Au
trecut de atunci ani. Aflasem că ieromonahul Rafail, fiul lui Noica, s-ar fi
retras într-un crâng din Apuseni (moţii spun crânguri pentru aşezările lor), departe
de falsa civilizaţie a Europei apusene. Am încercat să-l caut. După câteva
drumuri costisitoare şi fără niciun succes, am avut parte de o experienţă mai puţin
obişnuită. Când tocmai dădeam să plec (cred că era la a treia sau a patra
încercare de a merge acolo) a apărut, urcând pe potecă. Mi s-a făcut ruşine că
am îndrăznit să-i tulbur liniştea, îmi era teamă de întâlnirea cu el, nu ştiu.
M-am ascuns în spatele unei tufe uriaşe de iasomie. Tocmai începuse să
înflorească, erau flori către partea de sus a tufei, pe care nu le puteai
ajunge cu mâna. Poteca, sălbăticită şi ea, era la mai puţin de doi metri de
locul unde mă ascunsesem eu. S-a oprit, în dreptul aceleiaşi tufe (nu avea cum
să mă vadă, dacă vederea lui ar fi fost asemeni celorlalţi oameni, tufa era
aproape compactă). Mângâia, presupuneam eu, cu mâna sau cu privirea un lăstar
cu boboci. L-am auzit vorbind. Vorbindu-i. „Nu te-ai deschis încă. Deşi de mult
trebuia să o faci... Ştiu, e rece...“ Am crezut că îmi vorbeşte mie, încă mai
cred asta şi acum... Cum L-am văzut eu de departe, mă putea vedea şi el...
Şi-acum, ce fac?! mă întrebam. Şi chinuit de întrebarea asta şi de ruşinea ce mă
cuprinsese, am auzit ceva ca un foşnet. Şi toţi bobocii care mai erau – cu
sutele – pe tufa aceea uriaşă de iasomie – s-au deschis dintr-o dată...
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.