Peste
România s-a abătut un val de caniculă. Mercurul termometrelor a luat-o razna,
iar majoritatea teatrelor au tras de mult cortina. Marii artiști, câți mai
există, își odihnesc trupurile pe plajele însorite ale mărilor de pretutindeni,
în funcție de onorariile încasate în timpul stagiunii sau de pensiile oferite
de actualii guvernanți. Chiar Teatrul TV în aer liber, care anunța cu surle și
trâmbițe o activitate susținută, a dat bir cu fugiții, anunțând publicul că din
cauza unor anumite dificultăți trebuie să-și reducă activitatea.
Doar
Teatrul Național a rămas pe metereze, oferind publicului, în sala mare, mai
multe spectacole cu Horațiu Mălăele, ca un semn de omagiu la împlinirea vârstei
de 65 de ani. Suita include șapte spectacole consecutive, în care s-au jucat
șase piese, avându-l ca protagonist pe Horațiu Mălăele în calitate de regizor
sau actor. „Revizorul” (s-a jucat de două ori), „Dineu cu proști”, „Caramitru –
Mălăele – Câte’n lună și în stele”, „Cafeneaua”, „Valea cu parfum de flori și
zumzet de albine” și „Podu’”. Ce poate să-și dorească mai mult un actor al
zilelor noastre? E o performanță. E adevărat că în două dintre spectacole joacă
și Ion Caramitru, actualul director al Teatrului Național.
Am
văzut toate spectacolele din suita aniversară, însă nu le voi comenta acum,
încercând să analizez amploarea fenomenului. În cariera sa, Horațiu Mălăele a
realizat foarte multe spectacole, având în spate o adevărată panoplie de
titluri. Unele dintre ele, din păcate, sunt de un gust îndoielnic. Ma gândesc
acum la „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Național, fără titlul original și
de la care a extirpat cu de la sine putere actul trei. Dar oare ce mare creator
n-a avut rateuri?
Primele
spectacole din înșiruirea de mai sus au o vechime apreciabilă, având fiecare
peste zece ani. „Revizorul”, de exemplu, a avut premiera în 2006, fiind
indiscutabil o capodoperă, în prezent editată la o versiune ce ține doar o oră
și jumătate. La fel, interpretarea sa din „Dineu cu proști” este magistrală, în
ciuda titlului îndoielnic al piesei. Iar din coabitarea cu Ion Caramitru a luat
naștere încă un spectacol pentru marele public – „Caramitru - Mălăele - Câte’n
lună și în stele” –, ambii fiind însă ușor eclipsați de formidabilul
violoncelist Adrian Naidin.
Ascensiunea
lui Horațiu Mălăele este fascinantă. În mai puțin de zece ani, printr-o ambiție
puternică, printr-un volum de muncă ce ar fi înăbușit poate orice aspirație mai
palidă, printr-un mod de a tăia fără milă din piesele pe care le pune în scenă,
dar mai ales printr-o modalitate specială de a interpreta și a vorbi care a
devenit în ultimul timp, pentru mulți, un model, a reușit să se afirme.
Pe
scenă, Horațiu Mălăele este inimitabil, este omul de rând, de pe stradă.
Vorbește ca el, înjură și nu se sfiește să întrebuințeze anumite cuvinte
considerate tabu, privind chiorâș la cei din jur, care, asemeni lui, se
împleticesc spre un viitor abulic. Personajul lui Mălăele nu mai are idealuri.
Uneori, are accente de revoltă, dar se potolește repede, autodefinindu-se în
final orb sau chior, ca în titlul spectacolului său. În mod sigur, el n-a
țâșnit din neant, izvorând din bogăția de bază a poporului nostru, care a dat
la iveală atâtea și atâtea talente. Poporul care l-a dat și pe Tândală, nu
numai pe Păcală, care l-a născut și pe Ion Creangă, nu numai pe Eminescu.
Mălăele face parte din specia rară de talente inimitabile din care fac parte și
George Vraca, Ion Iancovescu, Dem Rădulescu, Amza Pellea, Florin Piersic și
alții.
Amploarea fenomenului Mălăele a generat
luări de poziție din partea unor fini observatori ai vieții artistice și
sociale. Caricaturiștii îl cred actor, actorii îl cred caricaturist, el însă se
crede om normal. Într-un interviu, acesta declara: „Reprezint instituția
Mălăele, al cărei director, muncitor și șomer sunt. Cred în teatrul care
emoționează, cred în forța gândului, în dictatura ideii. Cred în teatru,
indiferent de categoria stilistică ce îl impune”.
În
final, îmi face plăcere să amintesc că pe vremuri Matei Millo a jucat în
beneficiul său spectacole pe care le denumea generic „Haine noi” sau „Zdrențe
politice”. De curând, Rodica Popescu-Bitănescu a avut un festival cu numele ei,
iar acum suntem în fața unei Săptămâni Mălăele – în beneficiul publicului.
Așteptăm să iasă în față și alte nume sonore, precum Draga Olteanu, Victor
Rebengiuc, Stela Popescu, Tamara Buciuceanu, Florin Piersic, Marcel Iureș,
Ștefan Bănică Jr., Alexandru Arșinel și mulți alții.
