Când un proiect frumos este în grija unor oameni inimoși și pasionați de ceea ce fac, acesta nu poate decât să crească și să se dezvolte, devenind un reper așteptat cu nerăbdare de toată lumea. În vreme ce inițiative construite pornind de la concepte similare au ajuns să se stingă din lipsă de implicare organizatorică și organizațională, noaptea muzeelor (NM), aflată în grija Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR), este mereu mai vizibilă, mai amplă, mereu cu elemente noi și cu instituții care, deși nu au o activitate muzeală propriu-zisă, doresc să se alăture programului, conștienți fiind de interesul stârnit de eveniment în rândul tuturor categoriilor de public. Și chiar dacă statisticile și cifrele sunt importante, ele nu reușesc să definească pe deplin imaginea legată de amploarea NM în ceea ce a devenit dimensiunea sa umană, socială, emoțională, capacitatea să transforme dinamica orașelor în orele de desfășurare, să îi apropie pe oameni, dar și de toate tipurile de activități educativ culturale care le sunt pregătite și oferite an de an.

Fiind într-un an special pentru noi toți, această a 14-a ediție a venit, la rândul ei, cu un element deosebit: timp de 12 zile înainte de eveniment, Televiziunea Română a prezentat în mai multe rânduri seria de scurtmetraje documentare „Povești neștiute ale muzeelor”. Peliculele au adus în atenția publicului detalii mai puțin sau deloc cunoscute din culisele a zece muzee din capitală, având-o ca narator pe actrița Maia Morgenstern. Cu protagonistul unuia dintre episoade, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, aveam să încep traseul de vizitare din 19 mai, la jumătatea după-amiezii, între stropi răzleți de ploaie, într-unul dintre cele mai elegante cartiere din București. Alături de alți plimbăreți curioși, am făcut o imaginară „Călătorie pe Dunăre” cu ajutorul reprezentărilor grafice și cartografice din secolele XVII–XIX, al hărților și gravurilor interesante care surprindeau traseul fluviului și zonele riverane, alături de relatări vizuale ale situației geo-politice și administrative din epocă. Nou-venit în programul NM, Muzeul Universității Politehnice mi-a prilejuit o plimbare plăcută printre clădirile cu amfiteatre și laboratoare, liniștite în zi de sâmbătă, pentru a descoperi, într-o sală destul de spațioasă, un amalgam de obiecte, în special tehnice, grupate în funcție de proveniență; o colecție eterogenă care ar putea fi mai bine valorificată în scop documentar și educativ printr-o reorganizare pe criterii tematice și cronologice. În forma actuală, deși locul e interesant, devine obositor și uneori e redundant să tot dai cu privirea de exponate asemănătoare. Singurul punct mai coerent dispus era prezentarea istoriei televizoarelor românești, de la primul model lansat în 1961 și până la dispozitivele color ale anilor ´80, prototipurile fiind de proveniență franceză sau est-germană.

Marea Unire, laitmotivul muzeelor

Retrospectiva perioadelor trecute, vechi de un secol sau alteori doar de câteva decenii, toate având ca model, în mod evident, Centenarul României mari, a fost un fel de laitmotiv pentru o bună parte din instituțiile participante. Un asemenea caz a fost cel al „Muzeului antreprenoriatului”, organizat într-o clădire cunoscută printre altele și ca hub creativ, în Piața Spaniei, unde vizitatorii erau invitați să parcurgă „100 de ani de antreprenoriat în România”. Poveștile a 30 de români îndrăzneți și cu spirit de inițiativă, grupați în categoriile fondatori, contemporani și noua generație, aduceau în lumină impactul avut de aceștia asupra comunității și modul în care au reușit să depășească obstacolele pentru a-și vedea ideile puse în aplicare.

Un veac de creativitate poloneză

Am continuat plimbarea către Nod makerspace, un punct care devine din ce mai prezent pe agenda culturală bucureșteană, pentru a participa la vernisajul unei alte expoziții dedicate unui veac de creativitate, de această dată a polonezilor. În drum am putut observa că la Foișorul de Foc părinți și copii deja așteptau deschiderea Muzeului pompierilor, echipați corespunzător cu umbrele și pelerine de ploaie, înconjurați de autospecialele pregătite de musafiri și de orchestra militară ce avea ca scop să le facă tuturor așteptarea mai plăcută. În fostele hale ale industriei bumbacului de pe Splaiul Unirii, în cadrul evenimentului de tradiție Romanian Design Week (RDW), asociat în fiecare an cu NM, Institutul Polonez din București a organizat expoziția „Manual de design polonez”, în parteneriat cu Adam Mickiewicz Institute (Varşovia), în cadrul programului cultural internațional POLSKA 100, care însoțește centenarul recâștigării independenței Poloniei. Deschisă publicului până la 27 mai, aceasta a dorit să prezinte o sinteză a artiștilor care au conceput vreme de un secol obiecte cu destinație practică, ludică sau doar estetică, unele dintre ele fiind cunoscute și la noi, fie prin înfățișarea efectivă a acelor obiecte, fie prin menționarea lor sub formă grafică, în panouri create de designeri contemporani.

Pe drum spre centrul orașului, la ora de deschidere a programului muzeal special, pentru a-i face pe bucureșteni să iasă din casă, cerul s-a înseninat, soarele a început să ne mângâie blând și orașul s-a trezit încetișor la viață. Pe de altă parte, ajunsă la Piața Victoriei, aveam să constat că, în mod neașteptat, ziua care ar fi trebuit să fie dominată mai ales de sărbătoarea muzeelor a adus în capitală și alte evenimente, porțiunea inițială a șoselei Kiseleff fiind închisă traficului rutier, marcată de coada de vizitatori ai Muzeului Antipa și de protestul referitor la lipsa autostrăzilor, străjuit de jandarmi în echipament complet. Pe carosabilul devenit acum pietonal, o proaspătă mireasă, alături de mirele și nașii săi, a beneficiat de o neașteptată serie de fotografii de nuntă, în mijlocul a ceea ce în mod obișnuit este una dintre cele mai circulate artere din București, ignorând complet fluierături și discursuri.

Natura și viața satului în imagini

Popasul la Muzeul Național al Țăranului Român, a cărui clădire principală încă nu s-a redeschis după lucrările de consolidare și reabilitare, a însemnat întâlnirea cu tulburătoarea expoziție de fotografie „Așa văzut-a Zaharia. Improvizații într-o lume captivă”, prezentare realistă a vieții rurale din Basarabia de după război, cu bucuriile și necazurile ei, folosind un fond de imagini uitate, descoperit întâmplător în podul unei case abandonate. La Muzeul Antipa, dincolo de colecția permanentă, tot fotografiile, de data aceasta realizate de profesioniști, ne-au adus mai aproape frumusețea naturii cu imagini ale faunei și florei din Rusia, în expoziția Centrului Rus de Știință și Cultură. Și în acest caz, așteptarea la rând devenea mai plăcută prin vizionarea documentarelor oferite de DigiWorld în fața muzeului.

De cealaltă parte a străzii, în ciuda preocupării sale legate de lucrurile foarte vechi, Muzeul Naţional de Geologie ne-a întâmpinat cu două expoziții temporare foarte actuale. Expoziția mobilă despre cutremure, „MOBEE” este menită să instruiască publicul referitor la ce sunt cutremurele, cum ne pot afecta și ce putem să facem pentru a ne proteja de efectele lor, prin intermediul tehnologiilor moderne, folosind un mod inovator de prezentare a informațiilor, rod al unei reușite colaborări între oameni de știință, artiști vizuali și specialiști în tehnologia informației. Pe de altă parte, cu ocazia NM a fost vernisată expoziția temporară „Centenar Geologic”, ce va rămâne deschisă până la sfârșitul anului și care aduce în prim-plan detalii legate de modul cum se făcea și se promova cercetarea geologică în preajma anului 1918.

Calea Victoriei, „sufocată” de expoziții

Am pornit apoi, pe trotinetă, pe Calea Victoriei, presărată cu numeroase puncte de interes pe harta evenimentului. La Casa Filipescu-Cesianu, cu frumoasa și primitoarea-i curte, erau așteptate statuile vivante ale Teatrului Masca, într-o avanpremieră a festivalului de profil ce avea să se desfășoare peste câteva zile. În interior, publicul avea de ales între călătoria printre „Zeițe și șamani” preistorici, expoziția de arheologie prezentând figurine antropomorfe și zoomorfe, și parcurgerea „Muzeului vârstelor”, colecția permanentă dedicată viețuirii urbane a capitalei din ultimele 300 de ani, o inițiativă curatorială cu totul deosebită, datorată istoricului Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București (MMB). În apropiere, Muzeul Național „George Enescu” răsuna de acorduri muzicale din toate încăperile sale, pline ca în fiecare an de public tânăr, muzicieni în devenire și familiile care îi susțin, dar și de public iubitor de muzică, având din nou prilejul să se bucure de sonorități clasice, în ton cu palatul Cantacuzino, după câteva ediții de tatonări moderne.

Abătându-mă puțin de la linia dreaptă, am trecut pe la Muzeul „George Severeanu”, al cărui nou mod de prezentare, a provocat exclamații de entuziasm din partea vizitatorilor. Apoi pe la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, înconjurat deja, deși încă nu se înnoptase de-a binelea, de un număr consistent de persoane care așteptau răbdătoare să intre pentru a pătrunde tainele astrelor. Aparținând din punct de vedere administrativ tot de MMB, la fel ca cele două repere menționate anterior, Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, care păstrează viu spiritul în care a viețuit această familie de artiști, printre lucrările pe care le-au realizat și obiectele de care s-au înconjurat, ar merita, la rândul său, să beneficieze de o reamenajare și reabilitare profundă care să îl aducă în mileniul trei și să pună astfel mai bine în lumină valoroasa colecție pe care o deține.

Reședințele vechi din zona centrală

Când ziua se îngemăna cu noaptea, venise momentul descoperirii unor reședințe vechi din zona centrală, deschise de curând pentru public, una cu sprijinul administrației locale, cealaltă ca rod al unei inițiative private. Alături de sediul guvernului, Vila Oromolu, reşedinţa din urmă cu aproape un veac a guvernatorului Băncii Naţionale a României, operă a arhitectului Petre
Antonescu, a fost reorganizată în varianta la modă a hubului creativ și cultural, Qreator. Pentru NM, aici a fost organizat Samsung Live Museum, primul muzeu de artă instantanee care a prezentat pe durata nopții fotografii realizate de profesioniști, dar și de participanții obișnuiți la eveniment, expuse în format digital pe ecranele din incintă, având ca element comun utilizarea unui telefon inteligent Samsung pentru preluarea imaginii. Mai aproape de Piața Romană, o vilă cu iz de Art Nouveau, construită în 1902 după planurile aceluiași Petre Antonescu, adăpostește de câteva luni Casa Artelor „Dinu Lipatti”, aflată sub oblăduirea Primăriei Capitalei. Este un loc în care muzica clasică și memoria marelui pianist Lipatti se află la loc de cinste. De altfel, aici a locuit familia muzicianului timp de câteva decenii, ceea ce face firească destinația dată acum fostei reședințe. Din dorința de a se face cunoscută mai bine bucureștenilor, Alice Barb, directoarea Casei, s-a alăturat NM cu un program concertistic și expozițional special. Singurul neajuns, apropierea de un mare bulevard, face ca muzica interpretată în direct în curte să nu poată fi ascultată și simțită așa cum se cuvine, din cauza concurenței disproporționate cu decibelii motoarelor.

Povești de viață din București

Rămânând în sfera organizațiilor partenere ale NM, am fost curioasă să descopăr proiectul „Noaptea Albă în District 40”, o inițiativă a Asociației Române pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN), asociația care de mulți ani este cunoscută pentru promovarea Școlii Centrale ca monument de arhitectură, dar și prin plimbări tematice care să îi reapropie pe bucureșteni de istoria și poveștile de viață ale orașului în care trăiesc. Ideea de pornire a fost de a reactiva din punct de vedere social, cultural și uman unul dintre cartierele vechi, zona Icoanei-Ioanid, sprijinindu-se pe câteva repere cunoscute și folosind indicativul numeric cadastral al cartierului. La Rezidența Scena9 de pe str. I. L. Caragiale, deja gazdă a câtorva evenimente importante (Noaptea galeriilor, Salonul european de bandă desenată 2017), participanții puteau face cunoștință, datorită unui dispozitiv de rețele neuronale, cu experiența emoțională pe care o dă scrisul sau cititul ori ascultatul unei lecturi de poezie. La Școala centrală și la Institutul francez se desfășurau în aceeași perioadă tururi ghidate povestind istoria clădirilor și a momentelor reprezentative petrecute acolo, iar Muzeul de artă „Vasile Grigore”, mic și cochet, era cu ușile larg deschise, ca de fiecare dată, cu colecția permanentă și cu expoziția pregătită pentru NM, „Schițe critice” a pictorului Mihail Gavril. Din păcate, plăcuta plimbare prin acest cartier de care mă leagă foarte multe amintiri și emoții a fost întreruptă brusc de o nouă aversă de ploaie. Încercând să scap de stropii reci, am fugit spre nord, către Fântâna Miorița, sperând că până acolo voi putea să merg fără umbrelă. Raționamentul s-a dovedit a fi corect, aproape că nu mai picura când a ajuns în fața vilei cu clopoței, acolo unde, până să intre în Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”, vizitatorii urmăreau spectacolul folclorico-istoric „Spre Alba Iulia”, o recreare a drumului făcut de țăranii din întregul Ardeal spre Cetatea Unirii în 1918. În sala de conferințe a muzeului, printre panourile interesantei expoziții „Știință și etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30”, răsunau acorduri de pian și operă, spre bucuria spectatorilor. În imediata vecinătate, Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică - Minovici” își păstra bine-cunoscutul aer de castel medieval, încărcat de mister în nocturnă.

Autoironia din centrul capitalei

Înapoi în centru, am reușit să descopăr o altă veche reședință aristocratică de pe dealul Mitropoliei, Casa Costa Foru, datând în forma actuală de la începutul secolului XX și care a participat la NM pentru a se face cunoscută publicului și pentru a promova personalitatea ing. Emil Prager, căruia îi datorăm multe construcții emblematice din Bucureștiul interbelic, printr-o expoziție organizată pentru a marca 130 de la nașterea sa. În centrul vechi aveam să întâlnesc alte inițiative private cu orientare muzeistică, atrăgând un număr important de vizitatori în zona care la sfârșit de săptămână are cea mai mare densitate de populație. Pe strada Covaci, tânărul „Romanian Kitsch Museum” (deschis în urmă cu un an) oferă o perspectivă autoironică asupra modului de trai neaoș, mai vechi sau mai nou, scoțând în evidență cu umor o serie de metehne sau de etichete care ni s-au aplicat și de care nu mai reușim să scăpăm. Perioada comunistă plină de bibelouri și milieuri croșetate, de carpete cu Răpirea din serai și operele Tovarășului, epoca ulterioară cu înflorirea mitului lui Dracula pe lângă istoria lui Vlad Țepeș, ori mai apropiatele kitsch-uri religioase sau ale maneliștilor, toate sunt prezentate într-o mansardă spațioasă, pe care însă nu am reușit să o vizitez chiar de NM, din cauza unei cozi impresionante, dar la care am dorit să revin pentru a-l include în circuit. În apropiere, pe Lipscani, într-un loc bine cunoscut membrilor fotoclubului Arfomed, maestrul fotograf Eugen Ciocan a amenajat, în două dintre spațiile primitorului său Fotocabinet, un restrâns Muzeu al Micului Paris, prezentând o colecție de piese vestimentare și obiecte decorative interbelice, atât de proveniență urbană, cât și rurală, aflate în ton cu decorațiunile alese pentru întregul spațiu al atelierului. Și aici vizitatorii erau numeroși și așteptau răbdători să pătrundă în spațiul mic, dar privilegiat, al muzeului, deși vizita este mult mai relevantă când însuși amfitrionul este acolo pentru ghidaj.

Școala de bani, surpriza nopții

Reper cu greutate pe harta culturală a orașului, Muzeul Național de Istorie a României și-a primit și anul acesta oaspeții în spațiile de expunere permanentă, Lapidariul, Columna lui Traian și Tezaurul, completate de reprezentațiile istorice oferite de asociațiile cu profil militar, care de altfel au fost deosebit de active cu ocazia Centenarului pe toată durata NM. Ceea ce m-a surprins a fost prezența pe lista participanților a vernisajului Școlii de bani, organizat de BCR, reunind o expoziție numismatică și una despre istoria banilor, completate cu ateliere și alte activități ludice. Dincolo de miezul nopții, când am ajuns eu acolo, atmosfera era una de sfârșit de petrecere, spațiul fiind mai mult pentru odihna picioarelor greu încercate decât pentru descoperirea de lucruri noi. Continuând la pas pe Calea Victoriei, am ajuns la Palatul Telefoanelor, clădire reprezentativă și foarte îndrăzneață la vremea ei, catalogată ca zgârie-nori în anii ʼ30, care era acum deschisă pentru expoziția principală a RDW, care a adus acolo cele mai bune proiecte ale ultimului an aparținând designerilor, graficienilor și arhitecților români.

Ajunsă la polul muzeal din zona Palatului Regal, am început traseul cu Biblioteca Centrală Universitară (BCU) „Carol I”, mereu gazdă primitoare a Maratonului de Poezie şi Jazz, organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) și dedicat, evident, Centenarului. În plus față de turul ghidat prin spațiile vechi și prin cele moderne ale bibliotecii, special pentru această ediție, managerul instituției a organizat un spațiu deosebit, „Capsula timpului”, menit să poarte vizitatorii, rapid, prin reperele cronologice cele mai importante din existența BCU din urmă cu o sută și mai bine de ani. Am continuat cu popasuri scurte la Muzeul Aman, unde se încheiaseră deja reprezentațiile teatrale, dar oaspeții încă mai zăboveau în curte sau printre tablouri, în interior, și la galeria Galateca, inclusă la rândul său în agenda RDW, cu instalația de bijuterie contemporană intitulată provocator „Remains of the Feast”, o metaforă amară la adresa societății de consum, pornită de la mitul regelui Midas și de la riscul de a muri de foame înconjurați de prea multe obiecte care ajung să ne fie inutile.

Picturi celebre și fotografii de reportaj la MNAR

La sediul central al MNLR din spatele Bisericii Albe, vizitatorii se plimbau printre autori și scrierile lor, iar în sala Perpessicius, căci grădina era prea plouată, se vizionau filme românești de artă. Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a deschis spre vizitare expozițiile temporare din aripa Știrbei: Mihail Grecu – Între metaforă și realitate, Ștefan Luchian – maestrul graficii românești și World Press Photo. Amănunte despre primele două vă vom dezvălui într-un articol viitor. Cât despre fotografiile de reportaj, amplasate în foaier, păreau destul de aglomerate în mulțimea de vizitatori, într-un spațiu altfel generos. În plus, unele imagini erau de o violență pe care am găsit-o mult prea brutală, făcând un contrast cutremurător cu delicatele pasteluri și acuarele ale lui Luchian și chiar cu tablourile lui Grecu.

Noaptea se apropia de sfârșit și, înainte de a face bilanțul unei ediții care a oferit multe ocazii de a intra în case deosebite, cu arhitectură remarcabilă și numeroase istorii în spate, am mai poposit la Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, pentru expoziția temporară „Hărțile Timpului”, ce își dorește reconstruirea memoriei locurilor uitate, îmbinând arta și știința, și în final la MMB, unde am încheiat parcursul într-o notă spirituală, cu expoziția „Imagini ale invizibilului”, realizată în cadrul celei de-a treia întâlniri internaționale pentru iconografia bizantină.
Frumoasele icoane mi-au redat starea de calm după toată agitația de până atunci și capacitatea de a savura în suflet o altă noapte de colecție.