Newsflash
Cultură

Sarabanda Shakespeare continuă

de Candid STOICA - mai 15 2020
Sarabanda Shakespeare continuă

Sarabanda prezentării de spectacole imprimate pe peliculă sau DVD se întețește. Încă un Hamlet, o Poveste de iarnă și Antoniu și Cleopatra ne-au delectat serile, fiecare în felul lor specific.

Spectacolul Hamlet, realizat la Teatrul Bulandra în anul 2000, poartă marca Liviu Ciulei, și este unul mai aproape de noi și de problemele lumii contemporane.

Replica „Danemarca e o închisoare!” amintește „neplăcerile” suferite de regizor, când a fost îndepărtat brutal de la direcția Teatrului Bulandra de regimul comunist.

Spectacolul așteptat atunci ca un mare eveniment teatral a dezamăgit puțin și a nedumerit multe spirite, iar acum, după 20 de ani, a părut un conglomerat cu multe lacune, dar și cu scene de mare finețe teatrală, purtând, totuși, amprenta unui mare regizor care a contribuit esențial la modernizarea teatrului românesc.

Poveste de Iarnă, spectacol realizat de Televiziunea Română în 2014 de Dominic Dembinski (în traducerea lui Dan Grigorescu), s-a vrut ceva ultramodern, însă mai tot timpul contrasta cu textul propriu-zis, care vorbea explicit de doi regi, de două regate, de doi oameni prinși într-un vârtej amețitor de întâmplări, de domeniul basmului sau al romanelor științifico-fantastice.

Totul în cadrul unui decor aiuritor, în care trona o cabină telefonică din zilele noastre și în care interpreții intrau și ieșeau pe rând ca într-un tunel al timpului.

Andrei Ionescu, Liviu Lucaci, Irina Cărămizaru, Demeter Andras, Crina Semciuc, Virginia Mirea, Bebe Cotimanis, Alex Jitea, altfel excelenți actori, s-au străduit cu greu să facă față cerințelor regizorale, cu tot talentul de care dispuneau.

Dacă Shakespeare a vorbit de Boemia, regizorul a mutat acțiunea puțin mai într-o parte a Europei, obligând-o pe Perdita să vorbească în „dulcili grai moldovinesc”.

Un spectacol fascinant

gina-patrichi in antoniu si cleopatraCu Antoniu și Cleopatra, pus în scenă de Mihai Mănuțiu la Teatrul Național din Cluj în 1988, ne aflăm fără drept de apel în fața unui excepțional spectacol de teatru, o performanță artistică realizată într-o montare unitară, austeră, fără fast, fără trâmbițe, în care istoria șterge podeaua scenei lejer, iar marea și apriga dragoste sălășluiește din plin.

Piesa a fost considerată, într-un fel, o tragedie a micimii lumii peste care se întrepătrunde dragostea cu atributul ei major, pasiunea!

Spectacolul îi aduce în scenă, alături de un ansamblu valoros de actori, doi protagoniști de mare performanță artistică: Anton Taub și Gina Patrichi, care au reușit, fără exagerare, să ne dea o imagine de neșters despre celebrele personaje sfâșiate de dragoste, de orgoliu, de idolatrie, într-un spectacol de-a dreptul fascinant.

Efigia celor doi poate sta alături, neștirbită, de cea a lui Elizabeth Taylor și a lui Richard Burton, care au întruchipat destinele celebrelor personaje într-un film distribuit pe tot mapamondul.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe