Toamna
a adus, la Opera din Constanţa, ediţia cu numărul patruzeci a Festivalului
internaţional al muzicii şi dansului (25 octombrie – 23 noiembrie). Au fost
seri excelente de balet – o premieră cu „Romeo şi Julieta“ de Prokofiev; o Gală
cu solişti ai teatrului (din Anglia, Japonia, Coreea de Sud şi Bucureşti); „Don
Quijote“ de Minkus; spectacole de operă – „Elixirul dragostei“ de Donizetti,
„Flautul fermecat“ de Mozart, urmat, la mijloc de noiembrie, de „Turandot“ şi
„Boema“ de Puccini, precum şi premiera „Imitations“ de Dinos Constantinides. Spectacolele au alternat cu „Seara
muzicii româneşti“ (organizată în parteneriat cu Facultatea de Arte de la
Universitatea „Ovidius“) sau cu pagini din opere şi operete abordate de solişti
de la Opera din Braşov, în colaborare cu Constanţa Brass Band.
Gala
de operetă, la care am asistat sâmbătă seara, a fost concepută ca un colaj din
partituri celebre, momentele succedându-se în regia şi scenografia lui Mario
Nikolov din Bulgaria, acesta apărând şi în ipostază solistică, în compania unor
colegi din ţara vecină. Valentina Korceakova şi Edelina Kaneva au avut
avantajul unor prezenţe scenice atractive, în timp ce Mario Nikolov şi Hristo
Sarafov au
dorit să reliefeze fie latura „în forţă“, fie cea cu accente comice,
cântând în limba bulgară sau în germană, chiar şi în duetele cu soliştii noştri.
De
la Opereta bucureşteană au fost invitaţi Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Stefan
Popov, parteneri de scenă fiindu-le interpreţi „ai casei“ cu glasuri bune şi
mai ales cu expresivitate vocal-scenică sau cu un talent deosebit în rolurile
de compoziţie. În secvenţe pline de vervă, nostalgice sau temperamentale, i-am
ascultat cu plăcere pe Lucia Mihalache, Roxana Bageac, Daniela Vlădescu,
Smaranda Drăghici, Gabriela Dobre, Constantin Acsinte şi Doru Iftene, încercând
să fac abstracţie de unele probleme de cânt remarcate la câţiva dintre ei. Am
dorit să mă las cucerită de farmecul muzicii din „My Fair Lady“ de Loewe,
„Voievodul ţiganilor“ şi „Liliacul“ de Strauss, „Contesa Maritza“, „Regina
ceardaşului“ de Kálman, „Paganini“, „Văduva veselă“ sau „Giuditta“ de Lehár,
„Frumoasa Elena“ şi „Orfeu în Infern“ de Offenbach, „Lăsaţi-mă să cânt“ de Dendrino.
Nu
au lipsit nici valsul „Voci de primăvară“ sau „Polca Tritsh-Tratsh“ de Strauss şi
mult aşteptatul „Can-can“ din „Orfeu în Infern“ de Offenbach, împlinite prin
dansul alert şi bine realizat al balerinilor (coregrafia Mihai Mândruţiu).
Corul (pregătit de Adrian Stanache) a sunat
omogen, iar orchestra, după un început uşor ezitant, a rezolvat cu acurateţe
parcurgerea lucrărilor, iar la pupitru, Tiberiu Oprea (Filarmonica din Piteşti)
s-a străduit să coordoneze relaţia fosă–scenă şi să evite decalajele, rezultând
o reprezentaţie agreabilă, fără mari pretenţii de regie, dar fluentă şi bine
pusă la punct.
A
doua zi am revenit în sala Operei pentru o „premieră de divertisment muzical“
care, sub titlul „O, sole mio“, a cuprins numeroase canţonete celebre, pe lângă
cea care a inspirat genericul. Am ascultat piese precum „Vieni sul mar“, „Non
ti scordar di me“, „Torna a Surriento“, „Mamma son tanto felice“, „Matinatta“,
„Amapola“ sau „Chitara romana“, „Funiculi“ şi, bineînţeles, „Con te partiro“,
pe care Daniela Vlădescu a abordat-o alături de Daniel Madia (Opereta din
Bucureşti), acesta nereuşind să convingă nici vocal, nici expresiv, aşa cum se
petrecuse şi în „O, sole mio“. Destul de discutabili au fost şi Bogdan Ocheşel şi
Doru Iftene, dar i-am reascultat pe Lucia Mihalache, Smaranda Drăghici,
Gabriela Dobre (deopotrivă semnatara concepţiei spectacolului), cărora li s-au
alăturat Stela Sârbu, Veronica Răceală-Coman, Raluca Daraban, Laurenţiu
Severin. Basul Constantin Acsinte a apărut de această dată în calitate de
chitarist, optând pentru miniaturi „de atmosferă“.
Programul
a inclus şi arii din operele „La Rondine“ şi „Boema“ de Puccini, precum şi
ansambluri din opereta „Văduva veselă“. Fanfara „Muzica apelor“ dirijată de
charismatica Inga Postolache a împlinit acea seară mozaicată cu alte fragmente îndrăgite
din partituri de gen, într-o structură de asemenea cu impact imediat la public.
Şi, firesc, din final nu putea să lipsească „Brindisi“ din „Traviata“ verdiană,
readucând pe scenă toţi interpreţii implicaţi în program.
Soliştii au utilizat microfonul, poate pentru
că au fost susţinuţi de un acompaniament orchestral înregistrat, costumele
diverse şi decorul asigurând o ambianţă colorată unei derulări muzicale ce a răspuns
aşteptărilor celor care astfel au reascultat melodii adesea îngânate cu drag.
Faptul
că ambele spectacole au atras mulţi melomani în sala Operei dovedeşte că intenţia
managerului Daniela Vlădescu de a include în festival şi opereta şi canţoneta a
fost inspirată, pornind de a ideea că publicul are nevoie şi de „altceva“.
