Newsflash
Cultură

Seara premianţilor MNLR

de Dr. Maria DRAGOTĂ - dec. 22 2014
Seara premianţilor MNLR

În fapt de seară, la 11 decembrie, Institutul Cultural Român a găzduit festivitatea de decernare a premiilor Muzeului Literaturii Române 2014, al cărei amfitrion a fost conf. univ. Ioan Cristescu, directorul MNLR. Juriul, prezidat de acad. Eugen Simion şi alcătuit din prof. univ. Silviu Angelescu, prof. univ. Lucian Chişu, prof. univ. Nicolae Mecu şi conf. univ. Ioan Cristescu, a acordat premiul „Perpessicius“ – ediţii critice – celor doi îngrijitori ai ediţiei „Ion D. Sîrbu. Opere. I. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. II. Corespondenţă“, editată de Academia Română, Fundaţia naţională pentru ştiinţă şi artă, 2013. Laureaţii premiului „Petru Creţia“ – filologie clasică – sunt Ioana Costea, pentru volumul „Antichităţile noastre“, apărut la Editura Ratio et Revelatio din Oradea, şi Alexander Baumagarten, pentru traducerea şi comentariile la volumul „Aristotel. Opere. Despre suflet“, ediţia a doua, de la ed. Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti. Măriuca Vulcănescu a primit premiul „Şerban Cioculescu“ – memorialistică şi istorie literară, pentru îngrijirea ediţiei „Mărgărita Ioana Vulcănescu. Memorii – jurnal“, vol. 1, apărut la ed. Vitruviu. Premiul „Alexandru Piru“ – pentru încurajarea tinerilor cercetători i-a revenit Biancăi Burţa-Cernat, iar premiul „Tudor Vianu“ – pentru eseu critic, lui Ion Vartic. Andrei Grigor a primit premiul „G. Călinescu“ – pentru întreaga operă, pentru coordonarea celor zece volume ale Cronologiei vieţii literare româneşti, de la ed. MNLR. Marian Petre Miluţ a fost premiat pentru mecenat cultural. Cei prezenţi s-au bucurat de momente artistice susţinute de invitaţii speciali ai serii, Ion Bogdan Ştefănescu (flaut) şi Ştefan Doniga (pian).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe