Newsflash
Cultură

Repoziţionarea medicamentului şi conexiunea cord–ficat–rinichi

de Alexandra NISTOROIU - sept. 19 2014
Repoziţionarea medicamentului şi conexiunea cord–ficat–rinichi
Cel de-al doilea număr din 2014 al Journal of Gastrointestinal and Liver Disease, jurnal internaţional editat de Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Societatea Română de Endoscopie Digestivă, Asociaţia Română pentru Studiul Ficatului şi Societatea Română de Neurogastroenterologie, abordează o serie de probleme de actualitate din patologia hepatică şi gastrointestinală. Imaginea care deschide numărul reprezintă descrierea unei retroflexii endoscopice realizate pentru tratamentul unei hemoragii la nivelul bulbului duodenal, la o femeie de 79 de ani cu fibrilaţie atrială. Cazul este prezentat vizual de o echipă a diviziei de gastroenterologie de la New York Hospital Queens, Weill Medical College of Cornell University. Un caz rar de disfagie, ilustrat de doi medici de la Spitalul Colentina, face obiectul celeilalte „imagini a numărului“.
Doi medici danezi semnează un editorial foarte interesant ce abordează conexiunea cord-ficat-rinichi din perspectiva cardiomiopatiei cirotice, insistând asupra aspectelor patogenetice, a modificărilor electrofiziologice cardiace şi a valorii peptidelor natriuretice. Potrivit autorilor, un număr mare de studii au confirmat interdependenţa cardiorenală la pacienţii cu ciroză. De exemplu, medicamentele care scad debitul cardiac par să înrăutăţească prognosticul, crescând riscul de sindrom hepatorenal şi scăzând rata de supravieţuire.
În celălalt editorial, trei specialişti în gastroenterologie din Olanda scriu despre concepte ca: redescoperirea şi repoziţionarea medica­mentelor, vizând rolul acestui proces în scăderea cheltuielilor de sănătate. Autorii susţin că autorităţile legislative ar trebui să încurajeze reînregistrarea medicamentelor generice, pentru a preveni utilizarea lor off-label(cu alte indicaţii decât cele pentru care au primit aprobarea de punere pe piaţă), dar şi pentru a încuraja explorarea potenţialului medicamentelor deja disponibile. Repoziţionarea medicamentelor se referă la strategia comercială şi ştiinţifică prin care un compus cunoscut deja este comercializat cu o nouă indicaţie printr-o varietate de mijloace (reformulare, metodă de administrare, identificarea sistematică a efectelor adverse). Redescoperirea medicamentelor este definită, în editorial, ca ştiinţa transformării vechilor substanţe active în noi tratamente. În prezent, industria farmaceutică nu investeşte, însă, în medicamentele care au ieşit din perioada de patentare. În hepatogastroenterologie, în spaţiul olandez, un exemplu bun de repoziţionare a unei substanţe active îl reprezintă tioguanina, care are indicaţie pentru leucemie, dar este folosită pentru tratamentul off-label a 1.500 de pacienţi cu boală inflamatorie intestinală.
Lucrarea de tip review este semnată de David Sawbridge şi Chris Probert, de la departamentul de gastroenterologie al Institutului de medicină translaţională al Universităţii din Liverpool, Marea Britanie, şi discută  posibilităţile de screening şi biomarkerii fecali ai cancerului colorectal, oferind o evaluare a cost-eficienţei şi eficienţei lor, precum şi sugestii pentru îmbunătăţirea screeningului cancerului colorectal.
Dintre lucrările originale publicate în jurnal ne-a atras atenţia, printre altele, un studiu comparând eficienţa şi toleranţa combinaţiei citrat de magneziu – picosulfat de sodiu (PMC) versus polietilenglicol (PEG), în regim de doză unică sau fracţionată, pentru pregătirea intestinului în vederea realizării colonoscopiei. Studiul a cuprins 530 de subiecţi, iar concluzia a fost că pregătirea colonului cu PMC oferă rezultate similare ca în cazul unei doze fracţionate de PEG, indiferent de regimul de administrare a PMC. În schimb, PMC este tolerat mai bine decât orice pregătire bazată pe PEG.
O echipă de cercetători clujeni publică un studiu despre prevalenţa crescută a adenoamelor localizate în colonul ascendent şi screeningul cancerului colorectal. Lucrarea analizează retros­pectiv 9.230 de colonoscopii consecutive, efectuate între 1996 şi 2011, într-o clinică ambula­torie cu volum mare de pacienţi din Cluj-Napoca. S-a remarcat tendinţa de creştere în timp a ratei de detecţie a polipilor în colonul ascendent şi o prevalenţă crescută a adenoamelor de colon ascendent, precum şi un risc clar de displazie severă la polipii mai mici de 1 cm şi la subiecţii de vârsta a doua, indicând că toţi polipii, indiferent de mărimea lor, ar trebui extirpaţi.
Un studiu realizat de o echipă de specialişti din Craiova investighează tiparele de imunoexpresie a CD133 şi CD166 în carcinomul de colon, atât individual, cât şi în combinaţie, evaluându-le importanţa ca markeri prognostici. Rezultatele indică faptul că o colocalizare a CD133 şi CD166 reprezintă un eveniment timpuriu în geneza tumorilor de colon, iar coeficienţii de colocalizare cei mai înalţi se întâlnesc la pacienţii cu displazie severă. În plus, expresia concomitentă celor doi markeri ar putea fi utilă în prognosticul şi stratificarea terapeutică a pacienţilor cu cancer de colon, luând în calcul coeficienţii mai mari de colocalizare întâlniţi în stagiile iniţiale şi bine diferenţiate ale tumorii.
De remarcat este şi capitolul dedicat prezentării de cazuri clinice: un caz de polipoză de colon remisă prin clisma cu betametazonă, după terapia cu antibiotice; fistulă arterioportală hepatică, prezentându-se ca hemoragie variceală gastrică, tehnica embolizării parţiale a splinei în caz de hipersplenism la pacienţii cu ciroză.
Jurnalul de gastroenterologie şi hepatologie conţine şi un calendar al evenimentelor de profil şi recenzia unei cărţi de specialitate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe