea: „De ce trebuie să mâncăm?“. Sunt prezentate grăsimi,
glucide, proteine, grăsimi ascunse, microelemente, vitamine – toate pe imagini
corespunzătoare, din pieţele de profil. Cu piramida alimentaţiei echilibrate,
se trece la anatomia şi fiziologia tubului digestiv, unde „se demontează toate
agregatele“, iar ficatul „le distribuie“ şi vedem cum ele ajung în celule, unde
au loc reasamblări şi combinări. Asta în timp ce, în studio, copiii, adică puii
de om, refuză peştele, fructele şi legumele, scandând cu încăpăţânare: „Vrem
cartofi prăjiţi! Vrem cartofi prăjiţi!“. În plin vacarm, se trece la
dezechilibrele alimentare, la fast-food, la obezitatea-boală şi la
sedentarismul care o favorizează, cu trimiteri la colesterol şi la antioxidanţi.
O sinteză pe cât de logică, pe atât de atractivă – la o teleşcoală purtând
numele lui Leonardo.