Sistemele medicale se reorganizează pentru a
fi cât mai aproape de dorinţele pacientului, devenit un „client“ mofturos, răsfăţat
şi care ştie ce vrea. În acest context, cei care au nevoie de servicii medicale
nu se mai îngrămădesc să cumpere poliţe de asigurare medicală şi să accepte
principiul solidarităţii – li se pare desuet să mai fie trecuţi pe lista unui
medic de familie, să aştepte la telefon pentru a se programa la consultaţie,
timp în care să fie „triaţi“ de un asistent medical, să stea la coadă în sala
de aşteptare sau să fie consultaţi de complezenţă şi să li se recomande să mai
aştepte, să revină şi... până atunci să ia un paracetamol. De fapt, acest grup
de „clienţi“ – în mare parte format din părinţi tineri cu copii, persoane în vârstă
cu dizabilităţi sau boli cronice – vrea ca medicul să vină la domiciliu de câte
ori este solicitat, să ajungă cât mai repede, să îi rezolve imediat problema şi
să fie plătit per vizită şi pentru ceea ce face.
În 1966, un medic de familie din Paris a înfiinţatSOS-médecins după ce un pacient cu
simptome acute cardiace a decedat acasă într-o duminică după-amiază deoarece nu
a putut să intre în contact cu medicul său. Ideea a fost preluată şi
implementată în Ţările de Jos, din 2009, de un medic olandez retras în Franţa,
a cărui mamă în vârstă, locuind la mare distanţă, i-a mărturisit cât de greu îi
este să găsească un medic de familie care să vină acasă atunci când are nevoie.
Astfel s-a născut „SOS-doctorul“, după unii
o nouă formă de „îngrijire de lux“. El face numai vizite şi se deplasează unde
este solicitat cu o maşină bine echipată cu trusă de urgenţă, inclusiv cu
defibrilator. Faţă de un medic de familie obişnuit, SOS-doctorul: • este
independent, nu are de a face cu „ierarhia“ colegială, cu birocraţia sau cu
managerii, dar poate lucra şi cu contract individual pentru serviciile de urgenţă
(ambulanţă) şi poate avea şi alte beneficii • îşi are sediul acasă • efectuează
vizite la domiciliu nu numai în caz de urgenţă medicală, ci şi la cererea
expresă a pacientului • este responsabil numai pentru ceea ce face • are acces
la dosarul medical şi poate utiliza toate informaţiile pe care pacientul i le
transmite • este plătit direct, per vizită, şi nu poate garanta că, fie şi parţial,
costurile vor fi suportate de casa de asigurări • raportează în scris vizita către
medicul de familie sau un alt medic, numai la solicitarea pacientului • prin
ceea ce face, decongestionează aglomeraţia de la cabinetele medicilor de
familie şi de la camerele de gardă (serviciile de urgenţă).
În Franţa, SOS-médecins este o organizaţie privată, care are peste 70 de
sedii, cu precădere în oraşe, şi mai mult de 1.000 de medici care preiau anual
peste patru milioane de apeluri şi efectuează peste trei milioane de vizite, de
obicei seara, în timpul nopţii şi în weekend. Pacientul plăteşte 20 de euro pentru
o vizită, iar restul este compensat de casa de asigurări.
În Olanda, o singură casă de asigurări
compensează (doar parţial) preţul unei consultaţii, care este nuanţat în funcţie
de momentul din zi sau săptămână (sursa: siteul sos-arts): de luni până vineri, între orele 8 şi 18 – 70 de euro
(compensat pe jumătate), iar în fiecare zi după ora 18, în weekend şi în zilele
de sărbători legale, tariful este de 105 euro (compensare – 70 de euro). Din
calcule, a reieşit că vizita pe timpul nopţii a unui SOS-doctor este mai ieftină
decât a unui medic de familie, iar până acum nu există reclamaţii privind modul
cum se desfăşoară activitatea.
Asociaţia medicilor de familie olandezi a
fost iniţial împotriva înfiinţării serviciului SOS-doctorul, pe care îl consideră
un lux, având în vedere faptul că medicii de familie olandezi efectuează
destule vizite la domiciliu şi asigură servicii 24 de ore din 24. Cu toate
acestea, nu au putut împiedica instalarea „concurenţei“. Din anchete a reieşit
că SOS-doctorul este dorit de 90% din persoanele cu vârsta peste 40 de ani,
care nu sunt în stare să meargă la medic sau din diverse motive nu pot ajunge în
timpul orelor de program, nu au cu cine să-şi lase copiii sau nu doresc să iasă
din casă cu un copil cu febră, nu vor să apeleze la un mijloc de transport, se
simt mai bine să ştie că se va deplasa imediat cineva dacă au nevoie, au avut o
experienţă neplăcută cu camerele de gardă etc. Vox populi... a determinat asociaţia medicilor de familie olandezi
să-şi reconsidere poziţia şi să promită îmbunătăţirea adresabilităţii şi a
serviciilor de urgenţă.