Bolile care afectează femeile gravide, tratarea lor sunt permanent în atenţia medicilor de diverse specialităţi. Printre aceste suferinţe, hipertensiunea arterială (HTA) în timpul gravidităţii are un loc aparte – arată revista belgiană LE GÉNÉRALISTE, într-un articol publicat în nr. 1002. Căci HTA din timpul sarcinii trebuie considerată ca o situaţie de risc atât pentru gravidă (care poate suferi un accident cerebral hemoragic, o insuficienţă renală acută, un edem pulmonar acut, sau o dezlipire a placentei), cât şi pentru fetus (încetinirea creşterii intrauterine, prematuritate şi chiar deces). (...)"> RISCURI PENTRU DOAMNE, RISCURI PENTRU DOMNI - Viața Medicală
Newsflash
Cultură

RISCURI PENTRU DOAMNE, RISCURI PENTRU DOMNI

de L. DANIELESCU - mai 27 2011
RISCURI PENTRU DOAMNE, RISCURI PENTRU DOMNI

   Bolile care afectează femeile gravide, tratarea lor sunt permanent în atenţia medicilor de diverse specialităţi. Printre aceste suferinţe, hipertensiunea arterială (HTA) în timpul gravidităţii are un loc aparte – arată revista belgiană LE GÉNÉRALISTE, într-un articol publicat în nr. 1002. Căci HTA din timpul sarcinii trebuie considerată ca o situaţie de risc atât pentru gravidă (care poate suferi un accident cerebral hemoragic, o insuficienţă renală acută, un edem pulmonar acut, sau o dezlipire a placentei), cât şi pentru fetus (încetinirea creşterii intrauterine, prematuritate şi chiar deces). (...)

   Bolile care afectează femeile gravide, tratarea lor sunt permanent în atenţia medicilor de diverse specialităţi. Printre aceste suferinţe, hipertensiunea arterială (HTA) în timpul gravidităţii are un loc aparte – arată revista belgiană LE GÉNÉRALISTE, într-un articol publicat în nr. 1002. Căci HTA din timpul sarcinii trebuie considerată ca o situaţie de risc atât pentru gravidă (care poate suferi un accident cerebral hemoragic, o insuficienţă renală acută, un edem pulmonar acut, sau o dezlipire a placentei), cât şi pentru fetus (încetinirea creşterii intrauterine, prematuritate şi chiar deces). HTA observată la 6–8% din gravide este definită de tensiunea de 140/90 mm Hg sau peste. Îndeobşte, tipurile de HTA asociate gravidităţii sunt: HTA cronică (existentă înainte de sarcină, nu dispare la 12 săptămâni după naştere), HTA gestaţională (cifre tensionale ridicate, fără proteinurie, survine după 20 de săptămâni de amenoree şi dispare la 12 săptămâni după parturiţie), preeclampsia (când apare proteinurie, complicaţia cea mai gravă fiind criza de eclampsie însoţită de un episod convulsiv). La rândul lor, rinichii sunt sediul unor modificări anatomice (creşterea cu 30% a greutăţii, dilatare caliceală, a bazinetului sau a ureterelor) şi funcţionale (augmentarea fluxului plasmatic renal şi a gradului de filtrare glomerulară). Preeclampsia – care pune cumva sub semnul întrebării prognosticul vital al mamei şi al fetusului – survine cel mai frecvent la prima sarcină. Printre factorii de risc pot fi: antecedentele familiale, sarcina gemelară, diabetul, obezitatea, sindromul antifosfolipidic. Preeclampsiile pot fi precoce, de origine placentară (20% din cazuri, care survin înainte de 34 de săptămâni de sarcină, antrenând diverse complicaţii şi întârzieri ale creşterii), sau tardive (80% din cazuri, cu puţine complicaţii şi aproape fără hipotrofie fetală, dar cu factori de risc vascular). Dacă tensiunea e crescută (peste 160/100 mm Hg) sau se manifestă o proteinurie ridicată ori apar diverse simptome (tulburări ale vederii, cefalee, dureri epigastrice, trombopenie, teste hepatice anormale etc.), se consideră că preeclampsia este severă. O serie de studii a vădit că, în comparaţie cu femeile care n-au avut niciodată complicaţii hipertensive în timpul sarcinii, pacientele cu preeclampsie în antecedente prezintă un risc de patru ori mai mare de HTA şi de două ori mai mare de a face o afecţiune cardiacă ischemică şi AVC. Ca atare, la aceste femei, riscul cardiovascular va trebui să fie evaluat activ timp de trei până la şase luni postpartum. Totodată, sunt necesare măsuri de prevenire prin modificarea stilului de viaţă (renunţarea la fumat, alimentaţie sanogenă, activitate fizică şi controlul greutăţii corporale). De asemenea, ameliorarea depistării, prevenirii şi tratării HTA în timpul sarcinii şi după naştere trebuie să aibă un efect benefic pe termen lung în ce priveşte riscul cardiovascular. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru Viaţa medicală.
 
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe