Cititorii care se simt în largul lor în spaţiile mari şi liniştite ale bibliotecilor preferă să meargă la târgurile de carte în primele zile de la deschidere. Cei care parcurg filele agăţaţi de bare, imuni la zgomotul şi înghesuiala vagoanelor de metrou, vizitează fără teamă standurile la sfârşit de săptămână. În ce mă priveşte, nu aş putea să mă bucur de aceste sărbători ale cărţii dacă nu le-aş surprinde atât în toropeala începutului, cât şi în agitaţia din toi. Aşadar, joi de dimineaţă, atmosfera la Bookfest era ca într-un apartament în care locatarii de-abia s-au mutat: unele edituri încă mai lucrau la expunerea mărfii, iar altele tot nu apucaseră să afişeze preţurile cărţilor, într-un loc primeai scuze în loc de pungile pe care uitaseră să le aducă, iar în altul te anunţau trişti că POS-ul nu funcţionează. Cum însă la asemenea ocazii musafirii sunt puţini, aveai şansa să te plimbi nestingherit printre rafturile cu cărţi, să cercetezi atent titlurile atrăgătoare, ba chiar să citeşti câteva pagini într-un scaun, ca să poţi lua o decizie informată. Sâmbătă, în schimb, ajungeai parcă în toiul unei petreceri de casă nouă la care toată lumea este invitată: ca să răsfoieşti un volum sau să achiţi cumpărăturile trebuia să stai la rând, lansările de carte le urmăreai în vârful degetelor şi cu gâtul întins la maximum, iar pentru un moment de linişte trebuia să te retragi în pavilioanele rezervate editurilor mai mici.

   Nu pretutindeni atmosfera a fost veselă. Printre afişe îndoliate, cărţile lui Fănuş Neagu au fost aduse în primul rând de cei câţiva expozanţi mărunţi care, dacă târgul s-ar fi derulat cu o săptămână mai devreme, nu i-ar fi acordat probabil aceeaşi atenţie recentului dispărut. În pavilionul marginal oferit micilor jucători pe piaţa de carte, comercianţii priveau cu tristeţe către uşile pe care nimeni nu se înghesuia să intre. La standul unei foste mari edituri, exilată într-o zonă ocolită de vizitatori, doamna din spatele tejghelei mi-a împărtăşit cu melancolie pentru câteva minute amintiri din vremuri mai bune. Cărţile digitale stârneau oareşce curiozităţi, dar fără să convingă portofelele să se deschidă. Iar până la îndepărtatul pavilion al Ungariei – ţara invitată la această ediţie a Bookfest – ajungeau fie rătăciţii, fie cei aflaţi în căutarea unui scaun în care să se odihnească. Vizitatorii care au ignorat prezenţa vecinilor noştri la acest târg au ratat o splendidă expoziţie de fotografie dedicată satului Hollókö, o aşezare intrată în patrimoniul UNESCO, în care casele de secol 17 şi 18, castelul şi biserica, portul popular şi meşteşugurile tradiţionale sunt protejate, ducând mai departe în noul mileniu un stil de viaţă practic apus – o lecţie la care prea puţini s-au găsit să asiste.

   Tot marile edituri atrăgeau cel mai mult atenţia. Humanitas a ieşit la rampă cu Omul este un mare fazan pe lume, un nou-vechi titlu în stilul consacrat indigest al Hertei Muller, cu Ultima ispită a lui Hristos scrisă de fermecătorul Kazantzakis, cu Zen, jurnalul lui Mircea Cărtărescu din ultimii şapte ani şi, pentru copii sau nostalgici, în prag de 1 Iunie, cu Habarnam în Oraşul Soarelui, de Nikolai Nosov. Polirom s-a prezentat cu Lumea regelui, editată de principele Radu – un omagiu pe care personalităţi din toată lumea îl aduc fostului suveran la împlinirea a 90 de ani – şi a tradus Harta şi teritoriul, romanul de Goncourt al lui Michel Houellebecq, dar a dat lovitura cu Întreabă-mă orice, volumul cu care Mihaela Rădulescu a strâns la lansare mai mulţi oameni decât orice alt autor. RAO a mizat pe Nu am venit să ţin un discurs al lui Garcia Márquez, Nemira, pe Urzeala tronurilor, iar Paralela 45 – pe Falsul Don Quijote al misteriosului Alonso Fernandez de Avellaneda.

   Din noianul de lansări de week-end, două au fost cele la care am decis să mă prezint. Prima, a amicului Adrian Georgescu, editorialist la Gazeta Sporturilor şi Adevărul, care a debutat cu volumul Câteva sfârşituri de lume, ingenios precedată de o campanie de promovare pe Facebook. Prezent la lansare, Radu Paraschivescu, coordonatorul colecţiei „Râsul lumii“ de la Humanitas, a subliniat că „Adrian Georgescu mai demolează o prejudecată, aceea că ziaristul e doar ziarist“. Încurajat de aceste vorbe, am furat startul la sesiunea de autografe, smulgându-i lui Adrian promisiunea că va veni şi el la prima mea lansare. Odată rezolvată această problemă, nu-mi mai rămâne decât să scriu o carte şi… să găsesc pe cineva s-o publice. M-am îndreptat apoi spre standul Polirom, unde prietenul Vieţii medicale, dr. Bogdan O. Popescu, şi-a marcat debutul în proză cu volumul de povestiri Viaţă de aruncat. Mircea Cărtărescu a lăudat calitatea prozei celui cunoscut până acum pentru poeziile sale, oprindu-se asupra a două din cele opt povestiri ale cărţii: „Viaţă de aruncat“ –„una din cele mai frumoase povestiri de dragoste sau de după dragoste din câte am citit“ – şi „Şobolanii se lovesc de ziduri“ – o poveste incitantă şi foarte cinematografică, pe care i-a recomandat-o regizorului Cristi Puiu, aflat în asistenţă, pentru o viitoare ecranizare…

   Deşi nu cu plasele pline – nu ocolesc librăriile de-a lungul anului – şi nici pe deplin liniştit asupra viitorului editorilor noştri, am părăsit mulţumit această nouă vizită prin cetatea cărţii româneşti. Şi mi-am trimis deja, la sfârşit de primăvară, un gând nerăbdător către târgul Gaudeamus, care ne aşteaptă în prag de iarnă.