Seculara clădire a Ateneului Român a găzduit, în eleganta sală,
festivitatea prin care Academia de Ştiinţe Medicale (AŞM) a aniversat 80 de ani
de existenţă, moment marcat prin alocuţiuni, mesaje, saluturi din partea unor
personalităţi din lumea medicală sau politică, în prezenţa Alteţei Sale
Principesa Maria, a ministrului culturii, Ionuţ Vulpescu, şi a unui public nu
foarte numeros. Vreme de aproape două ore, publicul a asistat la prezentarea
istoricului Academiei şi gândurile rostite de dr. Nicolae Bănicioiu, ministrul
sănătăţii, prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele AŞM, reprezentantul Academiei
de la Chişinău sau cel al Academiei Române.
Deloc întâmplător, manifestarea a avut loc sub acea cupolă şi pentru că
reprezintă un spaţiu încărcat de istorie, dar şi pentru că prof. Constantin
Angelescu a fost, deopotrivă, preşedintele Ateneului şi membru fondator al AŞM.
Desigur, au fost evocaţi şi alţi membri de frunte ai înaltului for medical
care, de opt decenii, este un simbol al elitelor în halate albe.
Era firesc să se implice în seara aniversară şi Orchestra medicilor care,
purtând numele doctorului Ermil Nichifor, cel care a condus-o mai bine de 30 de
ani, avându-l, (şi) în calitate de concert-maestru, pe medicul prof. dr. Mircea
Penescu, a împlinit anul acesta 60 de ani de la înfiinţare. Cele două
evenimente trebuiau onorate printr-o seară muzicală specială, aşa încât au fost
invitaţi reputaţi solişti îndrăgiţi de public, întreg programul având, de
altfel, o încărcătură aparte. Şi tocmai de aceea, cu Iosif Ion Prunner la
pupitru, a debutat cu „Uvertura academică“ de Brahms, cuprinzând, în final,
tradiţionalul „Gaudeamus igitur“, în semn de omagiu adus tuturor profesorilor
iluştri de ieri şi de azi, care au format generaţii de medici excepţionali.
Sunând deosebit de bine, omogen şi expresiv, ansamblul l-a acompaniat apoi
pe violonistul Eugen Sârbu (sosit special de la Londra, după cum a precizat
chiar Mircea Penescu) în Concertul de Bruch, interpretat ca în zilele sale
bune, cu aplomb, anvergură şi sensibilitate, oferind o versiune remarcabilă a
celebrei partituri. Într-o seară cu asemenea semnificaţie, „Preludiul“ din
opera „Lohengrin“ de Wagner a fost o opţiune de asemenea inspirată,
aducând şi intensitatea alămurilor şi strălucirea menită să încununeze o
sărbătoare, pagină abordată cu dăruire şi entuziasm de medicii-muzicieni
(probabil), reacţia emoţională determinând şi... plonjarea baghetei dirijorale
în sală, recuperată de un spectator.
În finalul serii, s-a cântat Concertul nr. 5 „Imperialul“ de
Beethoven, în care pianistul Dan Grigore, la rândul său într-o formă „de zile
mari“, a realizat momente de reală frumuseţe, într-o relaţie echilibrată cu
orchestra care a evoluat excelent de-a lungul întregului program. A fost cu
adevărat o interpretare pe măsura evenimentului care, deşi s-a prelungit până
în noapte, a fost apreciat la superlativ de cei aflaţi în sală.
