Pentru cinematografia românească, 2012 a fost un an foarte bun. Cu toată lipsa de susţinere, producţiile autohtone au obţinut premii importante; cap de afiş, filmul lui Cristian Mungiu – După dealuri. O peliculă despre care vorbeşte Ilinca Belciu, în cadrul rubricii Ecran.

"> România de după dealuri - Viața Medicală
Cultură

România de după dealuri

de Ilinca BELCIU - ian. 9 2013
România de după dealuri

Pentru cinematografia românească, 2012 a fost un an foarte bun. Cu toată lipsa de susţinere, producţiile autohtone au obţinut premii importante; cap de afiş, filmul lui Cristian Mungiu – După dealuri. O peliculă despre care vorbeşte Ilinca Belciu, în cadrul rubricii Ecran.

     Una dintre întrebările-cheie, când vine vorba de cultură, este aceea legată de susţinerea unor proiecte de către stat. Întrebarea este general valabilă în Europa şi nu a fost deloc ignorată ori trimisă la colţ. Francezii au fost foarte fermi şi au inclus cultura în politica de stat, din dorinţa de a păstra şi promova identitatea naţională, precum şi pentru a asigura şi perpetua libertatea de expresie a cetăţeanului de rând. În „ţara tuturor posibilităţilor“, lucrurile stau puţin altfel, dar ideea de bază rămâne: sigur că individul este mai presus de orice şi îşi ia în serios dreptul de a lupta pentru drepturile sale. Aşa se face că Statele Unite cred cu tărie în donaţii mult mai mult decât în iniţiativa statului de a susţine proiecte culturale. De oriunde am analiza povestea asta, un lucru este cert: cultura este importantă pentru societate. Iar dacă ar fi să convingem pe cineva în acest sens, am putea accentua doar atât: arta creează linişte, un spaţiu în care spiritul poate respira liniştit. Mai mult, e acea oglindă critică care îţi arată cum sunt oamenii de fapt. În tot acest context, România se vede bine şi primeşte ecouri extraordinare din toată lumea. A dovedit-o prea bine în timpul recentului Festival de Film Making Waves. Organizat de o inimoasă echipă în centrul New Yorkului, oameni care s-au ambiţionat ca lucrurile să se întâmple aşa, ca la carte, cu o maximă vizibilitate. E straniu, într-adevăr, ca lucrurile să funcţioneze atât de bine în afara ţării. Iar reacţiile presei americane de specialitate şi nu numai chiar îţi dau curaj să te lupţi cu morile de vânt pentru visurile tale. Totul e posibil… şi nu doar la New York.
     Cinematografic vorbind, am avut un an foarte bun, asta ca să nu vă amăgesc cu superlative. Premii la Cannes (cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină – După dealuri, Cristian Mungiu), Sarajevo (Trofeul Festivalului pentru Toată lumea din familia noastră, Radu Jude), Zagreb (tot Familia lui Jude), premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scurtmetraj (Superman, Spiderman or Batman, Tudor Giurgiu). Dar, dincolo de toate premiile, selecţiile ori proiecţii sold-out la Lincoln Center, în buricul New Yorkului, avem o altă reuşită, locală de această dată. Publicul românesc începe să meargă la cinematograf şi să vorbească de bine despre producţiile autohtone! Meritul le aparţine echipelor care au realizat Despre oameni şi melci şi După dealuri. Peste 50.000 de spectatori şi numărătoarea continuă! Un semn că se poate, cu toate piedicile şi cu lipsa de susţinere din ce în ce mai evidentă în ceea ce priveşte cinematografia românească. Un semn de încredere, o notă de optimism în tot griul de zi cu zi în care se inaugurează săli de cinematograf ce nu poartă numele unui Lucian Pintilie, ci al unui alt regizor în viaţă.
    Cele două filme din top sunt la poli opuşi unul faţă de celălalt: Melcii lui Giurgiu este clasicul film de public – spumos, cu toate ingredientele picante, o comedie care nu te solicită prea mult, dar care te binedispune repejor. De cealaltă parte a baricadei este După dealuri, filmul lui Mungiu: profund, cu probleme de mentalitate şi principii, despre credinţă, Biserica Ortodoxă, reguli stupide, iubire, curaj. O listă deloc comodă, dacă stăm să analizăm în detaliu. Bazat pe povestea Tatianei Niculescu Bran (Cazul Tanacu) şi fapte reale, povestea lui Mungiu spune istoria Alinei şi Voichiţei, două fete crescute în acelaşi orfelinat. Drumurile lor s-au despărţit: Alina şi-a căutat de muncă în Germania, în vreme ce Voichiţa s-a adăpostit în mănăstire. Dar Mungiu nu insistă deloc pe senzaţional ori inves­tiga­ţie, ci pur şi simplu analizează prietenia, singurătatea, libertatea, îngrădirile so­cietăţii, ale lumii în care ajungi să te învârţi. Pentru că societatea în general creează situaţii dificile, care îţi ridică semne de întrebare. Impresionează profund faptul că povestea nu ţine partea nimănui, ci urmăreşte pur şi simplu maniera în care fiecare îşi susţine punctul de vedere. De o parte, Alina, revoltată împotriva regulilor rigide ale mănăstirii, preotului, ale vieţii austere şi mult prea riguroase precum o închisoare; pe de altă parte, Voichiţa, căreia lumea de dincolo de zidurile bisericii i se pare periculoasă. Întâlnirea lor după atâta timp pare că ar schimba totul: viitorul lor împreună, la bine şi la greu, ar salva prietenia, dar mai ales iubirea ascunsă, pe care Voichiţa o evită cu toată fiinţa – este una dintre cele mai delicate secvenţe de dragoste dintr-un film. Abuzurile sunt interzise în Biserică, iar cei care îşi permit aceste lucruri sunt aspru pedepsiţi, mâniindu-l pe Dumnezeu. Religia radiografiată de Mungiu în mânăstirea uitată de lume pare o altă realitate. Una în care îţi permiţi să fii judecătorul suprem în numele „celor sfinte“. Voichiţa ascultă cu preasupunere în faţa maicilor, a stareţului. Privirea ei, care o analizează pe Alina întinsă în biserică, spune mai multe decât zeci de alte replici: pierdută în credinţă, rătăcită în propriile gânduri, pe care şi le-a schimbat drastic în ultimii ani. A ajuns în punctul în care şi-a dat totul, toate resursele spirituale şi financiare, pentru viaţa de aici. Mungiu îşi construieşte de aşa natură personajele încât cresc în intensitate, gradual, firesc, într-o Românie care stagnează, fără electricitate, aproape de limita disperării.
     Dacă nu aţi văzut După dealuri, e timpul să o faceţi. Vorbeşte despre o Românie orbită de credinţă care trebuie să se salveze în ultimul moment.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe