Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Replică la Eminescu

Viața Medicală
Rodica AMEL joi, 21 noiembrie 2013
Volumul de poezii Jocuri de umbre (apărut la Editura PIM, Iaşi), al doctorului Corneliu Bârleanu, mai mult decât cel anterior, intitulat „Arabescuri“, este o elegie plină de nuanţe pe tema trecerii timpului: Trecut-au anii, când?, nu ştiu!/Si mult pământ călcat-am împreună,/Eram pe-atuncea mult prea viu./Acum păşesc încet şi rar,/Trist, vesel, uneori hoinar/Spre datina eternă şi străbună,/În palma Domnului ţărână. („Trecut-au anii“).
Cu o intensitate metafizică mult mai redusă, replica la poezia lui Eminescu, Trecut-au anii, este îndrăzneaţă şi chiar reuşită. Ambele poeme sunt structurate de sentimentul unei cezuri în timp: Eminescu e înstrăinat de trecut – timpul de vrajă al doinelor şi ghicitorilor, al eresurilor –, urcând spre veghea încărcată de geniu a timpului; poetul Bârleanu îşi surprinde modificările de umoare şi ritm interior cu înţelepciune religioasă, acceptând destinul. Să nu greşim însă, printr-o lectură superficială, crezând că „devenirea întru ţărână“ ar însemna resemnare, neglijind sensul cuvântuluihoinar în ansamblul volumului. Cezura pe care conştiinţa timpului o introduce în curgerea continuă este trăită de poetul Bârleanu în registrul uman, profund, chiar dramatic, ca un revers a ceea ce odată a fost „mult prea viu“. E metafora unei morţi clinice care deschide viziunea „jocurilor de umbre“ ce lovesc geamul minţii,/Venite din hăuri unde colindă părinţii.
Lectura volumului, făcută în cheia acestei cezuri – care introduce o noapte geroasă cu brumă într-un decor însorit – ne permite să percepem solemnitatea testamentului poetic: Să răsădesc am vrut în astă carte/Frânturi de gând în dor uitate,/Toate erau uşor de timp brumate/Ascunse în apa minţii-nvolburate.(„Gânduri uitate“). Criticul Ioan Holban, în prefaţa volumului, face o interpretare extrem de pertinentă a metaforei umbrei: „În Jocuri de umbre, umbra nu e lipsa luminii, nici sinonimul simbolic al întunericului, al sumbrului, culorii negre, al imperfecţiunii ori ameninţărilor ascunse; ca în culturile arhaice ori în folclorul românesc, umbra e, în poemele lui Corneliu Bârleanu, un dublual persoanei căutate în trecut, o întruchipare a sufletului despărţit de trup...“
Umbra, umbrele compun, în puterea de simţire a poetului, prezenţa lumii de dincolo: Umbrele vieţii culcuş prin odăi fac. Elegia nu este doar un regret livresc sau un exces sentimental al unui suflet de baladă. Poetul nu este subiectiv, ci interiorizat. Elegia este pentru poet o formă de trăire ce se amplifică pe măsură ce poetul pătrunde înţelesul absenţei – viaţa care nu mai e (ce a fost). Poezia este un „exerciţiu de sens“, de asimilare a înţelesului unor experienţe existenţiale. Dialogul cu umbrele este un fel de a vorbi despre moarte, dar nu în felul unui „memento mori“, ci intrând în jocul umbrelor. Poetul nu meditează „ce e viaţa, ce e moartea“, ci o simte în muşcătura brumei. O „vizitează“: M-am plimbat/Prin lumea paralelă schimbat/Timp de o clipă/Pe-a visului aripă./Am păşit în necunoscut/De-o mângâiere durut,/Privind seninătatea,/Voluptatea/Mersului prin vremea lor/A celor ce locuiau în dor./Era o lumină transcendentală/ Ce cădea fatală,/Transformându-i în fiinţe albe/Ce parcă erau muguri, flori dalbe./Nu m-au vrut,/M-au trimis înapoi în trecut/Prin lumina înserării,/Nu sosise frântura plecării. („Pe-a visului aripă“). Prin intermediul eufemismelor, poetul pătrunde treptat în tărâmul paralel.
Eufemismele sunt un prilej de virtuozitate lirică, prin care imaginile unesc ce e sumbru şi ce e sublimat în imaginea morţii. Amintirile au dimensiuni sensibile. Ele readuc trecutul, îl reînvie, îl fac prezent: Foşnind amintiri ce-n vise mai zac,/Mângâierea mâinii spre ele se-ndreaptă/Simţind căldura trecutului tată./Mama raze de lumină adie/ Prinzând-o în suflet caldă şi vie./Cu amândoi, la braţ prin livadă,/Plecăm fără ca lumea să vadă. („Foşnind amintiri“). E un tablou îmbrăcat în văluri de real şi fantastic, plin de puritate, în care umbrele se mişcă, regăsite în imponderabilul iubirii filiale.
În continuare, imaginile sunt îmbogăţite de imagistica tradiţională, prelucrată creator: Sora nu e, e plecată la stele/Priveşte tăcută la gândurile mele,/Fratele-n tăuri neştiute-i departe/Se plimbă prin taine, ce încă desparte./Eu mă re-ntorc în casa cu vie la streşini/Păşind-o gânditori fără prieteni,/Aşteptând învierea din apocalipsă/şi marele dor ce-n inimă-i lipsă. („Foşnind amintiri“).
Dialogul cu umbrele este purtat cu discreţie şi evlavie, el reprezintă o întâlnire în dor. Cultul părinţilor are forţa unui mit sacru care a susţinut cultura bunei-cuviinţe, fără problematizări. Sărutând icoana,/Simţi liniştea care te mângâie/Ca mama./Întunericul care te luase în braţe,/Vrând să te agaţe/Fugind înspăimântat, învins,/Din necuprins/Peste hăuri/Buimac, a căzut în tăuri. („Sărutând icoana“).
Sezonul brumei se interpune între un timp al vigorii şi unul al sublimării. Tinereţea e o răzvrătire rară, dorurile erau rebele, dar mâhnirile cad, tunete-n tău, şi apele ploii, unduite pe dealuri, răcoresc văpaia arzând din idealuri, visul stejar. Timpul idealurilor, cu cărările lor drepte, sunt trecute în tonalitate minoră, poetul hoinăreşte, drumeţiile nu au ţintă,amintirile sunt vântuite în rânduri, dorul vieţii e obosit, inima zdrenţuită. Sunt contrapuse teme salvatoare: iubirea – exprimată discret – (În nopţi de taină: De-ai şti că somnu-ţi în palme l-am prins/Acum când părul încearcă-a fi nins), dorul de părinţi (Cărări nepietruite: Sunt fericit că am ajuns aici./Destinul ne-a-nsemnat cu dorul de bunici), credinţa (Credinţa: Pe curcubeul întins/Peste nepământuri,/Pătrunde prin necuprins/Trecând printre vânturi). Vigoarea unei fiinţe crescute în cultura bunei-credinţe se conservă în peisaj, o artă lirică pe care Corneliu Bârleanu o stăpâneşte uimitor. Cascada Duruitoarea, prin îmbinarea de metafore vizuale şi sonore, ne reactualizează „poezia“ numelui său: Din plânsul cerului peste pietre/Se naşte firul de apă-n cristale,/Se-adună şi curge pe stâncile vetre/Prin crăpături de timp în vale. („Duruitoarea“).
Nu lipsesc momentele de amărăciune, când e greu cu sărăcia asta sumbră, sau momente care extind elegiaprintr-un fel de remember – un gând adresat vitejilor rezistenţei, celor aruncaţi din destin. Sentimentul este formulat concis şi dur: M-am refugiat în cărţi/Când minţile mărunte,/Cu steaua-n frunte (insigna),/Cercetau cărările de munte/Rupând ale străbunilor hărţi,/Schingiuind,/Omorând/ Personalităţile cărunte. („Ruga icoanei“).
Stilistic, poezia lui Corneliu Bârleanu se înscrie într-un tradiţionalism filtrat de inovaţii intelectualiste, de origine postromantică. Amintirea unui trecut de făurar de idealuri, ce umbla pe a zmeilor cărări, susţine filonul liric elegiac, surprinzător atât prin ingenuitate, cât şi prin puterea asociativă a rimelor.
Venirea venirii (moartea), umbra umbrei, raza umbrei,cărările nepietruite (ale morţii), vise de umbre, lacrimă-cais, masă lemnoasă, cu sufletul îngenunchiat, dorind un dor, manuscris de cer înnoptat etc. Imaginea căzutîn tăuri“, care alternează adesea cu hăuri, este originală. În ea, toposurile săteşti devin „locuri imaginare“, intenţia poetică fiind de sugerare a „abisului“, a „găurii negre“, absorbtive. Se poate vorbi şi despre un alt fel de „joc al umbrelor“: cel al cuvintelor ce-şi lasă umbra asupra altor cuvinte, prin rezonanţe, aluzii sau chiar echivoc.
Tradiţionalismul, ca stil, este în primul rând de atmosferă, o simţire izvorâtă din reflexe „moştenite din bătrâni“, neuitate, perpetuate. Cuvintele care evocă acest univers fac parte din testamentul poetic de respect pentru datina eternă şi străbună. Cuvinte cum sunt: maramă, povaţă, glie, ţărână, (vechiul) voinic, colnic, precum şi sintagmele cristelniţa muntelui, sărutând chemarea, arşiţa pârjoleşte câmpia/şi-i zdrenţuieşte ia/mărul frăgezit şi sfânt, ascunse sfinţiri, altarele ţării etc. au conotaţiile unui legământ cu străbunele, eternele glii. Să reascultăm rezonanţa lor sublimată.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC