Cauzele acestei stări de fapt sunt multiple, unele având o justificare acceptabilă, pentru moment şi condiţii, altele nu. Parte a acestei preocupări continuă să fie instruirea clinică a studenţilor prin studiu Semiologiei medicale, disciplină formativă fundamentală, prin care aceştia învaţă subtilităţile abordării pacientului prin anamneză, discern simptomul minor de cel semnificativ, evaluează semnele obţinute prin examenul atent şi corect al subiectului, aleg explorările paraclinice contextuale şi formează un prim diagnostic, în principiu, cel de sindrom. O formă complementară pentru pregătirea mediciniştilor, dincolo de practica obligatorie la patul bolnavului, de cursurile magistrale şi de seminarii, o reprezintă cartea. Am semnalat, de curând, cu bucurie, astfel de lucrări apărute la Iaşi, în buna tradiţie a învăţământului medical românesc, numele autorilor acestora fiind reţinute în memoria multor generaţii de absolvenţi ai facultăţilor noastre, chiar dacă, la sfârşitul scrierilor actuale de profil, bibliografia autohtonă, deşi folosită, se uită a fi citată. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.