Newsflash
Cultură

Romanticul „Faust“ a cucerit Timişoara

de Anca FLOREA - oct. 25 2012
Romanticul „Faust“ a cucerit Timişoara
   Dorind ca întreaga stagiune să se afle sub semn aniversar, marcând astfel cei 65 de ani trecuţi de la prima ridicare de cortină la Opera din Timişoara, dar şi să ofere publicului o nouă montare a unei creaţii îndrăgite din marele repertoriu universal, directorul Corneliu Murgu a gândit deschiderea „în forţă“, printr-un adevărat eveniment, atât prin punerea în scenă a romanticului Faust de Gounod, într-o montare „grand opera“, cât şi printr-o distribuţie ce cuprindea „capete de afiş“ precum basul Roberto Scandiuzzi sau soprana Nicoleta Ardelean, alături de tânărul tenor Like Xing, apreciat recent şi la concursul „Operalia-Domingo“, dar bine­cunos­cut publicului timişorean, din spectacole anterioare.
   La conferinţa de presă am aflat că partitura se prezintă integral, fără „tăieturile“ tradiţionale, că regizorul şi scenograful Mario de Carlo – italian care a semnat deja câteva producţii de mare succes în acel teatru – a dorit să creeze atmosfera gândită de Goethe şi Gounod pe coordonate cumva universal valabile, aşa cum şi coregraful Răzvan Mazilu a conceput Noaptea Valpurgiei ca o „nebunie“ a celor de atunci şi de acum, dar şi că dirijorul David Crescenzi aborda pentru prima oară partitura, asemeni sopranei Nicoleta Ardelean, în timp ce Roberto Scandiuzzi preciza că revine cu mare plăcere în teatrul unde, cu prilejul evoluţiei sale din trecuta stagiune în Attila (în concert), a descoperit un mod de lucru, o ambianţă şi un ansamblu „ca în Occident“, seriozitate, profesionalism şi calitate la nivelul marilor scene pe care a cântat, de-a lungul vremii, şi alături de tenorul Corneliu Murgu, managerul Operei, ceea ce (şi) pentru renumitul solist constituia şi o plăcere şi o garanţie a unei producţii de valoare.
   Biletele s-au vândut cu două săptămâni înainte, cererea fiind, în continuare, enormă, o sală arhiplină aplaudând entuziast o reprezentaţie de anvergură, concepută pe coordonate clasice dar cu elemente de noutate, completând decorurile cu proiecţii perfect integrate – logic şi imagistic – fiecărui tablou în parte (evocarea Margaretei, apoi vinul „curgând“ de „undeva“ pentru a fi oferit celor de la chermeză, jocurile de forme şi culori ce preced desfăşurările din Valpurgiaetc.). Un imens „glob pământesc“, aflat iniţial în camera bătrânului savant, devine spre final „închisoarea“ Margaretei, pentru ca pe ultimele acorduri să-l regăsim din nou în decorul din Prolog, Faust redevenind bătrân, închizând astfel „cercul“ cu multiple semnificaţii. O balustradă în forma unei mâini cu degetele crispate, parcă într-un gest de posesie/constrângere implacabilă, se regăseşte deopotrivă în camera lui Faust şi în faţa casei Margaretei. Mai sunt şi costumele de Ev Mediu, dar cu trimiteri la portul olandez (chermeza sugerând un celebru tablou de Breugel, care, de altfel, guvernează scena în fundal) sau poate la cel al soldaţilor spanioli. Luminile contribuie la împlinirea unor momente de mare încărcătură emoţională şi dramatică. „Vietăţi“ se târăsc mai tot timpul în preajma lui Mefisto, deosebit de expresive, se implică şi în acţiune, pentru că, spre exemplu, în „scena bisericii“, Margareta ţine în braţe un copil (înfăşurat în roşu-negru), pe care acele „jivine“ i-l smulg din braţe, îl dezbracă şi… dispar cu el, efectul fiind de mare impact. Mefisto este îmbrăcat iniţial (poate surprinzător) în alb, apoi în negru sau în roşu, Faust şi Margareta – în alb sau negru. În tabloul coregrafic se integrează şi bine ştiute personaje mitologice sau din antichitate, soldaţi sau apariţii „de cabaret“, toate extrem de elegante şi sugestive.
   Pe de altă parte, Mefisto nu are nimic malefic, ba chiar, exceptând câteva secvenţe, este relaxat, amuzat, amabil şi zâmbitor, iar duelul dintre Faust şi Valentin nu are loc în realitate, ci Mefisto le conduce gesturile de înfruntare (fără spadă) ca într-o vrajă ce determină uciderea oşteanului. În rest, eroii evoluează aşa cum îi ştim, în acea seară beneficiind de interpreţi pe măsură. Like Xing a surprins extrem de plăcut prin glasul cald, penetrant, cu acut strălucitor şi frază condusă cu rafinament, căpătând acum şi dezinvoltura necesară, aducând şi o anume inocenţă ce susţine foarte bine ideea regizorală. Roberto Scandiuzzi a demonstrat încă o dată că este un atent cunoscător al stilului muzicii franceze, mizând mult pe inflexiuni şi accente expresive, nu pe forţă, construindu-şi cu inteligenţă demersul artistic în maniera mai curând insinuantă decât dominatoare. Nicoleta Ardelean – o eroină credibilă, dar fără o implicare specială în joc şi atitudine, cântă îngrijit, sensibil, deşi glasul parcă nu mai are „caratele“ de altădată. Dan Patacă este un Valentin convingător, Gabriela Varvari (Siebel) – un adolescent simpatic, cu un cânt pe măsură, Ramona Zaharia are glas frumos şi personalitate pregnantă chiar şi în Martha, iar Mihai Sâmbotean – o voce robustă în Wagner.
   Balerinii au avut intervenţii plastice şi (din nou) de efect, cu mişcări lascive sau gesturi frânte, cu graţie sau explodând temperamental, Răzvan Mazilu adaptându-şi conceptul posibilităţilor ansamblului. Corul pregătit de Laura Mare a demonstrat că poate să cânte excelent şi în nuanţe estompate, aspect poate surprinzător la cher­meză (când, de obicei, totul este în forte) dar bine gândit, „corul soldaţilor“ stârnind, firesc, ovaţii prelungi. Orchestra a creat pagini superbe, cu o paletă expresivă adesea impresionantă, dirijorul David Crescenzi reuşind să conducă nu doar cu siguranţă (şi… fără decalaje!) cele peste trei ore de muzică, ci şi perfect în spiritul muzicii romantice franceze, solourile instrumentale fiind, la rândul lor, impecabile.
   O seară cuceritoare, în realizarea căreia s-au implicat cu pasiune absolut toţi angajaţii, de la director la ansamblu, solişti sau tehnicieni, un public încântat, cu mulţi spectatori străini şi comentatori sosiţi special de peste hotare… Un program de sală elegant şi, până în octombrie 2013, promisiunea altor repere de certă atractivitate, aducând ceva nou, deosebit, onorând tradiţia unui teatru liric situat, de mulţi ani, în fruntea celor din ţară, ceea ce se confirmă din plin cu fiecare nouă producţie prezentată la sediu sau „în deplasare“. Cu siguranţă, aşa vor fi şi Scripcarul pe acoperiş şi Falstaff şi Requiem-ul de Verdi…

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe