Într-o lume în care informațiile sunt perisabile iar știința
avansează într-un ritm cu care cu greu ținem pasul, ne putem gândi că arta,
adăpostită în muzeele pe care le știm de o viață, va rămâne neschimbată precum
o stâncă solidă în mijlocul furtunii. Credem că vom putea împărtăși bucuria pe
care ne-o produce cu copiii noștri și că vom putea admira arta ori de câte ori
vom dori.
Din păcate, nici măcar în acest domeniu nu mai există
stabilitate. Este posibil ca într-o bună zi să descoperim că locul tabloului
preferat a rămas gol sau că micul muzeu în care ne refugiam uneori are porțile
închise și nu mai primește vizitatori. Muzeul „Cornel Medrea“, primul muzeu de
sculptură din România, este un trist exemplu al acestei situații. Înființat în
1957 prin donațiile făcute de artist începând cu anul 1948, muzeul a adăpostit,
până în 2004, o bogată colecție de sculpturi, dar și desene. După această dată,
clădirea din strada Gen. Budișteanu nr. 16, construită la sfârșitul secolului
al XIX-lea în stil neoclasic, a fost retrocedată Casei Regale, iar primăria
Capitalei nu a uzat de dreptul său de preempțiune în achiziționarea acesteia,
pentru ca edificiul să rămână în folosința Muzeului Municipiului București.
Așa a luat sfârșit, sub privirile indiferente ale
autorităților, istoria de aproape o jumătate de secol a unui muzeu unic în
țara noastră. Operele sculptorului Cornel Medrea (1888–1964) se află de atunci
îndepozit, inaccesibile marelui public. Pentru a remedia, măcar în parte,
această situație, Muzeul Municipiului București a lansat la începutul acestui
an albumul „Cornel Medrea: sculpturi în colecția Muzeului Municipiului
București“, care restituie iubitorilor de artă o parte din cele peste 350 de
lucrări pe care muzeul le are în patrimoniu. Lucrările sunt prezentate alături
de date biografice ale artistului și de un eseu critic semnat Liana Ivan
Ghilia. Răsfoind albumul, regăsim o mare parte a portretelor realizate de
sculptorul Medrea, dar și lucrări din seriile „Maternitate“, „Nuduri“, „Pietà“,
cele care au transpus idei, emoții și concepte ale autorului.
Evenimentul lansării albumului face parte dintr-un proiect
editorial mai amplu, prin care muzeul dorește să apropie publicul de colecțiile
sale, prin intermediul albumelor de artă. Prefața semnată Adrian Majuru,
directorul Muzeului Municipiului București, dar și Mementoul lui Laurențiu
Solomon, custodele colecției, atrag atenția, o dată în plus, asupra dispariției
Muzeului „Cornel Medrea“ din peisajul cultural bucureștean. Fenomenul
dispariției a atins și alte instituții sau opere de artă, în toată țara.
Consecințele lipsei de atitudine a autorităților în urma
retrocedării unor opere de artă și clădiri de patrimoniu au făcut obiectul unei
serii de inițiative ale Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR), unele
meritând în mod special menționate. La sfârșitul anului trecut, RNMR a
organizat la Muzeul Național al Țăranului Român o expoziție atipică, sub
genericul „Muzeele pierdute“, realizată cu participarea unor instituții muzeale
și de cultură din București și din provincie.
Curatorul Dragoș Neamu, președintele RNMR, ne-a propus, cu
această ocazie, probabil ultima întâlnire cu o serie de lucrări semnate de
câțiva mari artiști români: Grigorescu, Ghiață, Ciucurencu, Bernea, Rosenthal,
precum și cu un exemplar din „Biblia de la București”. Având în vedere
contextul conflictual înfățișat de organizatori, expoziția a fost prezentată
într-un mod nonconformist, prin introducerea obiectelor de artă într-o
construcție din lemn, asemenea unui sarcofag supradimensionat, care avea ici și
acolo pereții perforați. Prin găuri se puteau întrezări, chinuit și trunchiat,
exponatele.
RNMR a lansat un protest național, cu ocazia evenimentului „Noaptea
Muzeelor 2015“. Pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la cele peste 110
muzee și instituții culturale care trebuie să rămână fără sedii ori colecții, a
fost pusă la cale „Revolta colecțiilor“. În cadrul acesteia, instituțiile care
au aderat la idee au acoperit un exponat important din colecția proprie, pentru
a semnala la nivel simbolic riscul 
ca acel exponat să nu mai aparțină muzeului,
deci nici publicului său vizitator. Mergând mai departe cu revolta, Muzeul
Național de Artă al României a organizat în acea noapte de mai „Galeria de
(ne)uitat“, o pseudoexpoziție ce reunea de fapt ramele unor tablouri semnate de
marii maeștri români ai artei penelului: Grigorescu, Andreescu, Luchian,
Petrașcu, Tonitza, Aman, Dărăscu, Șirato, Ressu. Lucrările aparținuseră
muzeului, ieșind ulterior din patrimoniu spre a ajunge la foștii proprietari.
Totul a fost în încercarea de a salva, pentru iubitorii de artă și cultură,
ceea ce încă se mai poate, înainte să fie prea târziu. 
