Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

Simboluri italiene

Viața Medicală
Dr. Raluca BULEA vineri, 15 decembrie 2017
     Există repere culturale și istorice, pe care aproape oricine este capabil să le asocieze cu meleagurile de unde își au obârșia, chiar și fără să fi studiat îndeaproape subiectul. Este o trăsătură a marilor culturi universale, să aibă elemente care să le definească, iar cea italiană este, poate, cel mai potrivit exemplu. Evenimentele recente organizate de Institutul italian de cultură și de Ambasada Italiei la București vin să întărească această idee, a unor valori naționale perene și arhicunoscute.
     Poetul latin Ovidiu a fost omagiat recent, cu ocazia împlinirii a două milenii de la trecerea sa în lumea umbrelor. Spectacolul „O călătorie ciudată” ne-a oferit o incursiune în lumea antică, prin intermediul versurilor declamate de actorul Donato Angelosante, împletită subtil cu acorduri moderne de pian inspirate de plaiurile mioritice, semnate de Béla Bartók și Dinu Lipatti, interpretate cu sensibilitate de Sabrina Cardone. Și cum sentimentele de înstrăinare, iubire și dor sunt universale și nu cunosc granițe de timp, ele au fost ilustrate muzical și prin ariile de operă aduse la viață de vocea sopranei Bianca DʼAmore.
     Alt reper italian inconfundabil este și serenissima Veneție, un oraș plutitor, cu o aură de poezie și romantism ce persistă în imaginar înainte, dar și după ce ai cunoscut-o. Artiștii din diferite epoci au căzut mereu pradă fascinației sale și au imortalizat-o în opere literare, muzicale sau vizuale, care să transmită dincolo de spațiu și timp farmecul și atmosfera acestui loc special. Expoziția pictorului Vitalie Butescu, găzduită până nu demult de Institutul italian de cultură, ne-a arătat că întâlnirea cu Veneția, chiar și pe simeze, este de fiecare dată o bucurie împărtășită, și că nu este niciodată prea mult. Abordarea impresionistă a vedutelor din lagună, de multe ori concentrată mai mult asupra reflexiilor din apă decât pe redarea palatelor, a făcut ca spațiul de expunere să transmită o senzație de fluid, de plutire.
     Gastronomia este recunoscută din ce în ce mai mult ca parte importantă a patrimoniului cultural al unui popor, fiind un element de legătură cu trecutul, cu prezentul, și totodată o ilustrare a creativității spiritului uman. Finalul lunii noiembrie a însemnat organizarea celei de-a doua săptămâni a bucătăriei italiene în lume, eveniment promovat de toate reprezentanțele diplomatice ale Italiei. Punctul culminant l-a reprezentat seara „Bucătăria la operă”. Madama Butterfly a lui Puccini a fost întruchipată magistral de soprana Irina Iordăchescu, sub atenta îndrumare a maestrului Marcello Mottadelli. Seara a continuat cu momentul gastronomic organizat de Academia Italiană a Gastronomiei, unde vinurile Toscanei s-au întâlnit cu dulciurile siciliene și cu o mare varietate de brânzeturi și mâncăruri provenind de pe întreg teritoriul italian. Alăturarea teatrului liric cu gastronomia a părut un demers firesc, deoarece, în opinia ambasadorului Marco Giungi „opera și bucătăria se exprimă cel mai bine în italiană”.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC