Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) a organizat, de Ziua Internațională a Scriitorilor (marcată la 3 martie), o dezbatere intitulată „Despre literatură în vremuri de criză și pandemie”. Printre invitații prezenți la sediul din str. Nicolae Crețulescu nr. 8 din Capitală s-au aflat scriitorii Svetlana Cârstean, Cristina Ispas și Cosmin Perța.

Un lucru esențial pe care l-a amintit în cadrul dezbaterii scriitoarea Svetlana Cârstean a fost faptul că „scriitorul scrie singur, dar în același timp toate aceste crize ne-au făcut să devenim conștienți de faptul că noi suntem împreună. Chiar în mijlocul mizantropiei noastre celei mai adânci am fost obligați să conștientizăm că suntem contagioși, de exemplu. Că dăm [boala] unii altora”.

Dincolo de pandemia de COVID-19, războiul recent izbucnit în Ucraina i-a determinat pe scriitorii români să își pună și alte întrebări fundamentale – chiar dacă nu sunt unele noi. Scriitoarea Cristina Ispas a subliniat, de exemplu, că este foarte greu să scrii din prezent:

„Mi se pare important, mai ales acum, în contextul războiului, când este mai aproape [de noi] și vedem refugiați, că începem fiecare să ne gândim cum putem ajuta. Întrebarea fundamentală acum mi se pare: Cum participăm noi? Ce ar trebui noi să facem? Bine, e o întrebare veche pentru scriitori. Trebuie să scriem! Asta știm să facem cel mai bine. Fiecare ar trebui să facă ce știe să facă cel mai bine, doar că e foarte greu să scrii din prezent”.

Ea a oferit un exemplu, o tendință a sa pe care a observat-o atât în pandemie, cât și de la declanșarea războiului pe teritoriul Ucrainei:

„Tendința mea este să mă duc să mă uit la cărți pe care le-am citit, cărți mai vechi, și să încerc să integrez prezentul acolo, să văd cum aș privi lucrurile acum și să văd ce s-a schimbat”.

La ce folosește literatura?

Invitat la dezbaterea din 3 martie de la MNLR, Cosmin Perța, poet, prozator și eseist, a explicat cum se raportează el la pandemie și la război. Recunoaște că, în cazul său, pandemia a fost foarte benefică, pentru că astfel și-a descoperit o altă latură: 

„Odată cu pandemia a trebuit să mă retrag, a trebuit să mă izolez și mi-am dat seama că lucrul ăsta mi-a făcut foarte mult bine. Am scăpat de bruiaj, de zgomotul de fond, de întreruperi. Mi s-au clarificat foarte multe lucruri și am putut să lucrez foarte bine. Am scris mult, pe diferite teme”. 

Beneficiile observate în pandemie nu s-au oprit aici, scriitorul subliniind că, într-o anumită măsură, „în toată perioada asta s-a acumulat un depozit de serotonină pe baza lucrurilor pe care le făceam”. Din păcate, acest „depozit de serotonină”, cum îl numește Cosmin Perța, a explodat brusc în momentul în care a început războiul în Ucraina:

„Primul lucru limpede pe care l-am avut în fața lucrurilor a fost futilitatea tuturor lucrurilor pe care le făcusem. La ce folosește literatura în fața războiului? Cu ce le poate fi de folos literatura oamenilor acelora care se ucid unii pe alții? Sau celor care încearcă să fugă din calea unui război? Brusc m-am trezit într-un alt univers – într-un univers paralel – în care tot ce se crease, consolidase, dezvoltase anterior a fost nivelat”.

Ce poate face mai departe scriitorul român în contextul actual? Răspunsul îl oferă Cosmin Perța: „Cred că ceea ce poate să facă un scriitor este tocmai asta: să reprezinte realitatea – realitatea subiectivă, evident. Nu știu dacă trebuie să o facă, dar poate să o facă. Să o reprezinte așa cum poate. Să vorbească despre anumite lucruri, indiferent dacă acestea mai au sau nu o utilitate. În mijlocul conflictului, cu siguranță nu folosesc. Dar pe urmă cred că vor fi utile, cel puțin pentru istorici”. 

E un moment interesant când scriitorii se întreabă de ce să scrie, dar și alții își doresc să scrie. Pentru că într-un fel scrisul a urcat cota lui. (Svetlana Cârstean, scriitoare)

Nu știu dacă trebuie să ne concentrăm atât pe rolul războiului, cât trebuie să ne concentrăm pe lucrurile pe care le putem face pentru ceilalți, incluzând aici și literatura. (Cosmin Perța)