Ceaușescu și „epoca de aur” îmi trezesc o singură nostalgie: eram cu trei decenii mai tânăr. Altfel, cu toate hibele și cu tendința de îndoctrinare, se făcea școală temeinic, în facultăți se intra prin concursuri clare, nu se dădeau masterate și doctorate la kilogram, iar când românii ajungeau la maturitate, un dram de meritocrație exista. Acum, totul este o varză, se minte monstruos. Câteva sute de ajunși pe cai mari în politică agonisesc în două-trei legislaturi cât o familie bogată de americani în două secole.
Moștenind de la unul dintre părinți o boală de piele incurabilă, unul dintre pacienții mei are palmele și tălpile îngroșate ca șoriciul de porc, crăpate și aspre precum scoarța unui copac bătrân. Este muncitor necalificat, nu trăiește din ajutor social, sapă și dă cu târnăcopul, nu face mofturi la nicio muncă, a fost mereu „amărăștean”, dar fetele din sat l-au plăcut pentru că-i frumușel și bun de gură. Toate cremele indicate de medici au avut mereu efectul razelor de lună asupra opincilor din piele de taur. S-a căsătorit și, pentru că era îngrozită de suferința fiicei sale ce era inevitabil mângâiată de ginerică, soacra s-a hotărât să-l ducă la câteva babe să-l descânte și să-i dea leacuri probate și de alți nătărăi. „Domnʼe doctor, de ani de zile chinul continuă. Soacra m-a purtat pe la o groază de babe. Nu sunt țigănci, nu-ți iau bani mulți, dar, hoațele dracului, te iau de papagal și te cheamă de multe ori. Mi s-a urât de atâtea descântece și de agheasmă. Nici nu vă închipuiți ce le trece prin cap. Una m-a pus să caut trei oase părăsite pe care să le amestec bine cu pământ de la trei trunchiuri de gutui, cu apă de la o bifurcație de drum, cu scaieți și cu nouă grame de argint, granule! Le-am găsit, m-a descântat și mi-am dat cu ele și prin cap. De ce? Ca să aibă mai mult efect în eliminarea toxinelor.”