Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

Scrisoare de departe

Viața Medicală
Paula ROMANESCU vineri, 31 iulie 2009

În vremea bezmeticei viteze cu care mileniul al treilea a năvălit peste noi, comunicarea prin scrisori păstrează parfum de poveste dintr-un a fost odată pe care cu duioşie îl răsfoim când ne încearcă dorul de noi, cei de mai… alaltăieri. (...)

    În vremea bezmeticei viteze cu care mileniul al treilea a năvălit peste noi, comunicarea prin scrisori păstrează parfum de poveste dintr-un a fost odată pe care cu duioşie îl răsfoim când ne încearcă dorul de noi, cei de mai… alaltăieri, dorul de cei care-au uitat să se supună legilor marii treceri pentru că s-a-ntâmplat să-şi oprească asupra lor privirea vreun Michelangelo, ori Rafael, ori Rubens, ori Dali, ori Rembrandt, ori Tonitza, ori Grigorescu, ori vreun încă neştiut artist care-şi începe chiar acum drumul spre nemoarte.
    Secolul de aur al picturii olandeze, cel de al XVII-lea, a însemnat pe harta cu deja strălucite piscuri ale omenirii numele de Rubens, van Dyck, Rembrandt şi, cu ele, ar fi fost prea îndeajuns ca omul să se mândrească de a fi om ca şi aceştia (?!).
    Discret şi abia ştiut de contemporanii săi, între marii lui compatrioţi mai sus-amintiţi, cei cu modele din marea protipendadă şi comenzi de la capete încoronate ale unei Europe în care zburda regalitatea ca mieii pe pajiştile-n floare, Vermeer (1632–1675) şi-a lăsat privirile furate de anonime făpturi surprinse în gesturi şi atitudini din care orice „poză“ este exclusă, iar firescul, cu atât mai sesizant. Se cunosc cu puţin peste patruzeci de lucrări pe care maestrul olandez al scenelor de viaţă simplă şi liniştită, de care s-a simţit mereu atras, le-a lăsat în cei patruzeci şi trei de ani de viaţă şi, presupunând că n-a început să picteze chiar de la primul an, se poate estima realizarea a două-trei tablouri pe an. Singurul cumpărător al lucrărilor sale – colecţionarul Pieter Van Ruijven. Era bine pentru artist: pâinea cea de toate zilele îi era asigurată. Luxul, singurul lux la care râvnea, era bucuria de a picta. A trăit deci în lux, identificându-se cu bucuriile şi emoţiile oamenilor simpli pe care i-a nemurit în atitudini pline de viaţă, de lumină şi calm.
    Dantelăreasa lui concentrează în aplecarea capului peste lucrul mâinilor întreaga migală a brodeuzelor lumii, truda lor, liniştea, dăruirea întru creaţie, când rezultatul muncii lor aducea bucurie altora. Între temele dragi artistului – Scrisoarea. Cea primită şi citită în picioare – semn de nerăbdare, de emoţie, de uitare de sine. Scrisoarea de dragoste, boţită de atâta relectură, deci refăcând iar şi iar drumul inimii îndrăgostite către alesul ei (ales am zis pentru că doar în mâna unor fete-femei tremură scrisoarea atât de aşteptată), scrisoare de departe (harta din perete nu-i chiar întâmplător la vedere; ea, femeia, urmărind cu gândul drumul pe ape, drumul cel fără ea al celui drag, rătăcitor sub alte ceruri, spre alte ţărmuri, poate spre uitare, poate… Pe chipul celor care ţin cu mâinile amândouă (câtă duioasă grijă!) răvaşul aşteptat e numai concentrare. Nici umbră de zâmbet, nici o licărire în ochii adânciţi în slovele înscrise. Parcă şi timpul a încremenit. Doar o aripă de draperie roşie se zbate abia la fereastra deschisă ca o mângâiere spre chipul obrazului de fată, ca o bună vestire… (Fată citind la fereastră). Femeia în albastru, citind şi ea o scrisoare, are pântecul rotunjit, faţa numai concentrare. Hârtia scrisorii păstrează îndoiturile din timpul parcurs de la destinatar la primitor. Este prin urmare la prima lectură. Chipul crispat al femeii parcă ar lăsa să se înţeleagă că veştile ce i se aduc nu-s de înţeles… Harta pare a-şi tulbura apele dintr-un departe fără nume. Şi totuşi, până la capăt n-am ajuns cu citirea scrisorii. Poate, cine ştie, totul nu-i decât o mică neînţelegere. Sobre, severe, de neclintit, două scaune cu spătarul înalt încadrează femeia rămasă în picioare, citind, citind, citind…
    În tabloul Doamna şi servanta, scrisoarea face dublu tur. Aşezată la masa de scris (călimările sclipesc pe brunul rochiei servitoarei aducătoare de scrisorică, întocmai ca două ferestre de taină c-o rază prinsă-n geam), doamna tocmai scria o scrisoare. Se presupune că e fericită: zulufii de pe fruntea ei amintesc aurul moale prin care se răsfaţă soarele, rochia galbenă face concurenţă luminii, linia obrazului, marmoreană, pură, întâlneşte atingerea degetelor sub bărbie (semn de concentrare a gândului? de întrerupere a lui?). Să fie deranj sau binecuvântare apariţia servantei cu scrisorica (nu adusă pe tavă de argint, deci doamna n-a impus în casa ei protocolul obligatoriu la casele mari…). Pe chipul servantei, ceva ca un zâmbet parşiv şi în privire un: „Ia nu mai face pe mirata, coniţă, că ştiu eu cât aşteptai scrisoarea asta!…“. Şi ea, coniţa, cu scrisul întrerupt şi mâna dreaptă adăstând pe coala pe jumătate scrisă, îşi struneşte cu inocenţă (?!) nerăbdarea, simţind că este învingătoare… Bănuim că va scrie o nouă scrisoare de răspuns. Sau poate… asta e minunea artei: lasă privitorului drept de interpretare folosind un „limbaj“ pe înţelesul oricui are ochi să vadă şi minte măcar cât să orbeşti un şoarece… Ei da, în vremea bezmeticei viteze în care ne-a prins, pierzându-ne, mileniul al treilea, scrisori nu se mai trimit, nici telegrame nu mai poartă din poartă-n poartă veşti laconice cum că pe câmpul de bătălie de la… în ziua de… Ion al Ioanei, ţăran simplu abia ştiutor de câteva semne numite litere, a ajuns „erou post-mortem“ – titlu de neînţeles pentru tânăra văduvă care aştepta cu sufletul la gură carte de la omul ei cum că „pe-aici e bine şi armele latră…“.
    Secolul al XVII-lea a lăsat în pictura lumii piscuri de artă flamandă/olandeză între care Vermeer, artist-pictor care a făcut, din oamenii simpli ai timpului său, figuri emblematice ale frumosului, ale vieţii de fiecare zi cu bucurii şi trudă, şi aşteptare, şi nelinişti, şi împliniri ca şi cum ar fi trimis peste timp scrisoare omenirii care-a uitat de scris.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC