Membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici, Paul Mecet este la a patra expoziţie
personală (numai în anul 2012!), după câteva „escale“ prin Constanţa şi Piteşti,
după câteva popasuri de studii prin Olanda, Australia, Canada, cu drept port de
linişti – România.
Ajuns la vârsta
certitudinilor (n. 1961), pictorul (cu studii libere de artă) îşi fixează
reperele care să-i definească arta: florile, pe care le înveşmântă în tuşe
generoase de culoare (de parcă n-ar fi auzit de noua criză foarte mondială care
s-a statornicit temeinic pe la noi), chipuri (cum să le zici portrete, când ele
chiar sunt vii?!) de monahi şi, mai cu seamă, locul acela de pe pământ, cu
drumuri de ape, gondole şi poduri (cât să tot suspini că nu mai ajungi odată să
le vezi şi să îngâni „Există!“).
La Cercul Militar Naţional, sala Rondă,
expoziţia pictorului Paul Mecet a fost o pată vie de culoare în toamna noastră
bucureşteană. Cu atât mai surprinzătoare oaza aceea de frumuseţe din mica sală,
în care te urmăreau de pretutindeni perechi de ochi, ca tot atâtea fântâni de
înţelepciune, bunătate, căldură, flori – victorii vegetale care ştiu că numai
lor le este dezvăluită taina miresmelor, veneţii care ştiu demult că nu mai sunt
(doar) în Italia.
Lucrările pictorului Paul Mecet au cei şapte
ani de-acasă. Din 2005, de când şi-au făcut apariţia pe simeze, nu fac decât să-şi
croiască drum propriu, cuminte, în marele păienjeniş de cărări din regatul
mereu asaltat de nou-veniţi dornici de afirmare în artă. Paul Mecet spune
simplu: „Eu sunt!“. Şi florile lui o ştiu, şi ochii bătrânilor ne-o spun, şi
Veneţia îşi leagă umbrele palatelor a graţie cu iz de eternitate.