Frecventează un prim an la Facultatea de Agronomie şi un al doilea la cea de Petrol şi Gaze, la secţiile de „maşini şi tehnologie utilaje“. Fără să renunţe însă la ideea de a deveni medic, revine şi dă din nou examen, intrând la Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti. Are şansa de a se forma, beneficiind de ultima mare generaţie de profesori din perioada antebelică, unii savanţi, la rândul lor şcoliţi atât în ţară, cât şi în străinătate.

   Repartizarea la sfârşitul facultăţii, prezentarea şi luarea în primire a postului, locurile, colegii, şefii, administraţia locală şi oamenii sunt descrise cu talent, încât cititorul trăieşte în atmosfera timpului şi împărtăşeşte emoţiile şi sentimentele tânărului medic. Lupta cu mediul social, nu de a nu se plafona, ci de a nu se îneca, asemenea unor colegi, îl face, aşa cum mărturiseşte, să reziste ocolişurilor derutante, să trăiască paradoxuri, să înăbuşe idealuri, să le reînvie şi să le transforme în noi aspiraţii. În acest fel, se succed următorii 16 ani, până la reîntoarcerea în Bucureşti, specializările în Pediatrie şi Sănătate publică, şefia medicală a raionului Mizil, perfecţionarea săptămânală, prin şansa ce i se oferă de a participa la vizitele medicale din Spitalul Fundeni, întâlnirea acolo cu „echipa de aur“ a Pediatriei, marea şansă de a fi acceptat ca discipol de eminentul profesor Gh. Goldiş; doctoratul şi, în sfârşit, în 1978, după susţinerea unui concurs, începerea unei noi activităţi la „Centrul de perfecţionare a personalului medical superior“ (continuând să profeseze însă Pediatria în Spitalul Fundeni). Colaborarea cu doctorul Ioan Teleianu – directorul Centrului – a fost exemplară şi s-a concretizat prin acţiuni de antrenare a marilor clinici în activităţile de perfecţionare, ca şi în tipărirea prelegerilor şi notelor de curs susţinute, ceea ce în acea perioadă de izolare ştiinţifică (1978–1983) şi nu numai, a ţării, a însemnat mult pentru informarea cadrelor medicale. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.