Cardiologia şi endocrinologia sunt două
specialităţi medicale cu nenumărate conexiuni – exprimate în diversele corelaţii
fiziopatologice şi în spectrul clinic al bolnavilor care „aparţin“ ambelor
domenii.
În acest context, nu este surprinzător
faptul că doi specialişti de marcă, dr.
Mariana Dobrescu, distins cardiolog, şi prof. dr. Constantin Dumitrache, reputat endocrinolog, au scris o
nouă carte dedicată cardioendocrinologiei: SISTEME
ENDOCRINE ÎN CARDIOLOGIE (Editura Naţional, 2012).
Cartea este original structurată. Ea include
şaisprezece capitole; tema tratată în fiecare secţiune este privită din două
mari perspective: fiziopatologică şi clinică. Sunt notate datele certe,
recunoscute, şi cele încă în discuţie sau chiar controversate; se fac
comentarii privind posibilul răsunet clinic, se discută situaţiile clinice
particulare pe care dereglările cardioendocrinologice le-ar putea explica; se
comentează eventualele căi fiziopatologice prin care medicaţia ar putea influenţa
favorabil ambele sisteme.
Astfel, comentarea sistemului renină–angiotensină (sistem endocrin şi paracrin)
include discutarea fiziologiei reninei (de la gena reninei, circuitul reninei
în rinichiul adult, receptorul reninei/pro-reninei, la mecanismele şi controlul
secreţiei de renină) şi a angiotensinei II (cu detalierea cascadei renină–angiotensină–aldesteron,
a locului enzimei de conversie a angiotensinei şi a receptorilor angiotensinei
II).
Se detaliază efectele fiziologice şi
patologice ale angiotensinei II asupra sistemului cardiovascular (cu
sublinierea afectării endoteliului, a proceselor ischemice şi a remodelării
cardiovasculare). Sunt de mare interes observaţiile privind relaţiile cu
hipertensiunea arterială, privită ca o boală a microcirculaţiei.
Trecerea în revistă a literaturii actuale
privind sistemul kalicreină–kinină şi interacţiunile sale cu sistemul renină–angiotensină
prilejuieşte autorilor comentarii despre implicaţiile terapeutice particulare:
inhibitorii enzimei de conversie amplifică funcţia receptorilor kinin-B1 şi B2.
Intervenţia aldosteronului în sfera
cardiologică este amplu comentată – aici fiind cuprinse atât efectele
fiziologice (asupra ţesuturilor epiteliale şi non-epiteliale, asupra balanţei
potasiului), cât şi cele patologice (de tip protrombotic, inflamator, afectarea
stresului oxidativ).
Relaţiile cu patologia care implică
afectarea cardiovasculară (obezitatea, rezistenţa la insulină, hipertensiunea
arterială, insuficienţa cardiacă) sunt comentate cu mare acribie.
Astăzi se discută mult despre participarea
complexă a sistemului renină–angiotensină–aldosteron în aterogeneză. Autorii
punctează datele furnizate din literatura la zi, prin prisma experienţei lor
personale.
Două capitole cu caracter mai pronunţat de
comentariu clinic sunt dedicate hiperaldosteronismului primar (aici fiind
cuprinse şi recomandări practice de screening) şi aldosteronismului din
hipertensiunea arterială (cu referire punctuală la două situaţii non-clasice:
hipertensiunea legată de obezitate, hipertensiunea non-modulatorie).
De altfel, hipertensiunea arterială este un
domeniu de patologie în care firele fiziopatologice care includ sisteme
endocrine multiple se întrepătrund. În aceste condiţii, autorii discută mai
multe tipuri particulare de hipertensiune: hipertensiunea sensibilă la sare
(comentând cauzele sensibilităţii la sare şi mecanismele retenţiei susţinute de
sodiu în acest tip 2 de hipertensiune); hipertensiunea indusă de angiotensină
(cu detalierea răspunsului vasoconstrictor la angiotensină, a rolului
echilibrului dintre aceasta şi oxidul nitric în controlul tensiunii, a afectării
stresului oxidativ şi a endotelinei, a locului angiotensinei în producerea
hipertensiunii renovasculare); hipertensiunea rezistentă (aici fiind comentate
atât cauzele genetice, cât şi cele secundare, de rezistenţă a hipertensiunii);
hipertensiunea legată de obezitate (cu discuţii extrem de interesante privind
efectul antihipertensiv al calciului, relaţia calciu – controlul obezităţii).
Merită a fi subliniată şi atenţia specială
acordată trombozelor vasculare din hipertensiune – mediate de sistemul renină–angiotensină
şi sistemele kalicreină–kinină.
Autorii privesc în perspectivă modul în care
cunoaşterea aprofundată a proceselor endocrinologice poate influenţa înţelegerea,
abordarea diagnostică şi terapeutică a două mari situaţii patologice
cardiovasculare: hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă. Perspectiva
terapeutică modernă în hipertensiunea arterială cuprinde folosirea
inhibitorilor enzimei de conversie tisulari a angiotensinei, a inhibitorilor
reninei, antagoniştilor aldesteron-sintetazei, terapia genică, terapia
imunologică, denervarea simpatică renală.
Perspectiva modernă asupra insuficienţei
cardiace porneşte de la prezentarea modelelor de insuficienţă cardiacă a implicării
sistemelor neurohormonale în controlul insuficienţei cardiace, interpretarea
remodelării cardiace ca posibilă cauză sau consecinţă a decompensării cardiace,
şi continuă cu trecerea în revistă a posibilităţilor de modulare a mecanismelor
neurohormonale, cu viză terapeutică.
Cartea este solid documentată, ilustrată cu
scheme care facilitează înţelegerea modificărilor neuroendocrine complexe din
bolile cardiovasculare.
Autorii au reuşit performanţa de a ne oferi,
dincolo de descrierea minuţioasă a mecanismelor implicării sistemelor endocrine
în bolile cardiace, o perspectivă a utilizării cunoaşterii acestora în
abordarea profilactică şi terapeutică a patologiei cardiovasculare.
