Începem cu slujitorii. Moise Guran, cu a sa
„Oră de business“, produce o impresie agreabilă, pe fundalul conversaţiei pe
care o poartă cu un slujitor redutabil, în persoana lui Adrian Vasilescu,
marele comunicator al Băncii Naţionale. Mai tânărul Moise străbate cu dezinvoltură
marele deşert al crizelor şi recesiunilor, se mişcă firesc, asemeni peştelui în
apă, printre concepte, tendinţe, grafice, dobânzi şi statistici, cu cifre mai
mult sau mai puţin ancorate în realităţi prezente şi în realităţi viitoare. O
face cu un umor de idei de care putem să ne molipsim, chiar vaccinaţi fiind.
În duelul cu Adrian Vasilescu, se comportă
ca un iniţiat. Nu se ascunde după întrebări şcolăreşti, pretextând, ca alţii, că
vorbeşte în numele telespectatorilor care n-au depăşit nivelul de cunoaştere al
unui impuber. Nu-l pune deci pe Adrian Vasilescu în situaţia de a răspunde cu
amabilitate şi îngăduinţă, ca şi când subiectul n-ar fi fost bine tratat,
pentru toată lumea, în manualele de cultură economică minimală.
Multe dintre chestiunile abordate de Guran
nici măcar n-au apucat să fie cuprinse în teorii închegate despre crize şi
recesiuni. Trecutele crize majore şi recesiuni s-au declanşat, desfăşurat şi încheiat,
altfel, nu erau asemeni celor de acum.
Se discută despre criză, recesiune,
trenduri, cifre statistice, realităţi, dar mai ales despre modul în care Banca
Centrală înţelege să gestioneze situaţia manevrând cantitatea de bani, cursul
de schimb valutar şi dobânzile. Şi, nu în ultimul rând, despre felul în care
Banca Naţională se străduieşte să provoace, prin cuvânt, comportamente
dezirabile la actorii pieţei, militând şi în felul acesta pentru sănătatea
noastră economică. Sănătate prin cuvânt. Nu e doar apanajul medicinii. Un loc
important în dialogul celor doi îl ocupă statistica, această disciplină, cu
privirea ei consecvent către înapoi şi într-o bună măsură statică, în ciuda
faptului că adesea exprimă tendinţe, evoluţii, dinamism. Este subliniată lipsa
reprezentativităţii statisticilor standard. Totul ţine de datele de referinţă şi
de reprezentativitatea variabilelor alese ori a eşantionului studiat.
Realitatea rareori pică exact peste cifre şi raportări, fiind ori mai roză ori
mai neagră decât ele, după cum precizează, repetat, însuşi Adrian Vasilescu.
Bunăoară, valoarea medie, ca indicator statistic ce ar corespunde realităţii,
nu este decât „o iluzie“ construită pe date reale, cum sublinia şi marele
Grigore Moisil. Misiunea Băncii Naţionale este, metaforic vorbind, să practice
un fel de grafică interactivă 3D, de plotare în timp real, reflectând, provocând
şi motivând economia astfel încât spectrul crizei şi al recesiunii să nu fie
generat în tunelul de realitate virtuală anvizajat. Schimbul de replici e poate
mai greu de urmărit, dar e un bun exerciţiu intelectual. E util să gândim şi aşa.
Morala este, totuşi, că fără statistică nu se poate. Ca un paradox şi un
capriciu, deşi e un dat ontic şi chiar o lege a firii, realitatea îşi alege
parcă, ea însăşi, să oscileze până la urmă în jurul mediei, adică în jurul
iluziilor noastre, cu dispersii mai mari sau mai mici, tot în jurul cifrelor
statistice. Adrian Vasilescu pare să nu ignore şi acest aspect elementar, iar în
Moise Guran şi-a găsit un interlocutor pe măsură. Drept pentru care îl şi
tratează colegial, tutuindu-l, plăcut surprins uneori de întrebările lui
abrupte, dar mereu pe fază, pertinente, formulate din unghiuri imprevizibile –
mingi relativ greu de scos, chiar pentru un Adrian Vasilescu.
