Expoziţia „O istorie uitată. Sindicatul Artelor Frumoase din România”, organizată de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), ne spune povestea, veche de un secol, a unei organizaţii ce a avut în vedere punerea în valoare a membrilor săi în faţa societăţii, stabilirea unui statut al artistului și protejarea sa spre a-i îngădui deplina libertate de creaţie. Într-o ţară care își croia drumul în lume și se refăcea după Primul Război Mondial, încercând să își definească în mod cât mai ferm și clar propria identitate, apariţia Sindicatului Artelor Frumoase a însemnat reunirea artiștilor, pictori, sculptori, graficieni, într-un corp profesional formal.

Înfiinţată de Arthur Verona, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Marius Bunescu și Wilhelm Becker, la 12 martie 1922, organizaţia a funcţionat până în 1940. Aceasta a fost continuatoarea spirituală a primei încercări de acest fel, Societatea Generală a Artiștilor din România, înfiinţată și condusă de însuși Spiru Haret, în calitate de ministru al Cultelor și Instrucţiunii Publice, în perioada 1908-1909. După cel de-al Doilea Război Mondial, Max Hermann Maxy a reînfiinţat Sindicatul Artelor Frumoase în perioada 1944-1950. După desfiinţarea sa definitivă, la 25 decembrie 1950, avea să ia fiinţă Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Incursiune în adâncimea spiritului românesc

Parcursul expoziţional, așa cum a fost gândit de către curatoarea Alina Petrescu, șef secţie Artă Românească Modernă în cadrul MNAR, cuprinde peste 150 de lucrări din patrimoniul muzeului. Acesta se deschide cu un spaţiu în care admirăm lucrări de grafică, dar și fotografii și documente de arhivă, atestând activitatea sindicatului.

În sala cu alveole, spaţiul central este dedicat sculpturii, cu câteva lucrări remarcabile semnate de Oscar Han, Frederic Storck ori Cornel Medrea. În jurul lor, pe simeze, vizitatorul are ocazia să pătrundă în adâncimea spiritului românesc, graţie tablourilor ce evocă atât lumea satului cu obiceiurile sale, cât și peisajul urban ori scenele din natură. Chiar și în naturile statice putem identifica spaţiul cultural românesc, datorită prezenţei elementelor etnografice specifice (ceramică, ștergare cu motive tradiţionale cusute).

Câţiva dintre membrii Sindicatului Artelor Frumoase ne privesc din portretele sau autoportretele expuse (Ion Theodorescu-Sion, Nina Arbore, Rudolf Schweitzer-Cumpăna). Portretele semnate de Camil Ressu, Costin Petrescu ori Ștefan Dimitrescu evocă, de asemenea, tipologii specifice, ușor de identificat în trecutul nostru. Întregul spaţiu creează o ambianţă de o sensibilitate poetică ce ne poartă cu gândul la vremuri de liniște și tihnă, din care parcă n-ai mai vrea să pleci.