La început de mileniu, în spaţiul coregrafic
românesc se remarcau câţiva absolvenţi ai liceului „Floria Capsali“ din Bucureşti,
dintre ei detaşându-se Bogdan Nicula. Încă din primii săi ani de carieră – la
Teatrul de Balet din Constanţa, apoi în străinătate – artistul a cucerit nu
doar prin performanţa tehnică şi expresivitatea aparte, ci şi prin faptul că
aborda cu aceeaşi anvergură solistică atât partituri clasice, cât şi creaţii
moderne de mare dificultate, încununate cu premii importante. În ultimii ani,
atracţia către imaginarea unor coregrafii proprii a devenit tot mai pregnantă,
fiind concretizată în lucrări menite să exploateze posibilitatea trupului de a
se exprima liber şi foarte plastic.
La 35 de ani, Bogdan Nicula era un balerin în
plină activitate, dar la finele anului trecut a descoperit că suferă de scleroză
laterală amiotrofică (SLA). Starea lui este destul de gravă, boala avansând de
patru ori mai repede decât în mod normal, iar în acest moment este imobilizat,
mişcarea membrelor este aproape imperceptibilă, dar este lucid şi pozitiv.
În 2014, Bogdan Nicula a colaborat cu colegii
din Mişcarea pentru balet şi artele spectacolului, realizând o producţie la
Bucureşti, astfel încât devenea firească acum implicarea acestei asociaţii în
strângerea de fonduri pentru ca artistul să poată pleca în Thailanda, unde
există posibilitatea unui transplant de celule stem, precizând în mesajul
adresat publicului că doar „costul deplasării cu o aeronavă special echipată
pentru această situaţie şi al intervenţiei este de cel puţin 50.000 de euro“.
Proiectul s-a concretizat într-o Gală caritabilă de balet şi dans contemporan,
derulată cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti, pe scena căreia au evoluat
balerini ai teatrului, invitaţi şi elevi ai liceului amintit, într-o seară de
mare ţinută artistică, întreaga concepţie stând sub semnul lui Bogdan Nicula.
Reputatul coregraf Ion Tugearu a rostit
câteva cuvinte despre talentul şi reuşitele balerinului în ţară şi în Germania,
subliniind faptul că se numără printre puţinii capabili să abordeze cu aceeaşi
implicare şi ştiinţă deopotrivă genuri atât de diverse. A invitat apoi publicul
să urmărească, pe un ecran imens, o secvenţă interpretată de Bogdan Nicula,
relevându-i potenţialul şi capacitatea de a transmite stări şi sensuri prin mişcarea
deosebită a trupului.
În continuare, prelungind cumva prezentarea
artistului, dar în ipostază de coregraf, elevii liceului „Floria Capsali“ au
oferit un fragment din „Flash Stop“, lucrare pe care el însuşi a creat-o ca
ofrandă adusă şcolii unde s-a format. Rămânând în lumea atât de specială a
dansului actual, Răzvan Mazilu a reluat unul dintre succesele sale constante –
„Sell Me“ (coregrafia Florin Fieroiu) –, reliefându-i maniera personală de
expresie, gestica şi atitudinile de o plasticitate definitorie pentru arta sa
interpretativă. Ulterior, Mazilu a revenit pe scenă, alături de
Monica-Alexandra Petrică (solistă a ONB), într-un moment din al său „Un tango
mas“ care, de ani buni, se menţine pe afişul Teatrului „Odeon“, aducând trăiri
ardente şi pasiuni născute din „filosofia“ dansului sud-american. Acelaşi
specific s-a regăsit şi în „Adagio“ din spectacolul ONB „Tango. Radio and
Juliet“ (coregrafia Edward Clug), abordat cu expresivitate de Cristina Dijmaru şi
Bogdan Cănilă. Apoi în „Tango Golden Age“ (coregraf Iuri Grigorovici),
prezentat de Andrei Nicolae şi Tamara Grimmer, în „Tango Blind“ din acelaşi spectacol
de Clug sau în „Tango fatal“ decupat din acel spectacol, excelent interpretat
de Marina Minoiu şi Robert Enache. Dansul contemporan a avut un loc privilegiat
şi prin variaţiunea din „Anna Karenina“, montată cu ani în urmă de Ion Tugearu
la Operă şi interpretată de Corina Dumitrescu, mereu elegantă şi distinsă,
sigură şi suplă.
De asemenea, clujenii Andreea Jura şi Dan
Haja au optat pentru un moment din „Amor Amores“, creat în stagiunea trecută la
Opera Română în viziunea reputatului Gigi Căciuleanu, Gloria Barbu a ales o
secvenţă semnată de coregrafa Adina Cezar, în timp ce Ioana Marchidan şi Judith
State au apărut în „Îngerul meu păzitor“ (coregrafia Massimo Gerardi), redate
cu aplomb, supleţe şi cunoaştere a limbajului corporal specific dansului actual.
Toate acestea au alternat inspirat cu pagini
din marile balete clasice. Am admirat astfel câteva secvenţe din „Lacul
lebedelor“ de Ceaikovski, lirismul din celebrul „Adagio“ (actul II) în
versiunea Biancăi Fota şi a lui Robert Enache, contrastând cu forţa şi
temperamentul din „Pas de deux“, actul III, realizat de Cristina Dijmaru şi
Barnaby Bishop, pentru ca apoi Mihaela Soare şi Bogdan Cănilă să aducă farmecul
unui superb duet, inspirat introdus de Gheorghe Iancu în producţia sa de la
ONB.
Câţiva tineri balerini ai teatrului bucureştean
au prezentat partituri ofertante şi diverse, un exemplu edificator fiind
Cristina Dijmaru care, alături de Cristian Enache, a încântat în fragmentul din
„Flăcările Parisului“ de Boris Asafiev. Au urmat: Bianca Fota şi Dawid
Trzensimiech, în duetul de dragoste din „Manon“ (coregrafia MacMillan), oaspeţii
clujeni Andreea Jura şi Dan Haja într-una dintre puţinele pagini lirice din
dramaticul „Spartacus“ de Haciaturian. Apoi, Vlad Toader a stârnit entuziasmul
în „Gopak“ din „Taras Bulba“ de Vasili Soloviov-Sedoi, pentru ca programul,
foarte bine gândit să se încheie cu o altă lucrare concepută de Bogdan Nicula şi
prezentată de elevi ai liceului de coregrafie – „Noi origini“.
Maestrul Tugearu a rostit din nou câteva
cuvinte, invitându-ne să revedem secvenţe filmate în care Bogdan Nicula îşi
etala talentul şi întreaga gamă de date tehnice şi expresive care, mai bine de
un deceniu, au stârnit admiraţia tuturor.
A fost un spectacol emoţionant şi datorită
semnificaţiei în sine, dar şi pentru că balerinii au făcut o adevărată
demonstraţie a valorii lor deosebite, dovedind că merită să fie incluşi cu o
frecvenţă mult mai mare în distribuţiile stagiunii curente sau în premiere, mai
ales că, de fiecare dată, au convins că nu sunt cu nimic mai prejos comparativ
cu cei aduşi din străinătate, ba chiar dimpotrivă.
Sumele obţinute din vânzarea biletelor şi
donaţiile s-au direcţionat către contul deschis pentru Bogdan Nicula, aşa cum
s-a petrecut şi în cazul unor spectacole prezentate de Operele din Iaşi, Cluj şi,
bineînţeles, Constanţa, unde foştii săi colegi au vrut să-i fie alături în
continuare, chiar şi prin dansul lor, sperând ca astfel să-l ajute în drumul
spre vindecare.
