Festivalului național de teatru (FNT), desfășurat în perioada 23
octombrie–1 noiembrie, s-a încheiat, dar ecourile sale încă dăinuie în mintea
spectatorilor. După datele oferite de organizatori, au fost prezentate 47 de
producții românești din stagiunea 2014–2015 (17 din București, 26 din țară),
precum și trei spectacole din străinătate. În total, 98 de reprezentații.
Marina Constantinescu, în calitatea sa de director artistic al
festivalului și selecționer unic pentru a doua oară, a anunțat că la această
ediție au fost invitate trei producții din străinătate „ce vor avea un cuvânt
important de spus în cadrul festivalului“: „Front“ (Frontul) – regia Luk
Perceval, „The War“ (Războiul) – regia Vladimir Pankov și „Tiger“ (Tigrul) –
regia Sofia Jupither din Suedia. Un alt moment reprezentativ, în cadrul
festivalului, atelierul de creație susținut de regizorul Luk Perceval,
intitulat „Peace for the monkey mind“ (O minte liniștită, perfect
concentrată).
De asemenea, Marina Constantinescu a recomandat o întâlnire
inedită cu Silviu Purcărete în postură de fotograf – 70 de fotografii reunite
sub titlul „Lumea lui Purcărete“ – și cu Horațiu Mălăele, care a prezentat, la
Sala Studio a TNB, 40 de lucrări de grafică și caricatură – „Graficaturi“, dar
și două gale, una dedicată actorului Teodor Corban, alta lui Lucian Pintilie.
Organizatorii au profitat de noile tehnologii și au încercat să
conecteze publicul din țară la spectacolele din program. Astfel, au fost
transmise în direct reprezentații teatrale la Grand Cinema & More din
Băneasa Shopping City, București, lansând în premieră în România transmisii în
direct ale unora dintre cele mai râvnite spectacole înscrise în program: „Mein
Kampf“, producție a Teatrului Național din Cluj-Napoca, „Steaua fără nume“,
producție a Centrului cultural european pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ din
București, precum și spectacolul „Bizoni. Fabula urbană#2“, producție a
Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu. Transmisiunile în direct au putut
fi urmărite și la Brașov, Constanța, Pitești, Timișoara, dar și în spațiile ICR
din Viena și Londra, respectiv, ale Teatrului Național „Mihai Eminescu“ din
Chișinău.
Evenimentele FNT au fost găzduite de teatrele Odeon, „Bulandra“,
„Nottara“, Metropolis, Act, Unteatru, Comedie, „Țăndărică“, Excelsior, Mic,
Centrul cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ și Artmark.
Și la acest festival au fost momente de vârf, remarcate
encomiastic de scribii de serviciu, dar și momente când spectatorul se putea
întreba ce caută unele spectacole la un festival de teatru de o asemenea
amploare și importanță. Sau ce presiuni s-au făcut asupra celor care le-au
avizat selecționarea, dacă au putut fi prezentate publicului producții precum
cea a Teatrului Național din Iași, „Variațiuni pe o temă de Kraepelin“ a
modestului autor Davide Carnevali sau „Șefele“ de la Teatrul Odeon. „Mein
Kampf“, de George Tabori, în regia lui Alexandru Dabija, „Bizonii. Fabulă
urbană #2“, de Radu Afrim după Paul Miró a cărui regie o și semnează, sau „Cea
mai puternică“, de la Teatrul de Comedie, sunt spectacole complet sterile, cu
tot efortul interpretativ al colectivelor de actori care alcătuiesc
distribuțiile.
Și totuși, ediția din acest an a reușit să ilustreze două teme
mari. Una, cea a războiului, a marilor conflicte și conflagrații, trebuie să ne
pună pe gânduri, pentru că în Europa, lumea de azi dă semne de neliniște, de
suprasaturare cu binele. Au ilustrat foarte bine tema cele două spectacole din
străinătate („Războiul“ și „Frontul“) și, parțial și neîmplinit artistic,
„Nathan înțeleptul“, de la Sibiu.
Am văzut multe spectacole, unele bune, altele mai puțin bune,
dar cel mai mult mi-a plăcut cel al Teatrului Național din Cluj-Napoca, care,
prin spectacolul „Ubu Zdup“ (Ubu Înlănțuit) după piesa lui Alfred Jarry, în
regia lui Tompa Gábor, a atins tema conexă a sclaviei și dictaturii.
Organizatorii, ținând cu tot dinadinsul să dea o notă de
intelectualitate, s-au fălit intens cu secțiunea intitulată „Evenimente“, unde,
într-un talmeș-balmeș aiuritor, au fost prezentate cărți, s-au ținut conferințe
încropite vizibil în grabă, s-au organizat expoziții de caricaturi, de
scenografie, au avut loc dezbateri în săli improvizate, toate înghesuite, mai
toate organizate după criteriile subiective ale selecționerului unic. Nu pot
să-mi explic cum două cărți despre fenomenul teatral contemporan ale
subsemnatului – „Ridi Pagliaccio“ și „Cronici cu spini de trandafiri“ – nu au
fost prezentate în acest cadru, după ce mi se ceruseră în prealabil cărțile
spre consultare. Să fi introdus Marina Constantinescu și colectivul pe care l-a
condus trista și odioasa cenzură?
FNT a excelat și prin
neproducerea vreunei piese a dramaturgiei românești. După unele voci
responsabile, acest festival ar fi trebuit să fie unul al dramaturgiei
originale și, mai cu seamă, al tuturor oamenilor de teatru din România, nu doar
al prietenilor sau acoliților selecționerului unic, în speță anul acesta Marina
Constantinescu.
De asemenea, managerii
teatrelor subvenționate de la buget ar trebui să știe că una din principala lor
misiune este aducerea pe scenă a dramaturgiei originale. Spectacolele amintite
nu aduc, până la urmă, nimănui niciun folos, doar bifează o acțiune. Dacă nu,
în subsidiar reprezintă o afacere sau interese materiale meschine (ale
traducătorului, regizorului, managerului).
Am scris și voi mai scrie despre piese interesante, citite la
cenaclurile de dramaturgie de la ICR și la clubul Calderon „Dragon 2“
(dramaturgi goniți), pe care îl țin de câțiva ani, dar acestea nu au trezit
interesul niciunui manager de teatru.
